I ORIGINS, prezentat in avanpremiera in Romania, inchide Festivalul International de Psihanaliza si Film



Cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Psihanaliză şi Film va avea loc în perioada 20- 23 noiembrie la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu.
 
Prezentat în avanpremierǎ în România prin amabilitatea Odeon Cineplex, filmul I Origins, în regia lui Mike Cahill, cu Michael Pitt în rolul principal, va închide Festivalul Internaţional de Psihanaliză şi Film duminicǎ, 23 noiembrie, ora 20.00, la Cinema Studio.
 
Doctorand în domeniul biologiei moleculare, Ian Gray (Michael Pitt) rămâne fascinat de femeia misterioasă, Sofi (Astrid Bergès-Frisbey), ai cărei ochi îi fotografează în timpul unei petreceri. Deşi aceasta dispare fără ca Ian să-i afle identitatea, tânărul om  de ştiinţă, printr-o serie de coincidenţe şi întâmplări neobişnuite, ajunge să o regăsească. Cercetarea sa academică- discreditarea teoriei creaţioniste prin noi dovezi ale evoluţiei ochiului uman, îl conduce la o descoperire importantă, însă providenţa îl aruncă într-un joc al căutării la capătul căruia răspunsul s-ar putea să nu fie cel aşteptat.
Filmul a câştigat Premiul Alfred P. Sloan pentru lungmetraj la Festivalul de Film de la Sundance, în ianuarie 2014.
 
În premierǎ în România, în cadrul Festivalului vor fi proiectate filmele Whiplash şi Infinitely Polar Bear, prin amabilitatea InterCom Film.
 
Damien Chazellle, în vârstă de 29 de ani, câştigă Premiul Juriului pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de Film de la Sundance cu scurtmetrajul de 18 minute Whiplash. Reia povestea, de data aceasta în lungmetrajul omonim, un an mai târziu, cu acelaşi J.K. Simmons în rolul principal, se întoarce la Sundance şi câştigǎ atât Premiul Juriului cât şi Premiul Publicului.
Filmul urmǎreşte povestea tânărului muzician Andrew (Miles Teller), care este admis în orchestra de jazz a Conservatorului condusă de Terence Fletcher (J.K. Simmons) pentru care nimic nu este prea mult, prea violent sau prea jignitor pentru a scoate ce este mai bun din elevii săi. Urmărit de ratarea tatǎlui său, Andrew acceptă acest drum spre perfecţiune, aşa cum îl înţelege Fletcher.
 
Infinitely Polar Bear, inspirat din copilăria regizoarei Maya Forbes, scenaristă şi producătoare de seriale TV, debutantă în regie cu acest film, este povestea familiei Stuart, din Bostonul anilor 70-80. Tatăl (Mark Ruffalo) provine dintr-o familie aristocrată,  nu  munceşte,  are  2  fete  şi  personalitate  bipolară. Soţia (Zoe Saldana) acceptă un MBA în New York şi îl lasă pe tatǎ să se descurce cu fetele şi să îi demonstreze că poate fi capul familiei.
 
Toate filmele prezentate în Festival vor fi urmate de discuţii moderate de către criticul de film şi Directorul Festivalului, Irina-Margareta Nistor, la care vor participa psihanalişti, regizori, producători, actori şi critici de film.
 
Programul complet al proiectiilor din cadrul Festivalului îl puteti găsi
pe site-ul www.famart.ro, informaţii şi pe pagina de Facebook a evenimentului
www.facebook.com/FestivalulDePsihanalizaSiFilm
 
Cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Psihanalizǎ şi Film, organizată de Asociaţia FAMart cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Uniunii Cineaştilor din România şi al Institutului Cultural Român va avea loc în perioada 20-23 noiembrie 2014 în Bucureşti la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu din cadrul Institutului Francez.

0 comentarii: