Expoziție Weekendul Galeriilor la Make a Point

VERNISAJ: Sâmbătă: h17.00
Program Weekend-ul Galeriilor:
Sâmbătă 23 aprilie - Duminică 24 aprilie: 12:00 – 21:00

Treizeci si patru de galerii din Bucuresti vă așteaptă să le vizitați în a treia ediție a Weekend-ului Galeriilor care va avea loc în zilele de sâmbătă, 23 și duminică, 24 Aprilie 2016 între orele 12 -21.

Make a Point încearcă să aerisească centrul și să faciliteze manifestări culturale la periferie, în cartiere și printre blocuri, în hale abandonate, în fabrici și uzine sau în alte cimitire de acest soi.
Prin organizarea de expoziții, spectacole, proiecții de film și workshopuri, Make a Point rămâne un spațiu dedicat expunerii de lucrări și mesaje ale creatorilor contemporani. În cadrul acestei ediții a Weekendului Galeriilor vă așteptăm cu o expoziție de grup a șase tineri artiști, studenți în cadrul departamentului Foto-Video al Universității Naționale de Artă.

Perimetru sigur

Artiști: Vlad Albu, Alle Dicu, Dan Iordache, Vlad-Radu Popescu, Ana-Maria Preduţ, Mihai Şovăială
Expoziție coordonată de Cristina David și Alina Șerban

Ce se întâmplă dacă, în loc să evităm privirea trecutului, încercăm să-i răspundem delimitând, cât se poate de firesc, un perimetru sigur unde renegociem amintiri, istorii personale uitate și teme culturale prezente în istoria recentă? Perimetrul astfel imaginat devine un teritoriu al speculațiilor personale, o convenție asumată de cei șase artiști pentru a cupla, în interiorul acestui grid protector, trecutul și prezentul.

Deopotrivă ambiguu și normativ, Perimetru sigur echivalează cu un program de schimb unde sunt dezvăluite privitorilor fragmente de existență, de realitate recuperată, analizată uneori critic.

Această expoziție a fost organizată în cadrul cursului „Clovnii Catastrofei: Un deceniu de radicalism, umor și politici identitare în Rusia, România, fosta Iugoslavie și Țările Baltice”,  conceput de Cristina David și Alina Șerban cu sprijinul PATTERNS Lectures, inițiat de Fundația ERSTE și implementat de WUS Austria și al Universității Naționale de Arte București, departamentul Foto-Video. Expoziția este dezvoltată ca răspuns al artiștilor la diferitele poziții critice și teme recurente prezente în artă după căderea Cortinei de fier, precum identitatea, trauma și rescrierea istoriei recente.

Expoziția este deschisă în perioada 23 aprilie – 14 mai
Program: Sâmbătă - Duminică: h12.00 - 21.00

Intrarea este liberă.

Mai multe detalii despre WEG#3 si programele sale găsiți pe site-ul  evenimentului: weekendulgaleriilor.ro
###
Make a Point este o Asociație culturală înființată în anul 2009 de către trei oameni de artă: criticul de film Viorica Bucur, regizorul de film documentar Mădălina Roșca și artistul vizual Alma Cazacu, care aduce cultura mai aproape de oameni. Geografic vorbind.
Asociația organizează expoziții, spectacole, proiecții de film, seminarii, workshop-uri și este un spațiu dedicat expunerii de lucrări și mesaje ale creatorilor contemporani într-un loc aparent inaccesibil artei: o fostă hală a Postăvăriei Române. În 2012 și în 2014, Make a Point a câștigat Premiul al II-lea și respectiv al III-lea pentru Artă și Cultură la Gala Societății Civile.

Pentru alte informații ne găsiți la: point@makeapoint.ro

0 comentarii: