KineDok – un proiect One World Romania – a pornit la drum

 Pe 1 iulie, cele 12 filme KineDok au pornit la drum prin țară. La primele proiecții de la Elvira Popescu (București) și de la Ambasada (Timișoara), KineDok l-a avut alături pe Ignácz József, protagonistul filmului „Turneul de la Besence”, primarul care și-a convins concetățenii să joace tenis, să cultive pepeni și, în general, să se mobilizeze pentru o viață mai bună.Domnul Ignácz a declarat pentru spectatorii bucureșteni că și-a propus ca în zece ani să schimbe mentalitatea locuitorilor din Besence. Filmul a mai fost proiectat pe 3 iulie la Constanța și la Arad în Fabrica Teba, renovată pentru această ocazie de membrii Asociației CitiZenit – care au amenajat singuri o sală de cinema, cu hamace, fotolii din anvelope de mașină și multe altele.
aici...adică acolo” – unul din cele două filme românești selecționate pentru KineDok – va fi proiectat pe 6 iulie în prezența regizoarei Laura Căpățână Juller la Journey Pub&More (București). Filmul prezintă povestea a două surori din Maramureș care cresc cu bunicii, în timp ce părinții sunt la muncă în Spania. Regizoarea va însoți filmul și pe 10 iulie la Cinemateca Patria (Brașov), iar pe 17 iulie la Biblioteca Colorată (Constanța).

În luna iulie, KineDok mai ajunge la Aethernativ (Timișoara), Casa Tiff (Cluj-Napoca), Ceainăria Teaz (Piatra Neamț), J’ai Bistrot (Târgu Mureș), Casa de Cultură Municipală (Sf. Gheorghe) și la Casa Ursachi (Iași). Programul proiectiilor aici: http://kinedok.net/screenings?locale=ro

Se anunță o vară caldă – cu documentare pe teme fierbinți și dezbateri încinse. Sezonul KineDok de-abia începe!

KineDok este un program de distribuție alternativă de film documentar, ce se desfășoară până la 15 decembrie. Aproximativ 200 de proiecții sunt programate în 20 de locații din 14 orașe din România. Catalogul de filme poate fi descărcat aici: http://kinedok.net/films?locale=ro



Mai e nevoie sa punem asta?: Proiecțiile vor avea loc în Arad – la Fabrica Teba (în parteneriat cu Asociația CitiZenit); Brașov – Cinemateca Patria; București – la Acuarela, Elvire Popesco, J’ai Bistrot, Journey pub&more, Make a Point, Spațiul Public European, The Institute – Frontline Club; Constanța – City Hub-Biblioteca Colorată; Cluj – Casa TIFF; Galați – Muzeul de Artă Vizuală; Iași – Casa de Cultură „Mihai Ursachi”; Miercurea Ciuc – Muzeul Secuiesc; Oradea – Moszkva Cafe; Piatra Neamț – Ceainăria Teaz; Sfântu Gheorghe – Casa de Cultură Municipală (în parteneriat cu Asociația de Tineret Ecou); Timișoara – Aethernativ și Ambasada; Târgu Mureș - J’ai Bistrot.

ONLINE: http://www.kinedok.net | http://www.facebook.com/one.world.romania
ORGANIZATOR: Asociația One World Romania
PARTENERI: Institute of Documentary Film (Rep. Cehă), Filmtopia (Slovacia), Mozinet (Ungaria), ReStart (Croația)
CU SPRIJINUL: Programul Europa Creativă al Uniunii Europene, Centrul Național al Cinematografiei

0 comentarii: