Echipa filmului „Poziția copilului” – reacție la declarația deputatului Victor Cristea



Poziția deputatului PSD de Vaslui Victor Cristea, exprimată în timpul unei dezbateri referitoare la o lege prin care se reglementează Ordinul Artiştilor, reflectă, din păcate, o atitudine des întâlnită în rândul politicienilor și instituțiilor din România, aceea că arta și cultura, în general, trebuie controlate mai atent de către stat, și demonstrează o profundă neînțelegere a ceea ce înseamnă actul artistic.
Invocând „cuvintele urâte” din filmul „Poziția copilului”, regizat de Călin Peter Netzer, deputatul Victor Cristea susține: „Cred că trebuie mai multă atenție. Eu știu că în Constituție este dreptul de exprimare, dar dreptul de exprimare prin muncă, prin roadele muncii”.
 
Declarația vine și în contextul schimbărilor din ultimii ani, în care instituții de cultură foarte active au fost afectate de decizii politice, iar finanțările pentru proiecte culturale s-au diminuat semnificativ. Lipsa unui sprijin coerent și pe criterii solide din partea statului se resimte în toate domeniile culturii, inclusiv în cinematografie, cel mai bun ambasador pe care l-a avut România în ultimii ani.
 
Filmul „Poziția copilului” nu a fost premiat pentru că „se doreşte denigrarea poporului român şi minimalizarea activităţii în învăţământul nostru”, ci pentru merite artistice reale, la fel ca toate celelalte filme românești multi-premiate în ultimii ani. De altfel, retorica unei „conspirații mondiale” ar fi putut fi ignorată dacă nu ar fi fost expusă de un deputat al României cu putere de decizie în Comisia pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport.
 
„Faptul că declarația vine din partea unui deputat care face parte din Comisia de Educație arată în ce fel este poziționată cultura, cum este înțeles statutul artistului și al produselor culturale în procesul de educație din România. Nu ne interesează ce promovează produsul cultural, ne interesează să analizăm cu știință și fără știință în conținut”, declară producătoarea filmului, Ada Solomon.
 
„S-au scris sute de pagini despre Poziția copilului în presa mondială, dar niciodată nu s-a făcut referire la limbaj. S-a remarcat, într-adevăr, calitatea dialogurilor, realismul de o profunzime rar întâlnită în scriitura acestui film. Ba, mai mult, s-a menționat performanța extraordinarei Luminița Gheorghiu, care a fost catalogată drept una dintre cele mai mari actrițe în acest moment pentru performanța ei din Poziția copilului, adaugă Ada Solomon.
 
 Poziția copilului” este primul lungmetraj românesc premiat vreodată cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin și a fost desemnat să reprezinte România la Oscarul pentru Cel mai bun film străin. Filmul a avut un traseu spectaculos în cinematografele din România, menținându-se pe primele poziții în box office-ul autohton. Până în prezent, a avut peste 115.500 de spectatori la cinema și încasări de circa 1,25 miloane de lei.
 
Filmul are distribuitor în peste 20 de teritorii, inclusiv Mexic, Brazilia, Japonia, Taiwan, Australia și Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Norvegia, Danemarca, Grecia, Franța, Benelux, Italia, Spania. Distribuitorul internațional Beta Cinema negociază în prezent pentru Statele Unite, China și țările din Orientul Mijlociu. Recent, „Poziția copilului” a fost lansat pe DVD și poate fi găsit în magazinele de specialitate din țară.
 
Poziția copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după multi-premiatele „Maria” (2003) și „Medalia de onoare” (2010). Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi. Scenariul este semnat de Răzvan Rădulescu şi Călin Peter Netzer.
 
Luminița Gheorghiu și Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă și fiu. Li se alătură Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu, Vlad Ivanov și Tania Popa.
 
„Poziţia copilului” este o producţie Parada Film în co-producţie cu Hai Hui Entertainment, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Programului MEDIA al Uniunii Europene, Odyssey Communication, BV McCann Erikson, Real Top Media, Etno Media, Teleclub, BMW Motor AG, Soti Cable Neptun, ThomasVille, Roma 62, cu participarea HBO România.

0 comentarii: