Loredana ajuta o fetita bolnava sa se intoarca acasa din Canada

Cum la inceputul lunii octombrie Loredana concerteaza impreuna cu trupa sa Agurida in patru orase canadiene pentru romanii carora le e dor de ritmurile noastre autentice, artista – impreuna cu organizatorii turneului – a decis ca o parte din incasari sa mearga catre copiii care au fost diagnosticati cu cancer.

Comunitatea romana din Calgary e familiarizata cu situatia unei fetite de 15 ani, Patricia, care a fost diagnosticata cu cancer la san si care a fost operata recent. Cum fetita isi doreste ca in perioada de recuperare sa poata veni in Romania la bunici, o parte din incasarile concertului Loredanei din Calgary vor merge catre familia ei. Spectatorii care vor dori sa faca donatii suplimentare vor gasi urne speciale la sala de spectacol.

“Muzica alina dorul de tara, iubirea, suferinta, dar daca uniti prin muzica putem ajuta o fetita sa se recupereze dupa o problema de sanatate, eu si Agurida spunem prezent. Sper sa o intalnesc la Calgary pe Patricia si pe mama ei, sa le imbratisez cu toata dragostea mea si a voastra”, spune Loredana.

Pentru celelalte trei orase din turneul canadian, o parte din incasari vor merge catre Asociatia “Daruieste viata” cea care construieste de la zero prima clinica integrata de oncologie si radioterapie, la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Marie Curie, Bucuresti. Si la aceste spectacole vor fi urne speciale pentru donatii.

Nu este prima actiune in care Loredana aduna diaspora romanesca pentru o cauza umanitara. Anul trecut concertul sau de la New York a fost dedicat strangerii de fonduri pentru a dota cu carti scolile din zonele sarace din Romania.
 
Turneul Loredana in Canada cuprinde orasele Montreal (7 octombrie), Toronto (8 octombrie), Edmonton (11 octombrie) si Calgary (12 octombrie) si este organizat in colaborare cu Escu TV.
 
Escu TV este un program de televiziune in limba romana, difuzat in cadrul ICI TV Montreal/Canada, program care reuseste prin initiatie culturale speciale sa promoveze identitatea romaneasca in peisajul multicultural canadian si care beneficiaza de o sustinere impresionanta din partea comunitatii de limba romana din Canada.

0 comentarii: