Invitati speciali la Zilele Filmului Croat

Invitatul special al celei de-a doua ediții a Zilelor Filmului Croat la București este cineastul croat Stanislav Tomić, realizatorul a peste 40 de documentare, printre care Shipbuilder (2007), Delta (2006) și Night of Crystal (2005) .

Josef (2011) este debutul lui în lungmetraj și va rula în cadrul Zilelor Filmului Croat, în prezența regizorului, sâmbătă, 30 noiembrie, ora 20.00.

Josef este o dramă despre supraviețuirea în timpul Primului Război Mondial, cînd un soldat croat al armatei austro-ungare de pe frontul de est își asumă identitatea ofițerului Josip Broz. Impostorul se dovedește a fi cel care avea să devină puțin mai târziu Tito, președintele Republicii Socialiste Federative Iugoslavia.

Lungmetrajul lui Stanislav Tomić este o producție independentă - realizată cu un buget foarte mic în ciuda faptului că este un film de război -, care în 2011 a câștigat două premii Golden Arena pentru efecte speciale la Pula Film Festival.


Un alt invitat de marcă al evenimentului este regizorul Pavo Marinković, al cărui film Viața amoroasă a unui laș tandru/ The love life of a coward gentle va fi prezentat pentru a doua oară în România vineri, 29 noiembrie, în prezența regizorului.

Filmul lui Pavo Marinković este, de fapt, fabula unui bărbat care învaţă că mai important decât a câştiga sau a pierde este, pur şi simplu, a avea curajul de a încerca. În cazul acesta este vorba despre Saša, un critic gastronomic blazat, care încearcă să își depășească limitele, să se ridice împotriva duplicității care-l înconjoară, să fie la înălțimea așteptărilor lui Ines, femeia de care se îndrăgostește.

Viața amoroasă a unui laș tandru a fost distins cu premiile Golden Arena, în competiţia naţională de la Pula Film Festival pentru Cea mai bună actriţă (Dijana Vidusin), Cea mai bună scenografie şi Cel mai bun montaj. De asemenea, filmul a mai fost selecţionat la festivalurile de la Kerala, San Jose (Cinequest), Houston (Worldfest) şi Hamburg.

La fel ca și Josef, și filmul lui Pavo Marinković este produs de Alka Film, cu un buget redus.


Pavo Marinković s-a născut în 1967 la Zagreb, unde a absolvit Dramaturgie la Academia de Arte Dramatice. Primele sale texte dramatice au apărut la începutul anilor ’90. Piesele sale, jucate în Croaţia şi în străinătate, au fost distinse cu numeroase premii (a câştigat de cinci ori Premiul „Marin Držić”).

În 2006, împreună cu Drazen Žarković, a scris şi regizat filmul Tressette - Povestea unei insule, care a avut premiera internaţională la Festivalul de la Mannheim-Heidelberg, unde a obţinut Premiul juriului ecumenic.

În 2009, Pavo Marinković şi-a lansat debutul individual, Viața amoroasă a unui laș tandru, un proiect independent pentru casa de producţie Alka Film.

Lungmetrajul său documentar Ocupație, a 27-a imagine a fost selecţionat în acest an de către mai multe festivaluri importante, printre care cele de la Karlovy Vary şi Sarajevo.

Zilele Filmului Croat este un eveniment organizat de către Ambasada Croației la București în parteneriat cu Institutul Francez din București, cu sprijinul Comisiei Europene.

Detalii despre eveniment aici: https://www.facebook.com/zilelefilmuluicroat

Parteneri media: Zile și Nopți, Cațavencii, Cinemagia, Filmreporter,Cooperativa Urbana, Urban Things, CinemaRx și CineFan.

0 comentarii: