Documentare despre locuri exotice, animații emoționante, concerte și cabaret, la TV5MONDE

În decembrie, călătoriți alături de eroii neobișnuiți ai celor două emoționante filme de animație programate de TV5MONDE pentru final de an, L’Illusionniste și Tout en haut du monde, premiate în festivaluri de cinema, cu povești ce se întâmplă de la Sankt Petersburg, la Paris. Bucurați-vă, de asemenea, de concertul special Mika Love Paris și de spectacolul excepțional de cabaret Le plus grand cabaret sur son 31, pregătit pentru fiecare Revelion de echipa lui Patrick Sebastian. Urmăriți temele inedite abordate de noul magazin cultural și de divertisment Stupéfiant !, evadați în locuri exotice și aflați secrete ale istoriei prin intermediul clasicelor documentare TV5MONDE: Des Racines & Des Ailes, Échappées belles, Faut pas rêver, Secrets d’histoire, sau al celor special programate pentru Sărbători, precum Le Dernier gaulois.

Mai jos, o selecție a programelor pregătite de TV5MONDE pentru Crăciun și Anul Nou.
 

L’ILLUSIONNISTE
Luni, 25 decembrie, de la 00:25
Vineri, 29 decembrie, de la 19:40


Paris, anii '50. Succesul muzicii rock bulversează universul music-hall-ului și trimite muzica pariziană în plan secund. Un iluzionist pleacă în Scoția pentru a-și încerca șansa, unde își cucerește publicul și o întâlnește pe Alice, o tânără entuziastă care îi va schimba viața pentru totdeauna.

Regizor: Sylvain Chomet (Marea Britanie/Franța, 2007)
Premii: Premiul César pentru Cel mai bun film de animație (2011); Premiul pentru cel mai bun film de animație la European Film Awards (2010); nominalizat la Premiile Oscar și la Globurile de Aur.



 
TOUT EN HAUT DU MONDE
Joi, 28 decembrie, de la 22:00
Marți, 2 ianuarie 2018, 02:20
Vineri, 5 ianuarie 2018, 19:30


1882, Sankt-Petersburg. Sacha, o tânără aristocrată rusă, a fost fascinată dintotdeauna de viața aventuroasă a bunicului său, Oloukine. Explorator renumit, el nu s-a întors din ultima sa expediție, din urmă cu doi ani. Tânăra hotărăște să plece către Marele Nord, pe traseul bunicului său…

Regia: Rémi Chayé (Franța/Danemarca, 2014)
Festivaluri: Premiul publicului, Annecy, 2015, nominalizat la FIFF Angoulême, 2015, Premiile Lumières, 2017, Annie Awards, Los Angeles, 2017
Tout en haut du monde este un film inspirat de jurnalul de călătorie al lui Ernest Shackleton, un celebru explorator polar, care a supraviețuit 22 de luni prins în gheață, în mijlocul Oceanului Antarctic, în condiții extreme. 



STUPÉFIANT !
Noul magazin cultural.
O privire proaspătă și originală asupra artei, gastronomiei, modei, istoriei și tradiției.

ART & GASTRONOMIE
Sâmbătă, 23 decembrie, de la 22:00

Apropiați-vă de maeștri bucătari cu stele Michelin și descoperiți cele mai minunate momente ale artei și gastronomiei.

LE LOUVRE INÉDIT
Marți, 26 decembrie, de la 22:00

O privire asupra simbolului absolut al culturii franceze, dar și cel mai mare muzeu de artă al lumii: Luvrul.

SAINT LAURENT CONFIDENTIEL
Sîmbătă, 6 ianuarie 2018, de la 00:00
(noaptea de 5 spre 6 ianuarie)
Intrați în universul unuia dintre cei mai mari designeri ai tuturor timpurilor.

LA FOLIE GAUGUIN
Marți, 2 ianuarie, de la 22:00

Descoperiți arta lui Paul Gauguin și excepționala expoziție de la Grand Palais din Paris, alături de un interviu exclusiv cu Vincent Cassel, care joacă rolul lui Gaugin în biopicul lansat anul acesta.



CONCERT MIKA LOVE PARIS
Sâmbătă, 31 decembrie, de la 00:15
(noaptea de 30 spre 31 decembrie)
Artistul anglo-libanez Mika iubește Parisul, iar Franța îl iubește, la rândul său. Prin urmare, Mika va susține un concert extraordinar în cinstea celui mai romantic oraș, scena spectacolului fiind special pregătită pentru această ocazie.  

Distins prin stilul său unic de a se îmbrăca, Mika l-a inspirat pe designerul Christian Louboutin în crearea pantofilor săi pentru bărbați.

LE PLUS GRAND CABARET SUR SON 31
Duminică, 31 decembrie, de la 22:00   

Patrick Sebastian ne pregătește un spectacol de varietăți de mare amploare, pentru a întâmpina Anul Nou cu muzică, strălucire, mult umor și invitați speciali minunați. Tradiționala ediție specială de Revelion, de văzut neaparat.

În data de 28 decembrie 2017, Le Plus Grand Cabaret du Monde va săbători 200 de episoade de la debutul său din decembrie 1998.

Pentru grila intergrală de programe de limbă franceză, cu subtitrare în limba română, difuzate de TV5MONDE în decembrie, intrați pe site-ul TV5MONDE România și pe pagina de facebook TV5MONDE România.

Despre TV5MONDE
România este a treia țară, pe plan mondial, ca audiență a TV5MONDE, după Franța și Republica Congo. La nivel mondial, canalul francofon emite prin 9 canale teritoriale distincte și 2 canale tematice, ce ajung în 265 milioane de cămine, cu subtitrare în 12 limbi de circulație internațională.

TV5MONDE emite în România, cu subtitrare în limba română, filme premiate și cinema clasic, seriale originale, emisiuni art de vivre și de savoir-faire (gastronomie, modă, călătorii), documentare (istorie, cultură, descoperiri), divertisment (jocuri televizate, magazine, muzică) și emisiuni informative și de dezbatere. ​

În România, TV5MONDE este în oferta tuturor operatorilor de cablu, cu subtitrare în limba română, din 1990, cu peste 7 milioane de cămine românești conectate la canalul francofon. 

0 comentarii: