Artmark: Capodopere din mari colecții



La începutul lui 2015, Emanuel Pantazi își recuperează parte din trecut și moștenirea de drept, opera "Vioară și note muzicale" de Theodor Pallady fiind retrocedată de către Muzeul Național de Artă al României urmașilor marelui academician avocat Emanoil Pantazi. Opera se află în expoziția Licitației de Vară, ce poate fi vizitată începând de joi, 4 iunie. Emanoil Pantazi a fost una dintre cele mai importante figuri ale culturii românești, pe lângă cariera juridică fiind și un rafinat colecționar și donator de artă. Întreaga sa colecție, cu excepția a 6 opere, a fost donată, prin testament, Academiei Române. Opera lui Pallady este cu atât mai importantă întrucât este una dintre cele 6 neînstrăinate intenționat. Totodată, "Vioară şi note muzicale" pare a fi ultima lucrare pe care Pantazi a achiziționat-o de la Pallady (cu care se și împrietenește), colecția sa numărând 8 opere ale artistului.
"Vioară şi note muzicale" (estimare: 60.000 – 90.000 euro) reconstruiește universul intim al artistului, oferindu-ne o viziune inedită asupra lirismului creației lui Theodor Pallady, devenit necesar, încă din perioada interbelică, pentru orice colecție ce se dorește cu adevărat relevantă pentru pictura românească. Totodată, opera se află printre puținele lucrări de dimensiuni atât de mari realizate de Pallady (79 x 64,5 cm). Opera este clasată în categoria Tezaur a Patrimoniului Național Cultural.

7 ani mai devreme, în 2008, moștenitorilor familiei Bastaki le este restituită opera "Casa grădinarului" de Theodor Pallady de către Muzeul Municipiului București. Opera provine din colecția Marie Jeanne (Diamandy) și Nicolae Bastaki, Marie Jeanne fiind fiica Ioanei Pallady, soția artistului, din prima căsătorie cu Constantin Diamandy, boier și diplomat român. Peisajul a reprezentat pentru Theodor Pallady ocazia unei interpretări inedite a lucrului văzut, fapt relevat și în cadrul compoziției "Casa grădinarului" (estimare: 30.000 – 40.000 euro).

O altă capodoperă semnată de Theodor Pallady și prezentă în expoziția Artmark este "Natură statică cu flori și gazetă" (estimare: 35.000 – 55.000 euro), ce provine din colecția pictorului Ion Musceleanu, un prieten apropiat al artistului. Opera reprezintă încă un motiv pentru care Pallady este unul dintre pilonii artei românești moderne. Vasul cu flori, perechea de ochelari, ziarul își pierd valențele clasice și se recompun sub forma unor esențe de lumină și culoare conform teoriilor artistice ale lui Pallady.

Toate cele 3 capodopere alături de multe alte opere pot fi admirate până marți, 16 iunie, la sediul Artmark, iar miercuri, 17 iunie, pot fi adjudecate în cadrul Licitației de Vară de la Athénée Palace Hilton București, ora 19:30.

0 comentarii: