Cum a ajuns Oana Marcu, o tânără studentă la Master la Actorie, direct într-un film cu vedete de la Hollywood

Tânăra actriță Oana Marcu, pe care o puteți vedea din 20 aprilie în filmul The Wanderers - Vânătorul de spirite, trăiește povestea la care visează orice om la începutul acestei meserii: joacă alături de vedete de la Hollywood și reprezintă filmul în care are rol principal la festivaluri din America.

Oana s-a născut în Bacau și voia să urmeze Academia Militară, dar în clasa IX-a s-a hotărât să dea la actorie, la facultatea din Cluj. În București a ajuns odată cu masterul, iar invitația la castingul pentru acest film i-o datorează scenaristului Octav Gheorghe. 

“El mi-a spus de casting chiar într-o zi în care învățasem toată noaptea pentru un examen, nu dormisem deloc și în primul moment am zis: nu merg, sunt prea obosită, mă duc a doua zi. Doar că a doua zi n-ar mai fi fost casting. Acum cred că fața mea obosită după o noapte de învățat materia pentru examen a ajutat puțin. Plus că am luat și examenul”, râde Oana care interpretează în film rolul unei femei bântuită de un spirit care nu vrea să părăsească aceasta lume până nu îi pedepsește pe toți cei care i-au făcut rău.

“A fost o experiență extraordinară și am învățat foarte multe lucruri de la Armand Assante care a lucrat cu multă meticulozitate toate scenele în care am apărut împreună. Îi mulțumesc lui Dragos Buliga, regizorul filmului, că a avut răbdare cu mine”, spune Oana care recunoaște că a aflat că în film sunt și vedete internaționale cu mult după ce obținuse rolul. I-a spus șoferul care o aducea de la Buftea de la o probă de costume că îl va avea partener de replici pe ... Armand Assante.

Săptămâna trecută Oana Marcu a vizitat pentru prima dată America, în calitate de special guest star la Garden State Film Festival, reprezentând filmul The Wanderers – Vânătorul de spirite alături de Armand Assante. La gala de premiere s-a văzut pentru prima dată în ipostaza de a ridica un premiu internațional pentru că filmul a câștigat trofeul pentru Best Horror Feature GSFF. Armand Assante a primit distincția pentru Cel mai bun actor (Most Valuable Player) la același festival.

Filmul The Wanderers – Vânătorul de spirite poate fi urmărit în cinematografe din 20 aprilie.
Aici puteti vedea trailerul filmului https://www.youtube.com/watch?v=jobLxUTUcGU

0 comentarii: