Aeon Blank lansează un nou album: Dark Waters



După ce luni, 24 noiembrie, trupa Aeon Blank a lansat un nou videoclip, „Behind Closed Doors” - care poate fi urmărit pe canalul oficial de Vevo al formației: http://youtu.be/ZkqyXQSJwSo -, va susține miercuri, ora 21.00, un concert în cadrul căruia va prezenta cel de-al doilea album, Dark Waters.
 
Albumul conține 12 piese și a fost mixat de Adam Whittaker, care de-a lungul timpului a lucrat cu nume ca Amy Winehouse, Mark Ronson, Lilly Allen, Starsailor, precum și cu formații românești ca Grimus sau OCS.
 
Dark Waters este acum disponibil pentru precomandă pe Getmusic.ro la link-ul de mai jos, în format CD (29.99 lei, transportul gratuit), urmând ca produsele să fie livrate în ziua lansării (26 noiembrie): http://smarturl.it/aeon-dark-getmusic
 
Videoclipul piesei „Behind Closed Doors”, al doilea single de pe noul album, este regizat de către Florin Babei, unul dintre regizorii omnibusului Love Bus, imaginea fiind semnată de Alexandru Popescu (Goodbye to Gravity – “The cage” și BUG Mafia – „Cît poți tu de tare”). Personajul principal este interpretat de Iarina Costinaș, o prezență cu care Aeon Blank a obișnuit publicul, fetița apărând și pe coperta primului album al trupei.
 
Melodia face parte de pe cel de-al doilea album al formației, Dark Waters, care se va lansa miercuri, 26 noiembrie, ora 21.00, la Club Colectiv din București (Tăbăcarilor 7), sub egida Universal Music România: http://smarturl.it/aeon-dark-fbevent. Invitați speciali: Fine Gentlemen.
 
Primul single de pe acest album, “Beyond the Strings”, o colaborare cu violoncelistul Alex Grajdeanu, poate fi urmărit aici:
http://youtu.be/e06eQC7b0M4 
 
Aeon Blank este o formație de rock alternativ cu influențe metal, dark wave sau gothic. O trupă tânără, dar cu o abordare plină de maturitate și seriozitate, Aeon Blank s-a făcut rapid remarcată pe scena marilor festivaluri din România anului 2012, câștigând și titlul de Best Alternative Newcomer în urma concursului organizat de Metalhead.
Primul album al trupei, Handmadegods & Godmadedemons, a fost lansat în aprilie 2012.

0 comentarii: