Anim'Est: Creepy Animation Night da startul celui de-al doilea weekend



Cea mai intensă noapte din agenda Anim’est, Creepy Animation Night, revine anul acesta, în pragul celui de-al doilea weekend al festivalului. Sfârşitul celei de-a noua ediţii Anim’est aduce şi alte highlighturi: întâlnirea cu Robert Morgan şi câteva dintre cele mai cunoscute scurtmetraje ale sale, un masterclass şi două proiecţii speciale prezentate de Royal College of Art, şcoala invitată la festival anul acesta, un lungmetraj de animaţie semnat Michel Gondry şi noi proiecţii pentru copii, în secţiunea Minimest.
 
A şasea ediţie Creepy Animation Night – noaptea animaţiilor stranii şi înspăimântătoare – vine cu un concept nou, proiecţia de filme desfăşurându-se simultan în cele trei locaţii ale festivalului, Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu şi Re:Animation Hub by Jameson - Carol 53, vineri, 10 octombrie, de la ora 22.00. De la decapitări, extratereştri, fantome şi eviscerări, la întâmplări morbide pline de umor negru, sex bizar şi răsturnarea religiilor, noaptea bizară a festivalului îşi propune, mai mult ca oricând, să exploreze partea întunecată a animaţiei. Scurtmetrajele vor fi urmate de o petrecere după miezul nopţii la Re:Animation Hub by Jameson - Carol 53, unde vor mixa C L N K şi Polochord, doi dintre artiştii de la noi reprezentativi pentru ce e mai proaspăt şi autentic în materie de sound electronic.
 
Încălzirea pentru Creepy Animation Night se face la Cinema Elvira Popescu, vineri, de la 20.30, când regizorul, scenaristul şi animatorul Robert Morgan, membru al juriului competiţiilor internaţionale de lung şi scurtmetraj, vine să îşi prezinte o serie de scurtmetraje reprezentative din portofoliu. Din programul special Bobby Yeah and His Friends fac parte animaţiile The Man in the Lower Left-Hand Corner of the Photograph / Bărbatul din colţul din stânga jos al fotografiei, The Cat with Hands / Felina cu mâini, The Separation / Despărţirea şi Bobby Yeah (nominalizat la BAFTA în 2012), filme nerecomandate celor slabi de înger, „bântuite” de influenţele lui Francis Bacon, Edgar Allan Poe şi David Lynch, şi premiate la festivaluri de renume.
 
În agenda zilei de vineri se înscrie şi întâlnirea cu Royal College of Art, una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior de arte şi design din lume. Invitaţia la a noua ediţie Anim’est precede aniversarea a 30 de ani de existenţă a departamentului de animaţie al unversităţii, ce a lansat, de-a lungul timpului, o mulţime de specialişti de prim rang în domeniul animaţiei, fie că e vorba despre regizori, scenarişti, producători, artişti plastici, experţi în efecte speciale, colorişti sau dezvoltatori de aplicaţii. Publicul e invitat să vizioneze două programe de scurtmetraje ce curpind filmele de şcoală ale unor animatori cunoscuţi, absolvenţi ai Royal College of Art. Cele două calupuri vor fi proiectate la Cinema Elvira Popescu, de la 16.30 şi de la 18.30. 
În plus, o prezentare oficială a universităţii va fi susţinută la Cinema Studio, în Sala Mică, de la 15.00, de către Joe King, profesor coordonator al catedrei de animaţie.
 
Al doilea weekend al festivalului aduce noi proiecţii din secţiunea Minimest, dedicată copiilor. Vineri, sâmbătă şi duminică, o serie de animaţii pentru prichindei recunoscute şi îndrăgite, iar altele proaspăt ieşite din studiouri celebre, vor fi proiectate de la 10.00 şi de la 12.00 la Cinema Studio, şi de la 14.30 la Cinema Elvira Popescu. Cei mici vor putea să vizioneze titluri precum Pim şi Pom, marea aventură (r. Gioia Smid), animaţia de lungmetraj olandeză bazată pe seria desenelor publicate, în anii ’60, de celebra ilustratoare Fiep Westendorf, Profeţia broaştelor, o animaţie semnată Jacques-Rémy Girerd şi produsă de Folimage, ce a atras peste un milion de spectatori în Franţa, sau Mia şi Migouo altă animaţie semnată Girerd, desemnată cel mai bun lungmetraj de animaţie al anului 2009 de către Academia Europeană de Film. Între acestea, ultima serie de animaţii din secţiunea competiţională Minimest, în cadrul căreia un juriu alcătuit din copii va alege cel mai bun scurtmetraj de animaţie pentru cei mici, va fi proiectată sâmbătă, de la 10.00, la Cinema Studio.
 
Adulţii au, la rândul lor, parte de noi lungmetraje de animaţie, în ultimul weekend al festivalului: vineri, de la 20.30, la Cinema Studio, cei peste 15 ani sunt invitaţi să vizioneze Garden of Words / Grădina de cuvinte (r. Makoto Shinkai), animaţia japoneză câştigătoare a premiului AniMovie pentru cel mai bun lungmetraj la Stuttgart, despre povestea misterioasă dintre Takao, un tânăr care visează să ajungă designer de încălţăminte, şi Yukino, o femeie mai în vârstă ca el, iar sâmbătă, de la 22.00, la acelaşi cinematograf este programat lungmetrajul interzis celor sub 18 ani BLOOD-C: The Last Dark / BLOOD-C: Ultimul Întuneric (r. Shiotani Naoyoshi), cea mai sângeroasă animaţie din selecţie şi ultimul manga din seria „Blood”.
 
În închiderea oficială a festivalului, sâmbătă, de la ora 20.00, la Cinema Studio, publicul e invitat să vizioneze  Is the Man Who Is Tall Happy? An animated conversation with Noam Chomsky, documentarul de animaţie în care imaginaţia şi creativitatea regizorului Michel Gondry sunt puse în slujba rigorii intelectuale ale celebrului lingvist şi filosof American Noam Chomsky. Printr-o serie de conversaţii animate 2D, desenate aproape în întregime în stilul deopotrivă naiv şi complex ce i-a devenit specific lui Gondry, publicul capătă acces la memoria, logica şi cunoştinţele ştiinţifice şi istorice ale lui Chomsky, unice şi covârşitoare. 
 
Sâmbătă, cei care au ratat deschiderea ediţiei Anim’est din acest an mai au o şansă de a viziona lungmetrajul The Boxtrolls / Boxtroli, cel mai recent proiect de anvergură al renumitului studio american Laika, de la 18.00, la Cinema Studio. Un alt highlight din programul festivalului, retrospectiva specială 50 Years of Pink!, a celor mai reprezentative scurtmetraje din celebra serie animată Pantera Roz, va fi proiectat în reluare duminică, de la 14.00, la Cinema Studio.
 
Tot duminică, publicul e invitat să vizioneze întregul palmares al festivalului, la Cinema Studio: de la 18.00 vor fi proiectate scurtmetrajele câştigătoare în toate secţiunile competiţionale de anul acesta, iar de la 20.00 va avea loc proiecţia filmului de animaţie câştigătoar în secţiunea de lungmetraj.
 
Cea de-a noua ediţie Anim’est va avea loc în perioada 3-12 octombrie, la cinematografele Studio şi Elvire Popesco şi la Re:Animation Hub.
 
Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, membru al reţelei pan europene Cartoon, este organizat de Asociaţia Este’n'est, cu sprijinul Uniunea  Cineaştilor din România, Centrul Naţional al Cinematografiei și Ministerul Culturii.
 
Re:animator: Jameson

0 comentarii: