După 20 de ani, frații Dardenne încă își filmează toate peliculele acasă, în Seraing, Belgia #LaFilleInconnue #acumîncinema #Cannes



Născuți și crescuți în zona Seraing, orașul oțelului belgian din regiunea Liège, în Valonia vorbitoare de limbă franceză, regizorii Jean-Pierre și Luc Dardenne, al căror lungmetraj, La fille inconnue / Fata necunoscută, a avut recent premiera în cinematografele din România, s-au inspirat mereu puternic din realitatea socială a vremurilor. Zona, orașul natal și traiul la marginea societății îi vor urmări pe regizorii belgieni pe tot parcursul carierei.  

Martori la grevele și tulburările sociale ale anilor ‘60, copiii familiei Dardenne, care spun despre ei că sunt „o singură persoană cu 4 ochi“, s-au întors în regiunea natală după terminarea studiilor. O vreme au fost angajații unei fabrici de ciment, pentru ca mai târziu, în 1975, să înceapă să își realizeze primele documentare, filmând gravele tulburări economico-sociale ale zonei de pe râul Meuse de la mijlocul anilor ’70. Prima lor casă de producție a fost Dérives, prin care au realizat peste 80 de documentare, atât propriile filme, cât și pe cele ale altor regizori.


Luc Dardenne: „Autostrada ne inspiră. Mașinile trec la nesfârșit și în mare viteză, la fel cum lumea își urmează nepăsătoare cursul“

Anul 1987 marchează o schimbare importantă în viețile lui Jean-Pierre și Luc Dardenne, când cei doi regizori hotărăsc să nu se mai limiteze la realitatea surprinsă prin intermediul documentarelor, ci să vorbească despre marginalizarea urbană modernă prin narațiunea unui lungmetraj. Primele două filme, Falsch (1987) și Je pense à vous (1992) nu au avut, totuși, parte de succes notabil.

În 1994, frații înființează propria companie de producție de film, Les Films du Fleuve, care produce primul lor lungmetraj premiat, La promesse (1996). Odată cu Rosetta (1999) începe o perioadă glorioasă a regizorilor belgieni la festivalul de la Cannes: 7 filme selectate în Competiția Oficială (dintre care 5 au fost premiate!): Rosetta (1999, Palme d’Or), Le fils (2002), L’enfant (2005, Palme d’Or), Le silence de Lorna (2008), Le gamin au vélo (2011), Deux jours, une nuit (2014) și La fille inconnue (2016). Cu o carieră remarcabilă în spate, Jean-Pierre Dardenne spune, totuși: „Nu suntem Steven Spielberg. El este un regizor de succes, nu noi“.

De 20 de ani, frații Dardenne își filmează toate peliculele acasă. „Încă de la La promesse, din 1996, am tras toate scenele din lungmetrajele noastre în Seraing. Chiar înainte de a scrie scenariul pentru La fille inconnue / Fata necunoscută, când încă nu aveam nimic mai mult decât o idee vagă despre povestea unui medic, am știut deja că vom filma la autostradă și la râul Meuse“, spune Jean-Pierre Dardenne. „Locația ne-a fost clară înainte de a scrie scenariul“.

„Autostrada ne inspiră“, spune Luc Dardenne. „Mașinile trec la nesfârșit și în mare viteză, la fel cum lumea își urmează nepăsătoare cursul, dezinteresată de ce se întâmplă în viața doctoriței Jenny“.

La fille inconnue este povestea unei doctorițe din periferiile Belgiei zilelor noastre, care încearcă să investigheze moartea ciudată a unei paciente imigrante pe care nu o primise pentru o consultație. Măcinată de o vină nejustificată, doctorița nu vrea ca fata necunoscută să dispară ca și cum nu ar fi existat vreodată…

Cel mai nou film al fraților Dardenne o aduce în rolul principal pe Adèle Haenel, de două ori câștigătoare a Premiului César.

Câțiva dintre actorii care lucrează cu cei doi regizori fac parte din distribuția mai multor lungmetraje realizate de ei. Așa cum locațiile de filmare alese sunt laitmotive foarte personale. Îi regăsim în La fille inconnue, ca și în alte pelicule precedente, pe Jérémie Renier, starul din L’enfant (2005), cu roluri și în La promesse (1996), Le silence de Lorna (2008) și Le gamin au velo (2011), Fabrizio Rongione – a jucat, de asemenea, în Rosetta (1999), Le gamin au velo (2011) și Deux jours, une nuit (2014), sau pe nelipsitul Olivier Gourmet, care a colaborat cu frații Dardenne la toate producțiile acestora, din 1996 încoace.

1987 FALSCH
cu Bruno Cremer
1992 JE PENSE À VOUS
cu Fabienne Babe, Robin Renucci
1996 LA PROMESSE
cu Jérémie Renier, Olivier Gourmet, Assita Ouédraogo
1999 ROSETTA
cu Émilie Dequenne, Fabrizio Rongione, Anne Yernaux, Olivier Gourmet
Palme d’Or și Premiul pentru cea mai bună actriță, Émilie Dequenne
Cannes, 1999
2002 LE FILS
cu Olivier Gourmet, Morgan Marinne, Isabella Soupart
Premiul pentru cel mai bun actor, Olivier Gourmet – Cannes, 2002
2005 L’ENFANT
cu Jérémie Renier, Déborah François, Jérémie Ségard
Palme d’Or – Cannes, 2005
2008 LE SILENCE DE LORNA
cu Arta Dobroshi, Jérémie Renier, Fabrizio Rongione
Premiul pentru cel mai bun scenariu – Cannes, 2008
Premiul Lux - Parlamentul European, 2008
2011 LE GAMIN AU VÉLO
cu Cécile de France, Thomas Doret, Jérémie Renier
Grand Prix – Cannes, 2011
2014 DEUX JOURS, UNE NUIT
cu Marion Cotillard, Fabrizio Rongione
Premiul Academiei Europene de Film pentru Cea mai bună actriță, Marion Cotillard - 2015
2016 LA FILLE INCONNUE
cu Adèle Haenel, Olivier Bonnaud

La fille inconnue / Fata necunoscută a făcut parte din Competiția Oficială a Festivalului de la Cannes de anul trecut, festival care decernase Palme d'Or-ul de două ori până acum fraților Dardenne.

Campania filmului în România este susținută de TV5MONDE, RFI, cinemagia.ro și Librăriile Cărturești.

Durata: 133 min.
***
Independența Film. Aducem filme de la Cannes. Încă din 1997

La fille inconnue / Fata necunoscută (2016) este distribuit în România de Independenţa Film, casă de distribuţie care promovează filme independente de referință, de nișă sau câștigătoare ale unor premii internaționale prestigioase.

De-a lungul timpului, Independența Film a adus de la Cannes peste 10 titluri premiate cu Palme d’Or, alături de alte filme de autor, printre care: I, Daniel Blake (r: Ken Loach) - Palme d’Or, Cannes, 2016, Juste la fin du monde (r : Xavier Dolan) – Grand Prix, Cannes 2016, Snowden (r. Oliver Stone), Youth (r. Paolo Sorrentino) - Cel mai bun film european, 2015, Dheepan (r. Jacques Audiard) - Palme d’Or, 2015, Mommy (r. Xavier Dolan), Deux jours, une nuit (r. Fraţii Dardenne), La grande bellezza (r. Paolo Sorrentino), Nymphomaniac (r. Lars von Trier), La Vie d'Adèle (r. Abdellatif Kechiche) - Palme d'Or, Cannes, 2013, The Hunt (r. Thomas Vinterberg), Amour (r. Michael Haneke) - Palme d'Or, Cannes, 2012, Trainspotting (r. Danny Boyle), Amélie (r. Jean-Pierre Jeunet), Melancholia (r. Lars von Trier), Todo sobre mi madre (r. Pedro Almodóvar), In The Mood for Love (r. Wong Kar Wai), Vicky Cristina Barcelona (r. Woody Allen), Dogville (r. Lars von Trier) etc.

0 comentarii: