„Emigranții”, în premieră la Teatru TV

Ascunși în spatele unor inițiale, doi bărbați, emigrantul politic AA și migrantul economic XX, se înfruntă într-un subsol în „Emigranții”, piesa lui Sławomir Mrożek de la a cărui naștere, pe 29 iunie 1930, aniversăm 85 de ani. Această montare, în regia TV a lui Andrei Măgălie, a pornit ca un pariu reușit, o propunere de teatru independent a unui trio de tineri artiști ai teatrului – doi actori, Lari Giorgescu și Silvian Vâlcu, și un scenograf, Vladimir Turturică.
Difuzarea acestui spectacol omagiază și împlinirea a 250 de ani de teatru polonez şi 250 de ani de la înfiinţarea Teatrului Naţional din Varşovia, astfel încât anul 2015 este declarat Anul teatrului public polonez.
 
Teatru TV
TVR2 – luni, 29 iunie, ora 20:10 și
TVR HD – luni, 29 iunie, ora 20 :10 și în reluare, marți 30 iunie, ora 14 :00
 
EMIGRANȚII
de Slawomir Mrożek.
Spectacol preluat de la Teatrul Arca-La Scena,Bucuresti;
Realizat în parteneriat cu Institutul Polonez de cultură
Distribuția: Lari Giorgescu si Silvian Vâlcu
Scenografia: Vladimir Turturică ;
Echipa TV
Producător:Lucia Constantinescu
Director de imagine:Mugur Nedelescu
Sunet:Valentin Bartolomeu
Montaj:Rodica Rădulescu
Postprocesare sunet:Gigi Melinte
Ilustrație muzicala:Tudor Stănescu
Organizator producție:Sorin Cristea
Producător coordonator:Andras Demeter
Regia TV: Andrei Măgalie

Teatrul de televiziune este un proiect coordonat de CASA DE PRODUCŢIE TVR şi difuzat pe TVR 2 în fiecare seară de luni, și în reluare marți.
Textul lui Slawomir Mrożek, scris în 1963, când autorul se refugiază la Paris, este mai actual ca niciodată, în aceste zile în care, pe glob, sunt peste 60 de milioane de migranți, dezrădăcinați de conflicte armate, persecuții religioase sau politice, și de sărăcie lucie. În „Emigranții” avem un muncitor și un intelectual polonezi, emigrați la Paris. Unul își dorește să se întoarcă la familia lui, plin de bani, celălalt, refugiat politic, nu are unde să se mai întoarcă. Niciunul nu-l mai suportă pe celălat, dar nu pot pleca pe drumuri separate. Amândoi au secrete, justificări, idealuri și trebuie, împreună, să treacă peste cumpăna dintre ani. Spectacolul "Emigranţii" este un cumul al dilemelor existenţiale a doi oameni ce fac parte din clase sociale diferite, obligaţi să împartă aceeaşi camera într-o ţară străină lor, ţară din care nu mai pot pleca.
Despre experiența curajoasă a montării textului, Lari Giorgescu spune într-un interviu : „Am făcut piesa şi pentru că am vrut ceva care să ne provoace şi pentru că noi credem că, în alte condiţii, nu am fi fost distibuiti în aceste roluri. Sunt două personaje contre-emploi.

Rep:Mai exact..
LG: Aici joc un intelectual de 35 de ani, cu o mentalitate diferită de a mea, într-o epoca diferită. Este un personaj trecut prin viaţă, care a trăit nişte experienţe traumatizante. A fost persecutat politic, a fost nevoit să fugă din ţară, să-şi părăsească  familia. Aşadar, contextul nu este foarte accesibil unei persoane de vârsta mea…

Rep: Pentru că a venit vorba de vârstă şi experienţă de viaţă, cât contează una şi cât contează cealaltă în personalitatea cuiva?
LG: Vârstă contează foarte puţin, contează mai mult experienţă de viaţă. Şi capacitatea de a înţelege anumite lucruri. Ce mi se pare mie foarte interesant este că nu tot timpul trebuie să fii nevoit să trăieşti unele lucruri rele pentru a le putea înţelege. Dar capacitatea de a învaţă din lucruri pe care le vezi, despre care auzi vorbindu-se, este ceea ce contează cu adevărat. (fragment preluat din interviul realizat de Andreea Biling, http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2012/04/de-vazut-lari-giorgescu-in-emigrantii/)

Sławomir Mrożek, autor al multor nuvele și opere satirice s-a născut în 1930, în Polonia. În 1963 el emigrează în Franța și mai târziu în Mexic. În dramele sale Mrożek prezintă situații simple, iar tipologia personajelor pieselor lui se caracterizează prin comic și absurd. Cea mai renumită piesă a sa, „Tango”, este o critică la adresa sistemelor totalitare. Următoarea piesă ca importanță este „Emigranții”, care a fost scrisă în perioada în care el însuși a trăit ca emigrant, prelucrând astfel propria-i experiență a marginalizării, punând față în față imaginea refugiatului din motive economice și a celui din motive politice. Mrożek e un dramaturg ce își concentrează atenția asupra psihologiei personajelor sale în contextul mecanismelor istorice și politice contemporane. (Institutul Polonez de cultură)

0 comentarii: