Start in forta pentru Making Waves: New Romanian Cinema



Vineri, 29 noiembrie, a debutat la Lincoln Center o nouă ediție a festivalului filmului românesc din New York, Making Waves, cu proiecția în premieră mondială a filmului Closer to the Moon de Nae Caranfil. Evenimentul a avut loc cu casa închisă, biletele fiind vândute cu mult timp înainte de începutul festivalului, în prezența regizorului Nae Caranfil, a producătorilor Michael Fitzgerald şi Renata Rainieri, şi a cîtorva dintre interpreți: Harry Lloyd, Monica Bârlădeanu şi Smaranda Luna.
 
Corina Şuteu, preşedinte Making Waves, şi Mihai Chirilov, director artistic, au introdus ediţia de anul acesta, mulţumindu-le în primul rând numeroşilor suporteri ai evenimentului, devenit încă de anul trecut complet independent. Invitat pe scenă, unul dintre principalii susținători financiari ai Making Waves, Alexandre Almăjeanu, şi-a exprimat o dată în plus aprecierea pentru festivalul organizat în metropola americană de către Romanian Film Initiative.
 
Printre invitații prezenți la ceremonia de deschidere s-au numărat regizorul de teatru Andrei Şerban, actriţa Luminiţa Gheorghiu, invitată de onoare a festivalului, Simona Miculescu, ambasador al României la ONU, Richard Peña, fostul director de programe la Film Society of Lincoln Center şi profesor la Columbia University (mare iubitor de film românesc), regizoarea Mona Nicoară, criticul Evgeny Gusyatinskiy, istoricul de film Dominique Nasta, analistul financiar Nouriel Rubini, Marina Drăghici, Ulla Wolcz, Marina Sturdza, şi numeroşi alți susţinători financiari ai Making Waves.
 
Prezentat în fața a 300 de spectatori, Closer to the Moon a avut parte de reacții intense din partea unui public eterogen, stârnind chiar și unele controverse la Q&A-ul de la final. La proiecție a fost prezentă și nepoata Monicăi Sevianu, singura femeie din grupul celor cinci care au jefuit Banca Națională în 1959 şi nu a fost, ulterior, condamnată la moarte.
 
„Când avem o primă coproducţie româno-americană, unde putem s-o dăm mai bine decât la Festivalul Making Waves, care face legătura dintre publicul american şi filmul românesc, şi mai ales într-o ediţie în care tema principală este propaganda, filmul meu având din start în premiză această temă? Vreau să adaug faptul că primul om care m-a încurajat să urmăresc această poveste şi s-o transform într-un film de ficţiune a fost Alex. Leo Şerban, acum mai bine de zece ani.” a declarat Nae Caranfil.
 
După un start în forță, festivalul a fost în atenția spectatorilor români şi americani și în următoarele două zile. Proiecțiile (cele la Love Building, Poziția copilului şi Experimentul Bucureşti au fost sold-out), s-au mutat de la Walter Reade Theater la Francesca Beale Theater din Elinor Bunin Monroe Center. După trei zile dintre cele 11 cât durează festivalul, numărul de spectatori a ajuns la cifra de 1500.
 
La prima prezentare din New York a filmului Poziţia copilului, actriţa Luminița Gheorghiu s-a întâlnit cu distribuitorii americani de la Zeitgeist şi a stat de vorbă cu publicul într-un Q&A prelungit. „Ce bucurie mai mare pentru un actor decât să afle că nu mai sunt bilete la filmul lui! Într-adevăr, când am venit aici, nişte români m-au rugat să-i ajut să intre în sala de cinema şi le-am zis Îmi pare rău, nu sunt şef aici. Mi-a părut rău, dar mi-a părut şi bine că nu sunt bilete”, a povestit Luminiţa Gheorghiu.
 
Prin această proiecție, la care a fost prezent şi scriitorul Norman Manea, festivalul Making Waves sprijină campania pentru Oscar și Globul de Aur a filmului Poziția copilului, în plin sezon de promovare ale ceremoniilor de decernare a celor mai importante premii din America.
 
Aici… adică acolo, de la Laura Căpăţână Juller, a avut parte de aplauzele unei săli pline. De o proiecție sold out a avut parte și Experimentul Bucureşti, un hibrid de ficţiune şi documentar regizat de Tom Wilson. Q&A-ul de la final s-a lăsat cu remarci interesante din partea publicului alcătuit din americani, români tineri sau dintre cei emigraţi, urmăriţi de Securitate şi cu propriile versiuni despre „ce s-a întâmplat”.
 
La fel ca în anii trecuți, festivalul a captat interesul unora dintre cele mai importante publicații americane. The New York Times a recomandat printr-un slide show câte dintre filmele incluse în selecția acestei ediții, iar Visul lui Liviu, mediumetrajul din 2005 al lui Corneliu Porumboiu (căruia Making Waves îi dedică o retrospectivă completă) a avut parte de o recenzie foarte bună în prestigiosul săptămânal The New Yorker. Porumboiu va fi intervievat alături de Luminița Gheorghiu şi de Corina Suteu, în cadrul celebrului show TV al lui Charlie Rose.
 
Mai multe detalii despre primul weekend al festivalului sunt disponibile pe site-urile filmetc.org şi filmreporter.ro.
 
Making Waves: New Romanian Cinema continuă până pe 3 decembrie la Film Society of Lincoln Center. Între 5-10 decembrie, festivalul se mută la Jacob Burns Film Center, în Pleasantville.
 
Inițiat și prezidat de Corina Șuteu, sub direcția artistică a lui Mihai Chirilov și direcția executivă a unei echipe coordonate de Oana Radu, Making Waves: New Romanian Cinema este un eveniment produs de Romanian Film Initiative (RFI), în colaborare cu Film Society of Lincoln Center și Jacob Burns Film Center, și în parteneriat cu Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF). Din board-ul festivalului mai fac parte: Dennis Lim (Film Society of Lincoln Center), Brian Ackerman (Jacob Burns Film Center), Scott Foundas (Variety), Adrian Ghenie, Mona Nicoară, Andi Vasluianu și Dan Perjovschi.
 
Cu sprijinul financiar principal al: Trust for Mutual Understanding, Alexandre Almăjeanu și Gentica Foundation, Adrian Porumboiu, HBO România, Adrian Giurgea (Colgate University) și Christian A. Johnson Foundation, Blue Heron Foundation, Mica Ertegun, Marie France Ionesco, Lucian Pintilie, Daiana Voiculescu și Renzo Cianfranelli, Șerban Savu, Dan Perjovschi, Adrian Ghenie, Mircea Cantor.
 
Pentru al doilea an consecutiv, peste 250 de fani ai festivalului au susținut Making Waves atât în campania Kickstarter, cât și la gala de strângere de fonduri și licitație de obiecte, organizată în parteneriat cu Festivalul SoNoRo.
 
Mulțumiri speciale: ICON Production, Lark Play Development Center, Șapte Seri, Dilema veche, Radio Guerilla, kdo.ro și Răzvan Popovici (SoNoRo).
 
Festivalul beneficiază și de sprijinul unui mare număr de cineaști, printre care: Corneliu Porumboiu, Nae Caranfil, Tudor Giurgiu, Radu Muntean, Alexandru Solomon, Cristi Puiu, Cătălin Mitulescu, Cristian Mungiu, Andrei Ujică, Luminița Gheorghiu, Vlad Ivanov, Anca Puiu și Ada Solomon.
 
Making Waves susține mișcarea internațională de protest “Uniți Salvăm Roșia Montană”.

0 comentarii: