Proiectii-surpriza la Noaptea Alba a Filmului Romanesc



A mai rămas o zi până la startul celei mai lungi nopți dedicate producțiilor autohtone, iar surprizele pregătite pentru cinefilii bucureșteni continuă. 4 titluri noi vor completa programul Nopții Albe.
 
Roşia Montană – Town on the Brink / Roșia Montană - un loc la marginea prăpastiei (2012, Germania - România) este un documentar regizat de Fabian Daub, ce prezintă binecunoscuta localitate Roșia Montană, în care se găsesc cele mai mari zăcăminte de aur din Europa, și impactul proiectului minier inițiat de Rosia Montana Gold Corporation asupra localității. Declaraţiile și confesiunile localnicilor, cu argumente pro și contra proiectului minier, îi dau ocazia publicului spectator să-și formeze propria opinie. Filmul este programat în cadrul Nopţii Albe la Muzeul Țăranului Român de la ora 01:00.
 
Cel mai recent film al lui Corneliu Porumboiu și una dintre cele mai așteptate premiere românești ale anului vine la Cinema Studio, la Noaptea Albă, de la ora 02:15. Când se lasă seara peste București sau metabolism spune povestea unui tânăr regizor (Bogdan Dumitrache) care e pe cale să facă un nou film. În timpul filmărilor, Paul are o aventură cu Alina, o actriţă din filmul lui având un rol secundar. A doua zi va fi ultima a Alinei la filmări. Paul decide să filmeze o scenă nud cu ea, dar  lucrurile se schimbă şi, în loc să filmeze scena nud, Paul îi spune producătorului că suferă din cauza ulcerului... Treptat filmul şi realitatea se suprapun, iar la filmare se întâmplă ceva neaşteptat.
 
La Dianei 4, spectatorii vor putea urmări după miezul nopţii, 2 producţii lansate în cinema la începutul acestui an: Killing Time (r. Florin Piersic Jr) de la ora 00:30, iar de la 02:15 - al 2-lea lungmetraj al regizorului Marian Crişan – Rocker, cunoscut publicului pentru filmele Morgen şi Megatron (câştigător al Premiului Palm d’Or pentru scurtmetraj la Cannes în 2008).

Programul Nopții Albe a Filmului Românesc 2013 este disponibil pe site-ul www.romfilmpromotion.ro si pe pagina de facebook a evenimentului: www.facebook.com/NoapteaAlba
 
Intrarea la proiecţii va fi liberă, în limita locurilor disponibile, cu excepția filmelor Love Building şi Sunt o babă comunistă de la CinemaPRO, unde accesul se va face pe baza unui bilet redus (9 lei) și a filmului Când se lasă seara peste București sau metabolism de la Cinema Studio (preţ bilet 7 lei).
 
Noaptea Albă a Filmului Românesc este un eveniment organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc.
Susținut de: Primăria Municipiului București, CreART
Prezentat de: Carlsberg
Sponsorizat de: ApaNova
Recomandat de: Kiss FM
Parteneri eveniment: Uniunea Cineaştilor din România, Muzeul Naţional al Ţăranului Român,
Institutul Cultural Francez, Centrul Naţional al Cinematografiei, CinemaPRO, Club Control,     
Dianei 4, J’ai Bistrot, Strada de C’Arte, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Fundatia Universitară  Carol I, Art Laboratoire.
Parteneri de promovare: Metrorex, RATB

0 comentarii: