Scena Europa@Sziget Festival



Sziget se mândrește cu o comunitate multiculturală, lucru care se reflectă clar în programul festivalului. Artiști europeni valoroși, care și-au dovedit deja abilitățile în țările de origine, vor avea ocazia și își prezinte muzica în fața unui public venit din peste 80 de țări. Gazdă le va fi scena British Knights Europe, de la Sziget Festival, care se va desfășura în perioada 10 – 17 august, la Budapesta.
 
Pe Insula Libertății există un spațiu special, numit BK Europe Stage, dedicat celor mai promițători artiști europeni. Anul acesta, se vor regăsi aici artiști din peste 20 de țări:
Erotic Market – Franța
Wailing Trees – Franța
Splendid – Olanda
My Baby – Olanda
Delafé y Las Flores Azules – Spania
The Always Drinking Marching Band – Spania
Robert Laupert – Germania
Après la Classe – Italia
Lo Stato Sociale – Italia
Fast Animals and Slow Kids – Italia
The Dumplings – Polonia
22-Pistepirkko – Finlanda
theAngelcy – Israel
Mydy Rabycad – Cehia
Frequency – Slovacia
Lohaus – Belgia
MÖWE – Austria
Naadia – Rusia
Wattican Punk Ballet – Armenia
HAYDAMAKY – Ucraina

Pe BK Europe Stage vor evolua, de asemenea, artiști din cadrul CEETEP (Central and Eastern European Talent Exchange Program). Îi vom putea vedea, în cadrul acestul program, pe Eyesburn (Serbia) și June (Macedonia).

Tot BK Europe Stage va fi, în ziua -1 și ziua 0 (10-11 August), gazda artiștilor câștigători ai programului YOUROPEN - Sziget International Talent Festival, din fiecare țară. Vom regăsi aici, trupe tinere și talentate din peste 15 țări participante, printre care și România.

Tony Baboon sunt câștigătorii concursului Sziget Talent, a cărui finală a avut loc joi, 7 mai, în club Expirat din București. Tony Baboon este o prezență relativ nouă în peisajul muzical românesc, proiectul fiind înființat în 2013. Cu 6 single-uri lansate, Tony Baboon au reușit, în aproape un an și jumătate de activitate, să fie difuzați de mai multe radiouri din România și au cântat în deschidere pentru artistul jamaican Skarra Mucci și, săptămâna trecută, în deschiderea concertului Selah Sue de la București.

Mai multe nume, detalii despre spații și programe, în perioada următoare.

Info și bilete: www.szigetfestival.ro 

0 comentarii: