Judas Priest, de neoprit – planuri pentru un nou album anul viitor

Basistul Ian Hill a declarat pentru Classic Rock că estimează că următorul album Judas Priest va fi lansat chiar anul viitor. Până atunci, pe 1 iulie, la Romexpo București, zeii heavy metalului promit să mântuiască toate sufletele dezlănțuite din România cu piesele de pe "Redeemer of Souls". În deschidere: Helloween.
 
Judas Priest au marcat unul din cele mai bune albume ale carierei lor cu "Redeemer of Souls". 2014 a fost un an excelent – discul a debutat pe locul 6 în Statele Unite, performanță neatinsă până acum de lansări anterioare, iar turneul de promovare străbate întreaga lume. Zeii heavy metalului ajung la București pe 1 iulie, dar între timp nu contenesc cu planuri din ce în ce mai ambițioase, în ciuda anilor (însumate, vârstele membrilor componenți ating impresionanta cifră de 283 de ani). Basistul Ian Hill a declarat pentru Classic Rock că estimează o nouă lansare în 2016: “Nu văd vreun motiv pentru care n-am avea un album Judas Priest anul viitor. E încă destul de devreme și suntem încă în turneu cu "Redeemer of Souls"… Dar spre sfârșitul anului, vom trece în revistă ce avem și o luăm de-acolo. "
 
Inspirația pare a supraalimenta turbinele Judas Priest. Chitaristul Ritchie Faulkner are o viziune diferită de a lui Ian Hill, dar vorbește despre volumul de materiale scrise în timpul sesiunilor de la “Redeemer of Souls".  "Cred că anul viitor ar putea fi un pic prea optimist," spune Faulkner. "Așa cum a spus Ian, suntem pe drumuri în cea mai mare parte a acestui an. Dar ultimul album de studio pe care l-am făcut, “Redeemer of Souls", a fost foarte creativ. Scoteam idee după idee după idee. De fapt, am fost nevoiți să limităm procesul de creație; în caz contrar, am fi intrat în criză de timp ... nu am fi avut când să înregistrăm toate materialele. Deci, bazându-mă pe asta și pe energia creativă din studio, aș fi încrezător într-un nou album Priest. Deși poate nu anul viitor. Dar vom începe cu siguranță să ne uităm pe materiale în viitorul apropiat. "
 
O reîntâlnire fabuloasă pentru generația anilor ’90, concertul Judas Priest de la Romexpo, avându-i ca invitați speciali pe cei de la Helloween este un moment special pentru ambele trupe. Și unii, și alții promovează două albume noi – Helloween sărbătoresc 30 de ani de activitate cu “My God Given Right”, cel de-al 15 lea album de studio al nemților, iar titanii de la Judas Priest, care au ajuns la impresionanta sumă de 45 de milioane de discuri vândute în întreaga lume, rup scenă după scenă cu al lor Redeemer of Souls Tour”.
 
Biletele costă 130 (Zona B), 190 (Zona A) sau 270 lei (Golden Ring) în funcție de distanța față de scenă. Se pot cumpăra online pe www.eventim.ro, sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librariile Humanitas, librariile Cărturești). Biletele pot fi achizitionate și în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polonă, nr. 15.
 
Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/1545004545760455/

0 comentarii: