Gala Premiilor Gopo 2015 - astazi, de la ora 19.00



Pe 30 martie, Sala Studio a Teatrului Național București devine pentru prima oară gazda evenimentului care răsplătește, în fiecare an, performanța din filmul românesc. Prezentatorii Galei din acest an sunt actorii Paul Ipate și Diana Cavallioti.

Gala Premiilor Gopo va fi transmisă în direct pe TVR2, TVR HD și Radio România Cultural și online pe www.premiilegopo.ro şi www.tvrplus.ro, începând cu ora 19.00.
81 de filme româneşti lansate în cinematografe sau în festivaluri în 2014 au fost luate în considerare pentru nominalizările celei de-a noua ediții a Galei Premiilor Gopo.
 
La această ediție, Q.E.D., cel de-al doilea lungmetraj al lui Andrei Gruzsniczki, a strâns un număr record de 17  nominalizări și este urmat în clasament de Closer to the Moon cu 12 nominalizări, Poarta Albă cu 6 nominalizări și O poveste de dragoste, Lindenfeld cu 5 nominalizări.
 
Trei lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo: un documentar – Al doilea joc (r. Corneliu Porumboiu), și două filme de ficțiune – Closer to the Moon (r. Nae Caranfil) și Q.E.D. (r. Andrei Gruzsniczki). Autorii celor trei filme concurează și la categoria Cea mai bună regie. Nae Caranfil și Andrei Gruzsniczki sunt nominalizați și la categorie Cel mai bun scenariu, de această dată alături de Oana Maria Cajal și Nicolae Mărgineanu (pentru lungmetrajul Poarta Albă).
 
Toate cele patru categorii interpretative au cumulat maximul de câte cinci nominalizări. Astfel, la categoria Cea mai bună actriță în rol principal concurează Vera Farmiga (Closer to the Moon), Victoria Cociaș (O poveste de dragoste, Lindenfeld), Olimpia Melinte (Planșa), Ofelia Popii (Q.E.D.) și Crina Semciuc (#Selfie). La categoria Cea mai bună actriță în rol secundar, nominalizate sunt Iulia Ciochină (Love Bus – Cinci povești de dragoste din București), Monica Ghiuță (O poveste de dragoste, Lindenfeld), Alina Berzunțeanu (Q.E.D.), Tora Vasilescu (Q.E.D.) și Alina Chivulescu (#Selfie).
 
În paralel, la categoria Cel mai bun actor într-un rol principal concurează doi actori din Closer to the Moon – Mark Strong și Harry lloyd, doi din Q.E.D. – Florin Piersic Jr. și Sorin Leoveanu, și Serge Riaboukine pentru Cripta. Tot două nominalizări are filmul Q.E.D. și la categoria Cel mai bun actor într-un rol secundar – Dorian Boguță și Virgil Ogășanu. Alături de ei, la aceeași categorie, au mai fost nominalizați Marian Adochiței (Planșa), Bogdan Nechifor (Poarta Albă) și Răzvan Vasilescu (#Selfie).
 
Pentru cariera sa impresionantă, actrița Eugenia Bosânceanu va fi omagiată în 2015 cu Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate. De asemenea, organizatorii Galei Premiilor Gopo vor acorda și un Premiu Special, regizorului de animație Ion Truică, iar Premiul pentru Întreaga Carieră îi va fi oferit marii actrițe Coca Bloos.
 
Gala Premiilor Gopo 2015 este organizată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei Municipiului Bucureşti prin Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti si Babel Communications.
Co-organizator: Teatrul Naţional Bucureşti I. L. Caragiale
Co-producător: TVR2
Sponsori principali: Apa Nova, Dacia – Mașina oficială a Premiilor Gopo
Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, MAC, Fan Courier, H&M, Alexandrion
Parteneri: Pepsi, Empire, ODS, Melkior, Hotel Intercontinental, Pullman, Brigada de Voluntari

0 comentarii: