Municipiul Oneşti, gazdă tradiţională a „Caravanei filmului românesc”



În acest an, Primăria Municipiului Oneşti oferă o nouă locaţie – Parcul Muncipal Oneşti – pentru vizionarea filmelor prezentate în cadrul „Caravanei  filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale”.
 
În perioada 1 – 7 august a.c., cu începere de la ora 21.00, vor fi prezentate atât filme clasice, precum „Noi, cei din linia întâi” (regia: Sergiu Nicolaescu) sau „Secretul lui Bachus” (regia Geo Saizescu), dar şi filme recente, ale regizorilor Doru Niţescu (filmul „Carmen”) sau Nap Toader („03.ByPass”).
 
Programul va fi completat de filme de referinţă din filmografia unor regizori consacraţi precum: Dan Piţa („Kyra Kyralina”), Radu Gabrea („O poveste de dragoste, Lindenfeld”), Radu Mihăileanu („Concertul”).
 
Din distribuţia acestor filme fac parte mari actori ai scenei şi filmului românesc: Victor Rebengiuc, Victoria Cociaş, Maia Morgenstern, Rodica Lazăr, Ion Caramitru, Florin Zamfirescu, Adrian Titieni, Nicodim Ungureanu, dar şi Aleksey Guskov, Mélanie Laurent, Dmitri Nazarov, François Berléand.
 
Scopul „Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect aflat în al patrulea an de existenţă, este acela de promova filmul românesc din toate timpurile, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravană care promovează exclusiv filmul românesc.
 
Ca în fiecare an, publicul va avea ocazia să se întâlnească cu o parte dintre realizatorii şi protagoniştii filmelor prezentate în program.
 
Suntem onoraţi că, în cadrul Galei Premiilor de Excelenţă în Administraţie, ediţia a XI-a, care a avut loc anul trecut, pe 22 octombrie, Primăria Municipiului Onești a primit „Premiul de excelență în administrația publică” pentru anul 2015, la categoria „proiecte culturale”, pentru organizarea, timp de trei ani consecutiv, a proiectului „Caravana Filmului Românesc” şi pentru proiectul „Școala Francofonă de Vară”, ajunsă la Ediția a VI-a.
 
Proiecţiile vor avea loc în perioada 1 – 7 august a.c., cu începere de la ora 21.00, în Parcul Municipal Oneşti (lângă „Roată”), iar accesul publicului este gratuit.
 
***
Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro, împreună cu MDV Audio Studio (www.mdvstudio.ro), a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.
 
În cei patru ani de existenţă, Caravana filmului românesc a fost în oraşele: Ploieşti, Constanţa, Oneşti, Mangalia, Fălticeni, Alba Iulia, Gura Humorului, Cluj-Napoca, Zalău, Reşiţa, Corabia, Târgu-Jiu, Slatina, Mediaş, Turda, Giurgiu, Câmpina, Călăraşi şi Bucureşti, ajungând la un număr de aproximativ 80.000 de spectatori şi consemnând 1.700 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele clasice au fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi  imagine.
 
În această vară, „Caravana filmului românesc” va mai ajunge la Ghimbav, Amara, Giurgiu, Călăraşi, Brăila, Negreşti Oaş. Proiecţiile vor avea loc atât în aer liber, iar accesul publicului va fi gratuit.
 
***
Proiectul este realizat cu sprijinul UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, ANF - Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual şi cofinanţat de A.F.C.N. Administraţia Fondului Cultural Naţional (Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării).
La Oneşti, proiectul este realizat în parteneriat cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ONEŞTI
 
Parteneri media: Cinefan, All About Romanian Cinema  - AARC, Gratuitor, Urban Things, România pozitivă, RoEvents, iFestival.ro, Comunicate de afaceri, Timp Românesc, Prompt Media, Agenţia de Carte, Viitorul Ilfovean, Centrul Român pentru Iniţiativă Socială, Asociaţia Cris, Grădiniţe Bucureşti, Calendarul Copiilor, SuntParinte.ro, Intuitext
 
Program „Caravana filmului românesc –
Capodopere ale cinematografiei naţionale”
Oneşti, 2016
 
Luni, 1 august, ora 21.00: NOI, CEI DIN CEI DIN LINIA ÎNTÂI
Regia: Sergiu Nicolaescu; Scenariul: Titus Popovici;
Cu: Sergiu Nicolaescu, Emil Hossu, Ştefan Iordache, Ion Besoiu, George Alexandru, Vladimir Găitan, Mircea Albulescu, Silviu Stănculescu, Colea Răutu, Vasile Muraru, Bogdan Stanoevici
1985 / 165 min.
 
Marţi, 2 august, ora 21.00: SECRETUL LUI BACHUS
Regia: Geo Saizescu; Scenariul: Titus Popovici;
Cu: Ştefan Mihăilescu-Brăila, Gheorghe Dinică, Dem Rădulescu, Emil Hossu, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Maia Morgenstern, Horaţiu Mălăele, Octavian Cotescu
1984 / 120 min.
 
Miercuri, 3 august, ora 21.00: 03. BYPASS
Scenariul şi regia: Nap Toader;
Cu: Alexandru Potocean, Medeea Marinescu, Gabriel Spahiu
2016 / 93. min.
 
Joi, 4 august, ora 21.00: CONCERTUL
Regia: Radu Mihăileanu; Scenariul: Matthew Robbins, Héctor Cabello Reyes, Thierry Degrandi, Alain-Michel Blanc, Radu Mihăileanu;
Cu: Aleksey Guskov, Mélanie Laurent, Dmitri Nazarov, François Berléand, Vlad Ivanov, Miou-Miou;
2009 / 124 min.; 
 
Vineri, 5 august, ora 21.00: O POVESTE DE DRAGOSTE, LINDENFELD
Regia: Radu Gabrea; Scenariul: Adrian Lustig;
Cu: Victor Rebengiuc, Victoria Cociaş, Mircea Diaconu, Ion Caramitru
2014 / 95 min.
 
Vineri, 5 august, ora 23.00: MILIONARI DE WEEKEND
Regia: Cătălin Saizescu; Scenariul: Cătălin Saizescu şi Mihai Arghiropol;
Cu: Tudor Chirilă, Andi Vasluianu, Maria Dinulescu, Mihai Bendeac, George Alexandru, Nicodim Ungureanu, Ileana Stana Ionescu
2004 / 90 min.
 
Sâmbătă, 6 august, ora 21.00: KYRA KYRALINA
Regia: Dan Piţa; Scenariul: Ioan Grigorescu;
Cu: Iulia Dumitru, Corneliu Ulici, Iulia Cîrstea, Mircea Rusu, Florin Zamfirescu, András Demeter, Ovidiu Niculescu, Ştefan Iancu,
2014 / 99 min.
 
Sâmbătă, 6 august, ora 23.00: ÎNGERUL NECESAR
Scenariul şi regia: Gheorghe Preda;
Cu: Anca Florea, Constantin Florescu, Emily Daler
2007 / 95 min.
 
Duminică, 7 august, ora 21.00: CARMEN
Regia: Doru Niţescu; Scenariul: Tudor Voican, Doru Niţescu, Cătălin Cocris;
Cu: Rodica Lazăr, Adrian Titieni, Maia Morgenstern, Mimi Brănescu, Doru Ana,
2015 / 89 min.

0 comentarii: