Reinterpretarea mitului Dracula la Festivalul Enescu



In mai putin de o lună, pe 16 septembrie 2013, în cadrul Festivalului “George Enescu”, va avea loc unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului: compania portugheză de dans Vortice Dance Company va aduce pe scena Operei Naționale din București o incitantă reinterpretare a mitului Dracula.

Programul zilei de 16 septembrie în Festival

O interpretare care vă taie respirația! Peste exact o lună, în data de 16 septembrie, de la ora 19.00, portughezii de la compania de dans Vortice Dance Company vin în Festival, la Opera Națională din București, cu “un spectacol despre dominare și supunere”care reinterpretează mitul lui Dracula într-o somptuoasă poveste vizuală pe muzica unor compozitori precum Philip Glass, Serghei Rahmaninov și chiar Lou Reed.
Pentru “Dracula”, primul spectacol prezentat în Festival, cei doi coregrafi care formează Vortice Dance Company au folosit mai multe surse de inspiraţie, de la celebrul volum semnat de Bram Stoker până la legende sau mituri din diverse culturi. „Suntem cu toţii, femei sau bărbaţi, făcuţi din carne şi sânge, amestecaţi în jocuri de dominare şi supunere. Substanţa din care suntem creaţi reprezintă natura noastră, dar şi cea mai mare slăbiciune. Şi, sub imperiul slăbiciunii, cedăm, adesea mult prea uşor, tentaţiei…”, declarau Cláudia Martins şi Rafael Carriço. 
Acest spectacol va avea loc cu casa închisă, însă îl puteți vedea în transmisie live în sala de cinema, o premieră în istoria Festivalului, la Grand Cinema Digiplex: http://www.grandcinemadigiplex.ro/ro/spectacole/evenimente-speciale/item/394-festivalul-si-concursul-international-george-enescu
Tot pe 16 septembrie, la Sala Mare a Palatului este programată de la ora 19.30 a doua parte a tetralogiei “Inelul Nibelungilor”, de Richard Wagner: “Walkiria”, în interpretarea Orchestrei Simfonice Radio din Berlin, avându-l la pupitru pe cunoscutul dirijor Marek Janowski.  Festivalul oferă, astfel, publicului o ocazie unică de a vedea capodeopera wagneriană chiar în anul în care întreaga lume a muzicii clasice pune în lumină opera lui Wagner. Chiar în această vară, celebrul festival BBC Proms a fost deschis cu teatralogia “Inelul Nibelungilor”, sub bagheta titanului Daniel Barneboim, care va deschide această ediție a Festivalului “George Enescu”.
De asemenea, în aceeași zi, de la ora 16.30, la Ateneul Român, Corul Național de Cameră “Madrigal” va aniversa cei 50 de ani de la înființare printr-un concert extraordinar.

Programul zilei de 17 septembrie 2013
Pe 17 septembrie, de la ora 19.30, la Sala Mare a Palatului publicul va avea șansa extraordinară de a asculta una dintre cele mai interesante lucrări compuse de maestrul George Enescu, Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră în Si Minor op. 8 în interpretarea uneia dintre cele mai mari orchestre ale lumii, Die Munchener Philharmoniker, cu Semyon Bychkov la pupitru și avându-l ca solist pe excentricul violonist francez Gautier Capucon.
De la ora 17.00, la Ateneul Român, în cadrul seriei Recitaluri și Concerte Camerale publicul va avea șansa să asculte un regal de Dvořák în interpretarea prestigioasei Lucerne Symphony Orchestra, sub bagheta lui James Gaffigan.

Programul zilei de 18 septembrie 2013

Ziua de 18 septembrie îl aduce pe scena Ateneului Român pe artistul turc Fazil Say, într-un recital extraordinar, de la ora 17.00.
Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați compozitori și pianiști ai Turciei, cu turnee internaționale periodice, Fazil Say a făcut înconjurul lumii anul acesta și a generat reacții puternice cu privire la drepturile libertății de exprimare. „Cred că a venit vremea să mă mut în Japonia. Când am spus că sunt ateu, toată lumea m-a insultat, iar autoritățile judiciare au iscodit tot ce scrisesem pe Twitter. Sunt, probabil, prima persoană din lume care să facă obiectul unei anchete judiciare pentru că a spus că e ateu”, declara Fazil Say în luna aprilie după ce fusese acuzat de blasfemie pentru niște statusuri postate pe contul său de Twitter. Parte, în țara sa, a unui proces care s-ar fi putut lăsa cu închisoare, Fazil Say a devenit un exponent al libertății de exprimare în Occident, ziare și televiziuni mari, de la BBC, la The Telegraph relatând pe larg despre absurdul situației.

În aceeași zi, tot de la ora 19.30, la Sala Mare a Palatului este programat concertul celebrelor surori Katia și Marielle Labeque. Prezente pe cele mai cunoscute scene din lume -  Carnegie Hall, Royal Festival Hall, La Scala din Milano -, pianistele au avut o audiență de peste 33.000 de spectatori la concertul susținut la Waldbühne Berlin împreună cu Filarmonica din Berlin și avându-l ca dirijor pe legendarul Sir Simon Rattle (înregistrarea este disponibilă pe DVD).
În Festival, Katia și Marielle Labeque vor interpreta Concertul pentru două piane în Re Minor FP 61, de F. Poulenc alături de prestigioasa Die Munchener Philharmoniker, sub bagheta dirijorului Semyon Bychkov.

Pentru programul complet accesaţi site-ul Festivalului: http://festivalenescu.ro/calendar/events

Informații suplimentare:
Au mai rămas două săptămâni până când începe cel mai important eveniment cultural internațional organizat de România, Festivalul “George Enescu”, care se desfășoară între 1 și 28 septembrie 2013, în București și în mai multe orașe din țară.  Festivalul aduce pe scenele românești unii dintre cei mai mari artiști ai momentului, de la pianistul și dirijorul Daniel Barenboim la pianista fenomen Yuja Wang, alături de orchestre de top, cap de afiș oriunde în lume – Staatskapelle Berlin, Royal Concertgebouw Orchestra, Pittsburgh Symphony Orchestra. Festivalul “George Enescu” este singurul eveniment unde pot fi urmăriți, cu această densitate, pe scenele românești, timp de o lună, cei mai performanți muzicieni contemporani.

0 comentarii: