Competitiile RO-IFF 2014



A zecea ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF), evenimentul cinematografic anual dedicat iubitorilor filmelor care nu sunt distribuite în circuitul multiplexurilor, se desfăşoară între 21-31 august în Vama Veche şi între 21-28 noiembrie în Bucureşti.
 
Sub sloganul „Filme bune sub clar de lună, în Vama Veche”, în locaţiile Amfiteatru – La Pescărie şi Sandalandala, sunt prezentate filme din selecţia oficială. În primele trei seri ale festivalului, proiecţiile s-au bucurat de mare succes la publicul din Vama Veche.
 
Pentru cele două competiţii tradiţionale ale festivalului, CineBlackSea şi Woman in Cinema, au fost selecţionate nouă filme, unele distinse în festivaluri internaţionale importante şi prezentate în premieră românească, altele producţii ale anului 2014. La Ro-IFF, aceste nouă titluri vor concura pentru premiile: Cel mai bun regizor al fiecărei secţiuni, Cel mai bun actor/actriţă şi Trofeul Ro-IFF. Anul acesta, cele patru premii vor fi decise de către un juriu internaţional.
 
Competiţia CineBlackSea, prin care Ro-IFF promovează în fiecare ani cineaşti est-europeni din zona Mării Negre (concept unic pe piaţa festivalieră), include filmele ROMANTICII / The Romanticists (Armenia, 2014), LEGENDE VII / Living Legends (Bulgaria, 2014), LUTON (Grecia, 2013), IMPECABILII / The Impeccables (Turcia, 2013) şi FRAŢII. ULTIMA CONFESIUNE / Brothers. The Last Confession (Ucraina, 2013).
 
Competiţia Woman in Cinema incude FRICA / Panic (Slovenia, 2013), POST PARTUM (Belgia-Luxemburg- Franţa, 2013), ADIO, MAMĂ! / Goodbye Mom! (Rusia, 2014) şi HAOS ÎN CASBAH / Rock the Casbah (Maroc, 2012).
 
Iată datele celor cinci filme din CineBlackSea:
 
ROMANTICII / Romantikner / The Romanticists
2014 / 96 min. / Armenia
Regia: Shoghik Tadevosyan şi Areg Azatyan
Cu: Narek Nersisyan, Narek Ktoyan, David Franzreb
Este povestea lui Oscar, un actor armean care viseazǎ sǎ ajungǎ vedetǎ la Hollywood. Acum el a câştigat loteria vizelor şi se pare cǎ visul sǎu este pe cale sǎ se realizeze. Dar petrecerea de rǎmas bun datǎ de prietenii sǎi adolescenţi ia o turnurǎ neaşteptatǎ şi, drept urmare, totul se va schimba, iar un lanţ de întâmplǎri absurde va duce cǎtre o tragedie. Filmul are la bază o poveste reală şi este prezentat în premieră internaţională.
Areg Azatyan, ce este şi coscenarist, s-a nǎscut în Erevan, Armenia. În 1992 a avut un rol în filmul „Radio Erevan”, o coproducţie Olanda-Armenia regizatǎ de Narine Mkrtchian şi Arsen Azatian. A publicat patru cǎrţi, primind premii naţionale şi internaţionale. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Armenia. A absolvit Facultatea de Regie Film din cadrul Institutului de Teatru şi Film din Erevan.
Shoghik Tadevosyan, ce este şi coscenaristă, s-a născut în Erevan, Armenia. A absolvit Facultatea de Regie Film din cadrul Institutului de Teatru şi Film din Erevan. În 2011, împreunǎ cu coregizorul ei Areg Azatyan, a fost invitatǎ sǎ participe la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, pentru a promova primul lor lungmetraj, ROMANTICII.
Filmul a beneficiat de suport financiar din partea Göteborg – IFF Fund.

 
LEGENDE VII / Живи легенди (Jivi Legendi) / Living Legends
2014 / 98 min. / Bulgaria
Regia: Niki Iliev
Cu: Orlin Pavlov, Niki Iliev, Sanya Borisova-Ilieva, Dimo Alexiev
Un grup de prieteni se reîntâlneşte la 13 ani dupǎ balul de absolvire, motivul fiind o problemǎ a unuia dintre ei. Astfel, ei au ocazia sǎ experimenteze toate lucrurile pe care le-au lǎsat la o parte pânǎ în acest moment. Intriga va lua turnuri neaşteptate, prin evenimente caracterizate de fricǎ, furie, euforie şi fericire. Deşi nu toate visele sunt uşor de realizat, acestea vor ajuta personajele sǎ îşi regǎseascǎ setea de viaţǎ, pe care, aparent, au uitat-o. Trecând prin toate acestea, ei se vor trezi şi vor pune în practicǎ multe dintre lucrurile pe care le-au ignorat ani buni.
Nikolay Boikov Iliev s-a nǎscut pe 10 octombrie 1981 la Sofia, Bulgaria, şi a urmat cursurile Universitǎţii Bulgare, absolvind cu o diplomǎ în regie film (cu filmul „Salută-l pe tăticul”). Apare ca actor în câteva filme, atât naţionale, cât şi internaţionale. Debutul ca regizor şi-l face cu filmul „Străinul” în 2012. Al doilea sǎu lungmetraj, LEGENDE VII, a fost lansat în februarie 2014, instalându-se pe primul loc în box-office-ul din Bulgaria.
Festivaluri şi premii: South-Eastern European Film Festival / Los Angeles / 2014; Manhattan Film Festival / New York / 2014 (unde a obţinut premiul “Best International Feature”); Ischia Global Film Festival /Italia / 2014.

 
LUTON
2013 / 100 min. / Grecia
Regia: Michalis Konstantatos
Cu: Nicholas Vlachakis, Elefteria Komi, Christos Sapountzis Makis
Jimmy (17 ani) este un elev de liceu cu bani. Mary este un avocat stagiar, în vârstǎ de 30 de ani. Makis este un familist, în vârstǎ de 50 de ani, patronul unui minimarket. Trei oameni foarte diferiţi unul faţǎ de celǎlalt. În cadrul vieții lor conventionale, care îi apasǎ , atunci când totul pare atât de liniștit și de previzibil, aceste trei persoane îşi gǎsesc propria cale de ieșire.
Michalis Konstantatos a studiat Regia la Şcoala de Film din Atena, Sociologia la Univeristatea din Atena şi a terminat un curs de master în Arhitecturǎ (domeniul „Design – spaţiu şi culturǎ”), la Universitatea Naţionalǎ Tehnicǎ din Atena. Din 2002 regizeazǎ scurtmetraje, drame, videoclipuri muzicale, scurtmetraje experimentale, instalaţii video pentru spaţii publice şi piese de teatru. Este, de asemenea, cofondatorul şi directorul companiei de teatru „Blindspot”. A scris şi regizat douǎ scurtmetraje ce au primit numeroase premii la festivaluri internaţionale. LUTON reprezintǎ primul sǎu lungmetraj.
Festivaluri şi premii: San Sebastian 2013 – nominalizare „Kutxa Award”; London Film Festival 2013; Stockholm IFF 2013 – nominalizare „Cel mai bun debut”; British Film Institute 2013 – nominalizare „Sutherland Trophy”.

 
IMPECABILII / Kusursuzlar / The Impeccables
2013 / 95 min. / Turcia
Regia: Ramin Matin
Cu: Esra Bezen Bilgin, Ipek Türktan Kaynak, İbrahim Selim
Acţiunea filmului se petrece în Cesme, o staţiune din Turcia. În luna mai, două surori din Istanbul – Lale şi Yasemin –, după cinci ani în care nu prea şi-au vorbit, îşi petrec vacanţa în casa de vară a bunicii lor decedate. Iniţial, totul pare bine, vremea este frumoasă, apa este limpede, iar oraşul este liniştit în afara sezonului. Însă, după un timp, cele două femei trebuie să abordeze relaţia lor agitată şi să se confrunte cu trecutul lor devastator. De ce sunt ele aici? Şi de ce, odată cu trecerea timpului, se întorc una împotriva celeilalte? Odată ce secretele lor devastatoare ies la lumină, ele trebuie să decidă dacă situaţia le va apropia sau le va îndepărta definitiv.
Ramin Matin a studiat regia în Los Angeles, înainte de a se întoarce în Istanbul, unde a înfiinţat firma de producţie Giyotin Films. De atunci, a lucrat ca director de imagine la multe proiecte, documentare şi lungmetraje. Primul lui film de lungmetraj, „Cina monştrilor”, a participa la numeroase festivaluri şi a câştigat mai multe premii. Al doilea lungmetraj, IMPECABILII, este inscris la numeroase festivaluri şi a câştigat deja multe premii.
Festivaluri şi premii: Antalya IFF 2013 – Cel mai bun film şi Cel mai bun regizor; Montpellier IFF; Rotterdam Golden Tulip – Premiul juriului criticii (FIPRESCI); Mexico International Film Fest – „Cel mai bun film străin”.

 
FRAŢII. ULTIMA CONFESIUNE / Braty. Ostannya spovid / Brothers. The Final Confession
2013 / 120 min. / Ucraina
Regia: Victoria Trofimenko
Cu: Natalka Polovynka, Roman Lutskiy, Victor Demertash, Mykola Bereza , Oleg Mosijchuk
Filmul este o dramǎ psihologicǎ ce are loc în Munţii Carpaţi. Doi fraţi, nişte bǎtrâni neajutoraţi, sunt într-o continuǎ competiţie unul cu celǎlalt pentru a-şi prelungi vieţile. Deşi corpurile nu îi mai ajutǎ, amândoi fiind bolnavi, fiecare încearcǎ sǎ trǎiascǎ mai mult decât celǎlalt. Pânǎ într-o zi când o femeie ajunge în localitatea izolată în care îşi au casele...
Victoria Trofimenko a regizat un număr de scurtmetraje prezentate în festivaluri internaţionale în Grecia, Islanda, Rusia, Marea Britanie, Ucraina. Este şi autoarea scenariului. FRAŢII. ULTIMA CONFESIUNE este debutul ei în lungmetraj.
Festivaluri: Beijing IFF, 2014.

 
Prin Woman in Cinema, Ro-IFF este unicul festival din România, dar şi din Europa de Sud-Est, cu o secţiune competiţională rezervată femeilor-regizor.
 
Iată datele celor patru filme din Woman in Cinema:
 
FRICA / Panika / Panic
2013 / 102 min. / Slovenia
Regia: Barbara Zemljič
Cu: Janja Majzelj, Gregor Zorc, Vladimir Vlaškalić, Pia Zemljič
Vera, o femeie de 40 de ani, cu nenumǎrate frustrǎri, este fixatǎ pe ideea cǎ nu se va mai îndrǎgosti niciodatǎ şi niciodatǎ nu va trǎi acea „viaţǎ în roz”. De aceea, ea crede, cu toatǎ inima şi cu tot sufletul ei, profeţia din zaţul de cafea turceascǎ, conform cǎreia îl va întâlni pe Domnul Perfect. Dintr-o femeie pe care nimeni nu o observǎ, ea se transformǎ treptat într-una ce se observǎ pe ea însǎşi. Iar, în urma unui şir întreg de dezastre, într-un final, ea pune bazele noii sale vieţi.
Barbara Zemljič (n. 1978, Slovenia) a absolvit Facultatea de Teatru şi Film (secţia Regie) din Lubliana în 2009, precum şi Facultatea de Filozofie la Universitatea din Lubliana în 2005. Luceazǎ la postul de televiziune RTV Slovenia, ca regizor şi scenarist, din 2005. FRICA reprezintǎ primul sǎu lungmetraj. Este şi autoarea scenariului.
Festivaluri: Slovenian Film Festival 2013 – Menţiune specială; Festroia IFF 2014.

 
POST PARTUM
2013 / 90 min. / Belgia-Luxemburg-Franţa
Regia: Delphine Noels
Cu: Melanie Doutey, Jalil Lespert
Luce şi Ulysse se iubesc. Trǎiesc o viaţǎ împlinitǎ şi fericitǎ, administrându-şi mica lor clinicǎ veterinarǎ de pe Coasta Atlanticǎ. Luce aşteaptǎ un eveniment fericit. Viitorul aratǎ bine. Mǎcar la prima vedere. Dar, atunci când se naşte micuţa Rose, nimic nu mai merge precum ei au planificat. Luce este complet datǎ peste cap de plânsetele constante ale copilului. De ce plânge copilul aşa? Încearcǎ oare sǎ o avertizeze? Sǎ fie oare mica lor familie în primejdie?
Delphine Noels s-a nǎscut în 1973 la Liège, iar interesul sǎu pentru limbǎ, structura, formele şi limitele sale, au condus-o sǎ participe la cursuri de filologie clasicǎ şi orientalǎ, picturǎ şi regie filme, absolvind în 2001. POST PARTUM reprezintǎ debutul sǎu regizoral. Delphine este şi coautoare a scenariului.
Festivaluri: Festroia 2014 – Menţiune specială.

 
ADIO, MAMĂ!/ До свиданья мама (Do Svidaniya Mama) / Goodbye Mom
2014 / 97 min. / Rusia
Regia: Svetlana Proskurina
Cu: Daumantas Ciunis, Alexandra Rebenok, Alexei Vertkov, Maria Leonova, Yana Tereshina
O poveste despre o întâlnire neaşteptată, care distruge imediat o familie fericită şi de succes. Dintr-odată, femeia dezvoltă o pasiune şi o dorinţă mai importantă decât soţul ei iubitor şi copilul lor. Cei doi lăsaţi în urmă suferă atunci când realizează că nu mai sunt doriţi, însă încearcă să înţeleagă şi să ierte. Femeia eşuează însă în a-şi găsi fericirea.
Svetlana Proskurina a absolvit Institutul Leningrad de Teatru, Muzică şi Cinema în 1976, precum şi învăţământul superior în Regie şi Scenaristică în 1981. Ea este una din cele mai complexe şi misterioase regizoare ruse din zilele noastre. Estetica şi stilul cinematografic al Svetlanei a fost foarte apreciat la festivaluri internaţionale precum Locarno, Montreal, Rotterdam, Veneţia şi Cannes. Filmografia ei include lungmetraje de ficţiune, precum şi documentare.

 
HAOS ÎN CASBAH / Rock the Casbah
2012 / 100 min. / Maroc-Franţa
Regia: Laïla Marrakchi
Cu: Morjana Alaoui, Nadine Labaki, Hiam Abbass, Omar Sharif, Moulay Hassan
Vara în Tanger. O familie se reuneşte pentru trei zile în casa lor din oraş, ca urmare a morţii tatălui. Se reunesc pentru a-şi aminti de viaţa acestuia, pentru a rememora amintiri despre el şi pentru a-i deplânge moartea, aşa cum cere tradiţia musulmană. Este vară şi îşi schimbă costumele de baie în „djellebas”, aşa cum cere tradiţia pentru a se aduna pentru priveghi. Emoţiile sunt şi mai mari având în vedere că decedatul a lăsat în urmă doar femei. Odată cu venirea de la New York a Sofiei, fiica cea mică, situaţia se schimbă. Ea e plecată de câţiva ani. Şi-a făcut o viaţă nouă în America, unde este actriţă, dar nu reuşeşte să primească decât roluri de teroristă în seriale de televiziune. Odată cu întoarcerea ei, secretele ies la iveală, iar ordinea menţinută până acum de patriarh (tatăl) se transformă într-un haos.
Laïla Marrakchi s-a născut în 1975 în Casablanca, Maroc. Este cunoscută mai ales pentru filmul MAROC, prezentat în 2005 la Cannes, în secţiunea „Un Certain Regard”. Este căsătorită cu regizorul Alexandre Aja. A crescut într-o familie înstărită din Casablanca, portretizată în MAROC. Al doilea său film este HAOS ÎN CASBAH, pentru care Laïla este şi autoarea scenariului.

 
Romania International Film Festival este singurul festival care promovează cineaşti est-europeni din zona Mării Negre (în special prin competiţia CineBlackSea) şi, de asemenea, unicul din România cu o secţiune competiţională rezervată femeilor-regizor (Woman in Cinema).
 
Romania International Film Festival se alătură tuturor celor care şi-au unit vocile şi acţiunile pentru a-l sprijini pe regizorul ucrainean Oleg Sentsov, reţinut de către Securitatea din Rusia (FSB) în mai 2014. Singura vină a lui Oleg a fost că a participat la protestele de la Kiev (Euro Maidan) şi nu a fost de acord cu anexarea Crimeei, acolo unde locuieşte, de către Rusia. Oleg se consideră cetăţean al Ucrainiei. Ro-IFF îi roagă, pe toţi cei care doresc să sprijine, să facă donaţii (informaţii pe www.ro-iff.ro), astfel încât, împreună, să putem ajuta familia. Orice sumă contează! Doi copii îşi aşteaptă tatăl acasă.

0 comentarii: