Iluminare intima (1965)@Cinema Muzeul Taranului

Amatorii de film sunt invitați azi, la ‪#‎StudioulHoriaBernea‬ - Cinema Muzeul Țăranului,
la
Noul val ceh si slovac din anii`60 ai secolului al-XX-lea
ce prezintă:
Intimiștii
* 18:30 - Proiecţie: Iluminare intimă (Intimni osvelni) #IntrareLiberă
Regie: Ivan Passer, 1965, 71 min.
În anii '70 și '80 filmul a fost interzis. Unul dintre cele mai importante filme ale Noului Val Ceh din anii ´60, clasat printre primele zece cele mai bune filme cehesti din toate timpurile. Debutul scenaristului și regizorului Ivan Passer este în acelasi timp si singurul său lung-metraj turnat în Cehoslovacia. Această comedie tristă prezintă întâlnirea într-un mic oraș, la un deceniu de la absolvirea Academiei de Muzică, a doi fosti colegi muzicieni): unul este membru al Orchetrei Simfonice Județene, are o carieră de invidiat, o prietenă frumoasă și seducatoare și participă la turnee, iar celălalt a reușit să ajungă directorul școlii de muzică din satul în care locuiește, încearcă să-și construiască o vilă de familie, să crească agrișe, să-si educe copiii și cântă la înmormântări.

Această poveste a unor oameni obișnuiți din Cehia se desfășoară într-un oraș mic. Pe parcursul mai multor ore se confruntă destinele celor doi foști colegi de școală.
O poveste "despre nimic"? Sa nu ne lăsăm înșelați de aparențe. Este singurul film cehoslovac al lui Ivan Passer care, după ce a emigrat (în urma invaziei rusești a țării sale din anul 1968), a devenit unul dintre marile nume ale cinematografiei mondiale.

0 comentarii: