Concert caritabil cu TAXI, pe 9 septembrie la Hard Rock Cafe

Cele mai indragite melodii ale trupei Taxi se vor auzi live, pe 9 septembrie, la Hard Rock Cafe, in cadrul unui concert ce face parte din campania Music For Autism! Fondurile rezultate din vanzarea biletelor vor fi donate in beneficiul copiilor cu tulburari din spectrul autist .

Activitatea de 15 ani a trupei TAXI inseamna peste o mie de concerte, o prezenta la Eurovision, opt albume, multe clipuri si nenumarate hituri. Liniile melodice revigorante si versurile imprevizibile, acide si ironice, transforma orice recital Taxi intr-o experienta memorabila, de la care pleci cu fruntea descretita si refrenele inca in minte.

TAXI a luat fiinta in 1999 iar atuul formatiei a fost inca de la inceput carismaticul Dan Teodorescu. Parcursul trupei cuprinde multe elemente notabile: in 2000 TAXI a reprezentat Romania la Eurovision cu piesa “Luna”, melodie ce a propulsat trupa in topul preferintelor publicului, in care a ramas pana in prezent. Anul 2000 a insemnat pentru Taxi si lansarea albumului “Trag un claxon”, un remarcabil succes de piata al momentului, mai ales datorita hit single-ului “Jumatatea mea”.

In 2004 TAXI a lansat albumul “Politica”, un material satiric de pe care se evidentiaza piesa “Aici sunt banii dumneavoastra”. Iar in 2007 aplombul creativ al trupei s-a concretizat in forma albumului “Romantica”, ce include 12 piese de dragoste dar si multe colaborari cu nume precum Cheloo, Dax, Mihaela Radulescu si multi altii.

In ultimii ani, Dan Teodorescu, impreuna cu trupa sa, a continuat sa aiba preocupari diverse: a explicat pe larg „Subtitrarea la romani”, s-a preocupat de iluminatul stradal - „Strada mea cu-n singur bec”, dupa ce a petrecut cateva zile pe o plaja a depistat  o „Drama in Vama”, a lansat mesaje motivaționale - „Ba, treci la coada!”, dar și-a pastrat și latura romantica, foarte bine reprezentata prin „Cele doua cuvinte”, “Non Stop” și „Ești iubibila”. Trilogia celor 2 cuvinte a atras atenția tuturor generațiilor asupra trupei Taxi, cele trei videoclipuri avand parte de nenumarate remake-uri.

Concertul din 9 septembrie va veni in sprijinul proiectului Music For Autism ce are ca scop strangerea de fonduri pentru utilirea Centrului Scolar pentru Educatie Incluziva Albatros din Constanta. Institutia ofera terapii ajutatoare copiilor cu diverse tulburari si deficiente si are un efectiv de 250 de copii diagnosticati cu autism, tulburari asociate si deficienta mintala. Finantarea obtinuta in urma concertului va servi la utilarea unei sali de muzica, cat si la achizitionarea altor materiale necesare in terapiile ce vizeaza integrarea profesionala si sociala. O alta parte a fondurilor stranse se vor directiona catre Asociatia de Terapii Suportive Hipoterapia- ce ofera terapie cu ajutorul cailor pentru copiii cu dizabilitati.

Detalii se gasesc pe: https://www.facebook.com/MusicForAutismRomania/

Biletele pentru concert sunt disponibile la urmatoarele preturi:

Categoria 1 – 40 lei cu loc la masa, in fata scenei

Categoria 2 – 30 lei cu loc la masa, in sala.

Biletele se gasescpewww.eventim.ro, www.bilete.rosiwww.iabilet.ro

Dupa achizitionarea biletului cumparatorii sunt rugati sa isi rezerve masa direct la Hard Rock Cafe, apeland numarul: 021 206 6261

0 comentarii: