Energiea: Gusturile se discuta w/Cristian Lupsa - 19 noiembrie

GUSTURILE SE DISCUTĂ!
cu Cristian Lupşa – miercuri, 19 noiembrie, la Energiea

FB event: https://www.facebook.com/events/344857745694882/

La Energiea oamenii fac locul. Oamenii care ne plac şi de care ne place. Oamenii care au poveşti faine, muzică deşteaptă şi băuturi alese de dat mai departe.

Din când în când, seara, de la 20:00 la 23:00, dăm mână liberă unuia dintre prietenii locului, îl lăsăm să aleagă fundalul sonor sau vizual şi băuturile, la care asortăm tapas-ul sau amuse-bouche-ul potrivit.

Iar ţie îţi pregătim un pachet special de tasting care include băutura lui/ei preferată și o gustare care-i aduce zâmbetul pe buze. Experienţele personale sunt incluse.
______
Miercuri, pe 19 noiembrie, Cristian Lupşa, editor Decât o Revistă, povestitor „extraordinaire” şi jurnalist narativ inspirator, obişnuit al locului, se opreşte la Energiea şi o „îmbracă” pentru o seara în muzica şi băuturile sale preferate:

• Catleya Freamăt Roşu
Merlot (58%) şi Cabernet Sauvignon (42%). Un vin fructat, elegant şi complex, cu un buchet dominat de o aromă de fructe de pădure proaspete şi uşoare note de mentă. Gust rotund, catifelat cu taninuri bine echilibrate.

• Basilescu Fetească Neagră Eclipse
Amprentă savuroasă de prune uscate şi condiment. Un vin cu postgust prelung, potenţat de notele fine de baric nou şi de aciditatea bine echilibrată. Elegant, impresionează prin personalitatea sa puternică.

• Vodcă Tonic (cu lămâie, nu cu lime)

La fiecare pahar comandat asortăm, din partea casei, o gustare special croită:

• Galantina de raţă şi gâscă cu ciuperci sălbatice şi jeleu de vin roşu

Un preparat cu temă „vânătorească”. Condimentăm carnea din plin cu dafin, cuişoare, scorţişoară, nucşoara şi o fierbem în vin cu legume până „cade de pe os”. Compoziţia o rulăm în pielea păsărilor şi o gătim la cuptor, pe abur, iar ciupercile le sotăm, adăugăm porcini pentru gust şi jeleu din reducţie de vin şi fructe de pădure, la final.

07ENERGIEA | www.energiea.ro

0 comentarii: