O Sole Mio - concert Pilar Diaz Romero si Maxim Belciug

Joi, 22 august, de la ora 20.30 va invitam la un concert special pe terasa Serendipity, cu muzici de dor si soare, cu inima in ochi si-n cant. Protagonisti: Pilar Diaz Romero (voce) si Maxim Belciug (chitara).
 
Intalnirea muzicala dintre Pilar Diaz Romero si Maxim Belciug prilejuieste redescoperirea poeziei simple a cantului, cu trairi nemijlocite si curate. Vocea, rasarita din adancul traditiei flamenco, isi imblanzeste focul in acordurile, cand duioase, cand taioase, ale chitarei, impletind un basm insorit ce ne vorbeste, chiar si cand doare, despre bucuria de a trai si de a canta.
 
Pilar Diaz Romero s-a nascut in 1977, la Barcelona, intr-o familie de artisti flamenco, din sanul careia se desprinde figura strabunicului, Antonio Romero, bailaor de flamenco cunoscut in numeroase tablao din Sevilla, si cea a bunicului, chitaristul flamenco Paco Romero, cel care, ani la rand, a acompaniat-o pe dansatoarea Carmen Amaya in Barcelona. A inceput sa cante inca din copilarie, ajungand in scurt timp sa evolueze in tablao, la Madrid si Barcelona. A colaborat cu chitaristi consacrati, printre care Justo Fernandez (Barcelona), Felipe Maya sau Jeronimo Maya (Madrid). impreuna cu compania “Increpacion Danza”, a sustinut concerte in Anglia, Olanda, Germania, Portugalia, Italia, precum si pe multe scene din Spania.
 
Maxim Belciug este unul dintre cei mai carismatici muzicieni romani de astazi si totodata unul dintre putinii care si-au asumat un act artistic bazat pe darnicie si sinceritate. Discret ca persoana, dar expresiv pana la nastrusnicie ca muzician, chitaristul abordeaza un repertoriu eclectic, adesea intr-un stil personal. Trece cu maiestrie de la Bach la muzica latino-americana, de la Scarlatti la ritmuri de tarantela si de la valsuri rusesti la cadente de flamenco, strunindu-si chitara sa caute mereu muzica pura, vie si plina de culoare. Astfel, aparitiile sale in concert se bucura intotdeauna de farmecul special al muzicii facute cu suflet.
 
Informatii si rezervari: Serendipity, Str. Dumbrava Rosie nr. 12
Telefon: 0743 283 342; 021 211 31 00, Email: events@serendipity-tea.ro

0 comentarii: