Realizează proiectul unui mărțișor polonez

Institutul Polonez din București anunță un concurs deschis pentru proiectarea unui mărțișor inspirat din cultura poloneză. Valoarea totală a premiilor pentru cele mai bune trei proiecte este de 800 euro. Așteptăm ideile voastre până pe 6 februarie.
 
Culorile alb și roșu ale șnurului de mărțișor, care trimit cu gândul la cele ale steagului Poloniei, ne-au dat ideea de a organiza un concurs de proiectare a unei podoabe de primăvară, inspirată din cultura sau tradiția poloneză. După reușita primei ediții a concursului „Mărțișorul polonez”, care a avut loc în anul 2014, suntem din nou în căutarea celor mai interesante, creative și novatoare proiecte.  Așteptăm propunerile voastre până la data de 6 februarie 2017. Detalii găsiți în regulamentul de mai jos.

Concurs de creaţie – „Mărțișorul Polonez”

Regulamentul concursului:
1. Organizatorul concursului este Institutul Polonez din București, cu sediul la București, în strada Popa Savu nr. 28.
 
2. Scopul concursului este crearea proiectului unui mărțișor inspirat din cultura sau tradiția poloneză.
 
3. Proiectul trebuie însoțit de descrierea procesului de producție a mărțișorului, precum și de o estimare a costurilor de producție pentru 200 de bucăți. Costul de producție al unui mărțișor nu trebuie să depășească 3 euro, iar producția tuturor mărțișoarelor trebuie să fie realizabilă în România în termen de 14 zile calendaristice.
 
4. La concurs pot participa toate persoanele care depun proiectul prin e-mail, conform indicațiilor articolului 6 din prezentul regulament.
 
5. Concursul se va desfășura în perioada 16 ianuarie – 6 februarie 2017. Rezultatele concursului vor fi afișate pe pagina Institutului Polonez până la data de 8 februarie 2017.
 
6. Condiția participării este înscrierea până la data de 6 februarie 2017, ora locală 23:59, pe adresa de e-mail a Institutului Polonez din București bucuresti@instytutpolski.org (subiect: „Concurs Mărțișor 2017”) și trebuie să conțină:
a) proiectul mărțișorului în format PDF,
b) numele, adresa poștală și numărul de telefon al autorului proiectului,
c) o declarație a autorului proiectului cu textul: „Subsemnatul/a… declar pe proprie răspundere că proiectul trimis a fost produs de mine și că nu aduce atingere drepturilor de autor ale unei terțe părți.”, precum și „Sunt de acord ca datele mele cu caracter personal să fie prelucrate de Institutul Polonez din București în scopul desfășurării concursului”. Declarația trebuie semnată de mână de către autor. Originalul declarației trebuie trimis prin poștă la adresa Organizatorului (Institutul Polonez din Bucureşti, str. Popa Savu nr. 28, sector 1, cod 011433) până cel târziu în ziua încheierii înscrierilor, pe 6 februarie 2017.
 
Lucrările trimise fără un scan după declarația amintită mai sus nu vor fi acceptate în concurs. Lucrările ale căror autori nu trimit originalul declarației prin poștă ar putea fi și ele descalificate. Proiectele admise în concurs vor fi evaluate de către un juriu înființat de Organizator. Componența juriului va fi publicată pe pagina de internet a Organizatorului.
 
7. Juriul va alege prin vot. Criteriile de evaluare a lucrărilor vor fi valoarea estetică a proiectelor, originalitatea lor, inspirația din cultura sau tradiția poloneză, complexitatea procesului de producție și costurile aferente producției.
 
8. Juriul poate acorda trei premii în bunuri sau sub formă de tichete valorice: primul în valoare de până la 500 euro, al doilea în valoare de până la 200 euro, al treilea în valoare de până la 100 euro. Premiile nu pot fi schimbate în bani. Juriul își rezervă dreptul de a nu alege niciun câștigător sau de a nu acorda anumite premii.
 
9. Înmânarea premiilor va avea loc la o data stabilită de Organizator.
 
10. La cererea Organizatorului, autorului proiectului câștigător îi vor fi solicitate specificațiile tehnice necesare producției.
 
11. Proiectele câștigătoare vor fi realizate de către Organizator într-un tiraj de 200 de bucăți, cu scopul de a fi distribuite gratuit de către acesta. Organizatorul va semna cu autorii proiectelor premiate contracte de exploatare gratuită a lor pe o perioadă de până la trei ani. Condiția acordării premiului este încheierea contractului amintit mai sus.
 
12. Organizatorul își rezervă dreptul de a acorda premii suplimentare pentru lucrările pe care le va considera remarcabile.
 
13. Înscrierea lucrării în concurs presupune acceptarea regulamentului de față.

0 comentarii: