Târgul de jocuri şi jucării START 2 PLAY în weekend, la Romexpo

Ne mai despart doar câteva zile de lansarea primei ediții a Târgului de jocuri şi jucării START 2 PLAY, eveniment dedicat jocurilor, gadgeturilor și jucăriilor de orice fel, pe 25 şi 26 noiembrie, de la Romexpo, Pavilionul C6. Participanţii pot pleca acasă nu doar cu o tolbă plină cu amintiri, ci şi cu unul dintre premiile oferite la tombola tărgului!
 
Peste 40 de expozanţi din România și din străinătate vor expune la Pavilionul C6 din Romexpo cele mai noi jocuri și jucării, board games, modelism, cărţi interactive, gadgeturi şi tehnologii impresionante, începând de la drone până la imprimante 3D şi multe alte standuri creative.
 
Pe scena amplasată în cadrul târgului vor avea loc sesiuni de dansuri și face-painting,  jocuri, concursuri, baloane modelabile, statui muzicale, interviuri haioase, competiţia sacilor buclucaşi şi provocările copiilor, unde cei mici pot participa. Scena va găzdui, de asemenea, marii câştigători ai Hackathon-ului organizat de către Divergent Academy în cadrul târgului. Participanţii vor avea ca task să creeze un produs minim viabil, o aplicaţie sau o pagina web, pornind de la tema care va fi dezvăluită în ziua de 25 noiembrie, prima zi de competiţie. Aceştia vor avea la dispoziţie 12 ore să creeze produsul de la 0. Echipa care va pleca acasă cu marele premiu de 1 000 de euro va fi anunţaţă duminică, 26 noiembrie, în cadrul festivităţii de premiere care va marca şi finalul weekendului pe tarâmul jocului.
 
Pasionaţii de gaming vor avea ocazia să testeze în premieră jocuri create de dezvoltatori români în cadrul a 4 studiouri:
 
Raiders Of The Lost Island este un joc de petrecere semi-cooperativ, în care până la 4 jucători încearcă să strângă comorile de pe o insulă plină de bogăţii ce se scufundă, în timp ce construiesc o barcă pentru a supravieţui valului final. Dacă nu reuşesc, vor pierde cu toţii. Câştigă cel mai bogat dintre supravieţuitori!
 
Unbound este o platformă 2D de puzzle-uri atmosferice în care personajul principal, Soli, poate crea portaluri magice pentru a călători între diferite realități, pentru a afla mai multe despre catastrofa care a devastat lumea sa. În cadrul anumitor portaluri, proprietățile fizice ale personajului sau ale elementelor lumii se pot schimba, oferind noi posibilități de joc.
 
Facerig, program software, aduce la START 2 PLAY o idee inedită! Utilizatorii vor avea posibilitatea să întruchipeze și animeze în timp real personaje create pe calculator (CG characters). Cum? Cu ajutorul mişcărilor înregistrate de webcam-uri.
 
PositronX este un First Person Rogue-lite Shooter care profită de cea mai nouă tehnologie Unreal. Un joc ce îmbină cu succes noul și vechiul și, de asemenea, infiltrează o mecanică îndrăzneață.
 
Pentru cei care nu se mulţumesc doar cu testatul acestora, Game Jam-ul marca Divergent Academy le oferă posibilitatea de a învăţa din bit în bit cu se poate crea un joc video. Gadgeturi uimitoare precum imprimate 3D sau drone, jucăriile viitorului, vor fi prezente în cadrul evenimentului spre deliciul pasionaţilor de tehinologie.
 
Un weekend complet se termină cu un premiu pe măsură! În cadrul târgului de jocuri şi jucării se va organiza şi o tombolă pentru participanţi. 4 norocoşi vor avea ocazia să pătrundă în realitatea virtuală pentru a descoperi noi lumi şi noi dimensiuni cu ajutorul GATEWAY VR Studio, care oferă această experienţă unică! Copiii vor fi şi ei premiaţi, de asemenea. Gaşca Zurli oferă 2 CD-uri „ Hai la masă” şi un microfon pentru micile vedete de mâine! Standul marca Gaşca Zurli va fi prezent la START 2 PLAY pe întreaga durată a evenimentului. 
 
Programul de vizitare al Târgului de jocuri şi jucării Start 2 Play este zilnic, sâmbătă și duminică, 25 şi 26 noiembrie, între orele 10.00 și 19.00. Biletele sunt disponibile la intrarea în Pavilionul C6 Romexpo, la prețul de 10 lei.
 
Un eveniment recomandat de: Music Channel, EuropaFM, Caţavencii, Revista Baby, HotNews, Eva.ro, Clopoţel.ro, Oraşul Meu, Metropotam, 220.ro, 4arte.ro, Urban.ro, Iqool, I Wonder, Agenda Expo, Autentic Promotion, Jurnal de Bucureşti, Clubul Copiilor, InfoCADOURI, BLITZ TV, Salon TV, Bucureşteni.ro.
 
Despre XTRA EXPO
XTRA EXPO are peste 10 ani de experiență în organizarea de expoziții și evenimente naționale și internaționale. XtraExpo a organizat aproximativ 80 de târguri la nivel naţional, dar și în străinătate și a suținut peste 20 de misiuni economice în țări din întreaga lume.

0 comentarii: