Sărbătoarea estivală a operei la București

Cincizeci de tineri cântăreți din diferite țări ale lumii se vor întrece în cadrul celei de-a IV-a ediții a Concursului Internațional de Canto „Le Grand Prix de l’Opéra”, care se va desfășura între 17-20 august la București. Concertul din finala concursului, susținut cu acompaniamentul Orchestrei Operei Naționale București, sub bagheta dirijorului polonez Michał Klauza va avea loc la Sala Radio, pe 20 august. 
 
În competiția din acest an un grup numeros de participanți este reprezentat de soliștii vocali din Polonia. La concurs s-au înscris 18 artiști polonezi, iar 9 dintre ei s-au calificat în etapa I a concursului. Ei se vor întrece în trei runde cu tinerii artiști din alte 14 țări.
 
La pupitrul orchestrei care îi va acompania pe participanții la Concurs în cadrul concertului final, ce va avea loc sâmbătă, 20 august, se va afla Michał Klauza, director artistic al Orchestrei Radioului Polonez din anul 2015. Născut în 1973, apreciatul dirijor este absolvent al Academiei de Muzică „Fryderyk Chopin” din Varșovia și al studiilor postuniversitare de doi ani la Conservatorul „N.A. Rimski-Korsakov” din Sankt Petersburg.
 
Concursul „Le Grand Prix de l’Opéra” de la București, dotat cu premii în valoare totală de 15 mii de euro, este pentru tinerii cântăreți o ocazie extrem de atractivă de a susține concerte în compania unei orchestre simfonice, precum și o șansă de a stabili contacte profesionale importante, inclusiv de a semna contracte cu Opera Națională București.
 
Evenimentul din capitala României este, totodată, singurul concurs de acest gen din această parte a Europei recunoscut de World Federation of International Music Competitions.
 
Pentru prima oară, Institutul Polonez din București este partener al Concursului „Le Grand Prix de l’Opéra” de la București.
 
Concertul final: sâmbătă, 20 august, ora 19:00, Sala Radio (str. Gral Berthelot 60-64)
 
Mai multe detalii despre Concurs: http://www.operanb.ro/en/evenimente-speciale/concurs/editia2016
Biletele sunt disponibile pe site-ul http://tickets.operanb.ro

0 comentarii: