A inceput BIFF 2016!

Aseară, în prezența unui numeros public a început a 12-a ediție a Festivalului Intrenațional de Film București.
 
Cu minute bune înainte de ora programată, curtea Institutului Francez din București se umpluse de cinefilii nerăbdători să prindă un loc în cocheta sală Elvira Popescu, pentru Gala de Deschidere a festivalului și pentru proiecția primului film. Am zărit și chipuri cunoscute și apropiate lumii cinematografice din România, printre ei remarcându-i pe Dan Chișu, Alina Chivulescu, Dorian Boguță, Răzvan Penescu (LiterNet), dar și critici de film și, desigur, pe membrii juriilor B IFF.
 
După ce directoarea și fondatoarea Bucharest International Film festival, doamna Dana Dimitriu Chelba a urcat pe scena cinematografului și a făcut o scurtă introducere a acestei a 12-a ediții, mulțumind partenerilor, fără de care această sărbătoare a filmului bucureștean nu ar fi fost posibilă,a fost invitat să spună cîteva cuvinte gazda galei, domnul Christophe Gigaudaut, directorul Institutului Francez din București. Ca de fiecare dată, monsieur Gigaudaut a demostrat ce îmsemnă să fii un prieten devotat al filmului românesc și al evenimentelor, destul de numeroase, legate de această artă.
 
Domnul Virgil Ștefan Nițulescu, directorul Muzeului Național al Tăranului Român, a făcut o pledoarie emoționantă în favoarea sălilor de cinema, al căror număr a fost drastic redus. Din fericire, sala din cadrul MȚR a rămas un reper bine fixat în ”topografia” culturală bucureșteană și, din acest an, revine alături de BIFF.
 
Noul director artistic al Bucharest International Film Festival, domnul Sylvain Auzou a făcut o scurtă prezentare a selecției, spunînd că dorește o deschidere a BIFF către genurile diferite ale filmului, astfel încât filmul de artă să nu fie stingherit alături de comedii și alături de așa zisul gen comercial. Premierele secțiuni ale ediției a 12-a sînt secțiunile francofone și venețiană, pentru că Sylvain este francez și, de ceva timp, directorul artistic al Venice Days. Vom avea, astfel, ocazia să vedem și cîteva dintre filmele remarcate la ediția anterioară a Mostrei venețiene.
 
Finalmente, regizorul iranian Rafi Pitts, oaspetele de onoare al Bucharest International Film Festival 2016 a urcat pe scenă pentru a-și prezenta filmul, ”Soy Nero”, co-scris împreună cu Răzvan Rădulescu. Domnul Pitts a preferat să spună puține cuvinte despre film, lăsîndu-ne pe noi, spectatorii, să descoperim lumea lui Nero, un tînăr mexicano-american, care vrea să devină cetățean american cu drepturi depline, prin intermediul programului ”Green Card soldiers”. Filmul poate fi revăzut joi, 21aprilie, ora 18.00, la sala MȚR, unde domnul Rafi Pitts va susține și o sesiune q&a la finalul proiecției.
 
Așadar, a început ediția a 12-a a Bucharest International Film Festival. Urmează alte șase zile pline, cu filme și cu povești puternice, pe care vă invităm să le descoperiți alături de noi.
Vizionare plăcută!

Programul complet al festivalului îl găsiți aici
Biletele se pot achiziționa de la cinema “Elvira Popescu” sau online de pe eventbook.ro

0 comentarii: