„Inimi cicatrizate” din 3 noiembrie în librării și din 18 noiembrie în cinematografe



Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, va rula în cinematografele din România din 18 noiembrie, pelicula fiind distribuită de microFILM.
 
Cu această ocazie, Editura Humanitas publică o ediție specială a romanului ”Inimi cicatrizate”. Este pentru prima dată când M. Blecher semnează și ilustrația copertei cărții sale, un desen în tuș negru și roșu descoperit în timpul documentării lui Radu Jude, desen care a devenit imaginea centrală a afișului filmului.
 
În M. Blecher suferința autentică întâlnește curajul de a experimenta al avangardei literare, cu un stil uneori greu de clasat pentru critică, aflat la granița sensibilă între autobiografie și reverie. 
 
Un bolnav care nu se martirizează, singurul autor care a jucat, așa cum singur o spune, „până la ultimele jetoane“, Blecher a devenit subiect de reflecție în jurnalele altor scriitori ai generației lui. „Voi mai avea vreodată curajul să mă vait de ceva? Voi mai avea neruşinarea să am capricii, indispoziţii, enervări?… El trăieşte în intimitate cu moartea. Nu cu o moarte abstractă, nebuloasă, cu termen lung. E moartea lui, precisă, definită, cunoscută în detalii, ca un obiect. Ce îi dă curaj să trăiască? Ce îl susţine? Nu e nici măcar disperat. Nu înţeleg, mărturisesc că nu înţeleg.“ (Mihail Sebastian) 
 
Atu-ul lui literar este chiar felul în care își privește propria viață. „Faţă de colegii de generaţie, atât de vitali, trăind atât de intens şi meditând de departe, chiar dacă obsesiv, la străina moarte, Blecher este prizonierul unei lumi pe dos: pentru el moartea e intensă, familiară, apropiată şi viaţa e străină. Blecher nu se complace în suferinţă. Întreaga lui viaţă este o contrazicere a ideii că boala umileşte.“ (Ioana Pârvulescu)
 
Editura Humanitas și echipa filmului „Inimi cicatrizate” vă invită sâmbătă, 19 noiembrie, ora 16.00, la târgul de carte Gaudeamus, la o discuție despre Max Blecher și adaptarea cinematografică a operei lui literare la care va participa regizorul Radu Jude. 
 
Volumul „Inimi cicatrizate” este disponibil din 3 noiembrie online și în librăriile din țară.
Lungmetrajul „Inimi cicatrizate” a câștigat Premiul Special al Juriului dar și Don Quijote Prize oferit de International Federation of Film Societies în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Locarno dar și o Mențiune Specială în cadrul Haifa International Film Festival.
 
Acțiunea din filmul „Inimi cicatrizate” are loc în anul 1937 când Emanuel, un tânăr de douăzeci de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării.
 
Din distribuție fac parte actorii Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuț, Șerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Fernando Klabin, Adina Cristescu.
 
„Inimi cicatrizate” este o producție Hi Film în co-producție cu Komplizen Film (Germania), în asociere cu BORD CADRE FILMS (Elveția), dezvoltat în cadrul Cinemart, Sofia Meetings. 
 
Scenariul și regia sunt semnate de Radu Jude, director de imagine Marius Panduru RSC, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, sound designer Dana Bunescu, de sunet s-a ocupat Jűrg Lempen iar mixajul a fost realizat de Cristinel Șirli. Dana Păpăruz a fost responsabilă de costume, Bianca Boeroiu de machiaj, Domnica Bodogan s-a ocupat de coafură iar scenografia a fost realizată de Cristian Niculescu.
 
Producător Ada Solomon, co-producători Jonas Dornbach, Janine Jackowski, Maren Ade, producători asociați Jamal Zeinal Zade, Dan Wechsler.
 
Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Studioul de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, PROGRAMUL MEDIA – Europa Creativă și EURIMAGES.
 
Proiect susținut de: CINEMA CITY, AdePlast SA, COVALACT, Henkel Romania,  Audi România, Havas, METRO Cash & Carry România, ING Bank România, ZENITH ROMANIA, Farmacia DONA, Libra Internet Bank, CLINICA MEDICALĂ HIPOCRAT 2000 și HBO Europe.
 
Radu Jude a câștigat anul trecut „Ursul de Argint” pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin pentru pelicula „Aferim!”, producția românească cu cel mai mare succes de box-office în 2015.
 
Pagina oficială Facebook : https://www.facebook.com/inimicicatrizate/
Trailer Internațional : https://www.youtube.com/watch?v=Fjt8-HPIAD8
Trailer Romania : https://www.youtube.com/watch?v=DLkYF6kIIAw
 
Recomandat de: Radio Guerrilla
Sustinut de: News.ro
Parteneri: Humanitas, Librăriile Humanitas

0 comentarii: