Vanzarile Carlsberg in Romania, in crestere cu 21% in 2017 fata de 2016



Carlsberg, brandul de bere super premium aflat în portofoliul United Romanian Breweries Bereprod (URBB), a înregistrat o rată de creștere a vânzărilor din România de 21% în 2017 față de 2016. Rezultatul aduce cu sine o apreciere a cotei de piață a Carlsberg în categoria super premium.
 
Astfel, Carlsberg continuă tendința ascendentă a vânzărilor în România, marcând a doua rată anuală de creștere de două cifre obținută în ani consecutivi, după ce volumele anuale de vânzări ale Carlsberg la nivelul pieței locale s-au majorat cu 38% în 2017 în comparație cu rezultatele din 2015.
 
„Carlsberg este mai mult decât un brand super premium devenit sinonim cu calitatea la nivel internațional, este chiar prima bere lager de calitate din lume, care a revoluționat industria berii în 1883 prin descoperirea inovatoare a drojdiei pure de către Laboratorul de Cercetare Carlsberg. Și nu doar atât, ci a oferit această soluție în mod gratuit și celorlalți producători de bere, ceea ce demonstrează încă o dată faptul că la baza brandului stau pasiunea pentru excelență și dorința de a împărți și cu ceilalți – valori altruiste, ce pun calitatea berii mai presus de orice altceva și care au fost păstrate până în zilele noastre. Ritmul accelerat de creștere pe care Carlsberg l-a înregistrat în ultimii doi ani în România, superior celui înregistrat de întreaga piață locală super premium, reprezintă o confirmare a rafinării gusturilor consumatorilor români și o validare a obiectivului nostru de a aduce arta de a face bere cât mai aproape de perfecţiune, așa cum a fost gândit acum mai bine de un secol de J. C. Jacobsen”, a declarat Paul Markovits, Vice Președinte Marketing, URBB.
 
Creșterea Carlsberg pe piața locală vine în contextul unei serii de investiții realizate de URBB în anul 2017, ce au vizat atât mărirea capacității de producție a fabricii din Pantelimon, cât și diversificarea portofoliului cu produse și soluții inovatoare. Una dintre aceste investiții a fost lansarea în premieră în România a noii sticle Carlsberg de 660 ml, cu capac filetat, un ambalaj unic pe segmentul super premium local, gândit să vină în întâmpinarea trendului ascendent de consum de bere la sticlă din ultimii ani. O altă investiție importantă a fost și introducerea foliei de protecție din aluminiu aplicată pe capacele dozelor de bere, dedicată întregului portofoliul de beri produse de URBB în România, cu scopul de a le oferi consumatorilor posibilitatea de a savura berea direct din cutie.
 
# # #
 
Despre Carlsberg
Brandul Carlsberg a fost lansat pe piaţa din România în anul 2001, iar în prezent deţine o poziţie puternică pe segmentul super premium, remarcându-se ca un brand cu tradiţie în calitatea absolută şi participând activ la crearea unor momente unice în viaţa consumatorilor.
 
Despre URBB
URBB oferă consumatorilor produse de cea mai înaltă calitate, printr-un portofoliu format exclusiv din mărci premium și super premium internaționale, care include și o selecție variată de beri speciale. În prezent, portofoliul include: Tuborg, Tuborg Christmas Brew, Carlsberg, Carlsberg Elephant, Holsten, SKOL, SKOL Nepasteurizat, Guinness, Kilkenny, Weihenstephaner, Grimbergen Ambreé, Grimbergen Blanche Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti, cidrul premium Somersby şi Granini pe piaţa băuturilor răcoritoare.

0 comentarii: