Vernisaj That's thirty minutes away. I'll be there in ten! - 18.10.2014

That's thirty minutes away. I'll be there in ten!
Expoziție de fotografie, video și obiect
Artiști: Adina Mocanu și Alexandra Sand
Vernisaj
18.10.2014, ora 19:00
Centrul Artelor Vizuale – multimedia center
Str. Biserica Enei, nr. 16


Proiectul artistelor Adina Mocanu și Alexandra Sand vorbește despre shortcut-urile din artă, despre traseu, despre aspirații - prin fotografie, video și obiect. Totodată, expoziția prezintă și
granițele fine dintre conceptele de public space și personal space, asa cum sunt delimitate ele astăzi.


Vernisajul va cuprinde și o instalație obiect supriză.
Expoziția va putea fi vizitată între 18 octombrie - 19 noiembrie (marți - vineri 15:00 - 19:00 și sâmbătă între 14:00 - 18:00).


“Printr-un mecanism de negociere, colaborare, și chestionare pe care lucrul într-un duo îl implică,
investigăm conexiunile dintre identitatea noastră ca ființe umane și identitatea noastră ca artiști.
Suntem de asemenea preocupate cu investigarea interconectivității dintre societate ca spațiu de joacă cultural și ritualurile personale bazate pe individualitate.


Avem tendința de a ne concentra atenția pe două idei diferite de înțelegere a artei, de la lucrări foarte personale, la acțiuni cu o puternică chestionare socială. O altă importantă parte a artei noastre este reprezentată de continua explorare a relației noastre ca duo, ca prietene și de asemenea, ca exponenți ai aceleiași generații. Înțelegem arta ca pe o infinită posibilitate de a ne proiecta pe noi înșine în lumea altermodernă, în care putem interacționa cu medii și forme de reprezentare variate.


De curând s-a împlinit un an de când lucrăm împreună, iar expoziția -That's thirty minutes away.
I'll be there in ten! - cuprinde o parte din lucrările noastre realizate în spațiul public și neprezentate în spațiul expozițional."
Adina Mocanu și Alexandra Sand


Expozitia face parte din ArtWeekEnd București (18-19 octombrie 2014), o continuare a proiectului Noaptea Albă a Galeriilor, promovând pentru publicul din București arta contemporană și tinerii artiști emergenți din România.

0 comentarii: