10 pentru film la TIFF 2014



10 actori talentați din teatrele din România vor avea parte de expunere, de întâlniri cu publicul, presa și specialiștii din industria filmului la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie), în cea de-a treia ediție a programului 10 pentru FILM. Între 5 și 7 iunie, în cadrul secțiunii Zilele Filmului Românesc, actorii vor lua parte la workshop-uri și premiere de film, vor fi prezentați spectatorilor, jurnaliștilor, dar și celor direct interesați să descopere talente noi în cinema – regizori, producători români şi străini, directori de casting şi agenţi.
 
În cele două ediții de până acum, 10 pentru FILM a promovat 20 de actori de diferite vârste, din toate colțurile țării, care s-au remarcat în teatru, dar care nu au avut până acum şansa să se afirme pe marele ecran. Cei selectați fie se află la debut în cinema, fie au avut deja roluri minore în producții autohtone. Ca în fiecare an, actorilor le vor fi dedicate broșuri, fotografii şi clipuri realizate într-un studio profesionist. Programul este prezentat de Mercedes-Benz România.
 
Actorii au fost propuşi şi selectaţi de un grup de profesionişti din teatru şi film: Tudor Giurgiu (regizor şi producător), criticii de teatru Oltiţa Cîntec, Cristina Rusiecki, Oana Stoica și Cristiana Gavrilă, Andreea Iacob (dramaturg şi regizor de teatru) şi Răzvan Penescu (editorul portalului LiterNet).
 
Actorii selectați sunt: Alina Ilea (Teatrul Naţional din Timişoara), Elena Ivanca (Teatrul Naţional Cluj-Napoca), Enikő Györgyjakab (Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca), Katalin Berekméri (Teatrul Naţional din Târgu Mureş, Compania Tompa Miklós), Lucia Mărneanu (actor independent, Cluj), Silvana Mihai (Godot Cafe Teatru, studentă la Universitatea de Teatru şi Film „I.L. Caragiale”, Bucureşti), Rareș Andrici (Teatrul Metropolis și Teatrul Foarte Mic din Bucureşti), Vlad Bîrzanu (Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea), Sorin Dobrin (Teatrul Bulandra și Godot Cafe Teatru din Bucureşti), Ioan Paraschiv (Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu şi Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ).
 
***
Aplicația TIFF 2014 este disponibilă în App Store și Google Play.
Ne găsiți pe: www.tiff.ro | facebook: TrasilvaniaIFF | twitter: #TIFF2014
 
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociaţia pentru Film și Cultură Urbană. TIFF București va avea loc între 10 și 19 iunie, iar TIFF Sibiu, între 25 și 29 iunie.
Cu sprijinul: Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Consiliului Judeţean Cluj, Institutului Cultural Român și Uniunii Cineaștilor din România
Prezentat de: Silva
Sponsor principal: Raiffeisen Bank
Mașina oficială: Mercedes-Benz
Sponsori: MasterCard, HBO, MOL Romania, EuroGSM, E-ON, Compania de Apă Someș, Aeroportul Internațional Avram Iancu, Allianz-Țiriac, TenarisSilcotub, Energobit, Jameson, TNT, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, PMA Invest, Farmec, Naturlich, Lecom
Restaurant oficial: McDonald's
Partener tehnic: BenQ
Cu sprijinul: Trend Communication
Partener de promovare: Vitrina Advertising
Co-producător: TVR
Parteneri media: TV5 Monde, ShortsTV, Digi24, Europa FM, Zile și nopți, Mediafax, Adevărul, OK!, Dilema Veche, Marie Claire, Esquire, Harper's Bazaar, Beau Monde, Story, Cinemagia, CinemaRx, Observator Cultural, Cineuropa.org, Altcine.com
Parteneri media locali: TVR Cluj, Monitorul de Cluj, Ziua de Cluj, Transilvania Reporter, Filmtett, Transindex, Stiridecluj.ro, Cluj.com, Clujulcultural.ro

0 comentarii: