Dineu cu Prosti pe 31 iulie, 1 si 2 august la Palatul National al Copiilor

Sarbatoare de basm de ziua lui HORATIU MALAELE:

DINEU CU PROSTI pe 31 iulie, 1 si 2 august la Palatul National al Copiilor

Teatrul Tineretului (Palatul National al Copiilor) va gazdui o sarbatoare, ca in basme: trei zile la rand va fi pus in scena DINEUL CU PROSTI, intr-o succesiune fara precedent de reprezentatii aniversare ale celui mai de succes spectacol al verii! Pe 31 iulie, 1 si 2 august sunteti poftiti la un festin cu grei, in care, alaturi de sarbatoritul HORATIU MALAELE, ii veti revedea pe:  ION CARAMITRU, MEDEEA MARINESCU, ALEXANDRU BINDEA, COSTINA CIUCIULICA, TEODORA MARES, DORIN ANDONE, TOMI CRISTIN si ALEXANDRU GEORGESCU.


In savuroasa partitura este vorba despre o joaca de oameni mari: un grup de intelectuali, plictisiti de viata pariziana, se tine de sotii: in fiecare miercuri seara se intalnesc pentru un “Dineu cu prosti”. Adica fiecare dintre ei, dupa ce a scotocit dupa cel mai prost dintre prosti si i-a intocmit cu meticulozitate dosarul, isi aduce la intalnirea simandicoasa exemplarul.

Ca intotdeauna, dincolo de tot amuzamentul, in comedie se infige cate-o sulita de tragic. In spatele prostului de menajerie se ascund drama si tristetea. Astfel incat, dupa ce te-ai zguduit de ras o ora si jumatate, te trec fiori pe sira spinarii cand François, care se prinde in final de schema, rosteste cu lacrimile-n gat si cu un tragism de care nu l-ai crede in stare pe un gogoman ca el: "Sa va ganditi de 1.000 de ori inainte sa spuneti despre cineva ca este prost!" Lectia adevarata o incaseaza tocmai cei care se credeau geniali: "De doua ore primesc palma dupa palma. Ati reusit sa-i razbunati pe toti prostii, de la toate dineurile!”, rosteste la final gazda festinului.

Asadar, pe 31 iulie, 1 august si 2 august de la ora 20:00 sunteti asteptati, cu mic cu mare, la cele 3 DINEURI de basm, puse in scena la Sala Mare, dotata cu aer conditionat,  a  TEATRULUI TINERETULUI. Biletele se gasesc la Casa de Bilete Startickets, de la Palatul National al Copiilor  si online pe startickets.ro si bilete.ro

0 comentarii: