Program si detalii de access Rock the City 2013

Desfașurat pe 27 și 28 iulie in Complexul Romexpo din București, Rock The City 2013 este cel mai tare festival de rock din acest an, in Romania. In cele doua zile de festival, scena va gazdui trupe de mare calibru internațional precum Heaven Shall Burn, Trivium, Enslaved, Bullet For My Valentine și Rammstein.
 Organizatorii festivalului informeaza publicul in legatura cu programul zilnic al festivalului, de la orele de acces pana la reperele orare aferente fiecarui concert in parte. De asemenea, sunt aduse la cunoștința publicului larg o serie de reguli generale, aplicabile la nivel internațional și valabile la Rock The City 2013.
 Programul final al festivalului se prezinta astfel:
 Sambata, 27 iulie:

15:00 – Deschiderea porților
17:00 – 17:30 Goodbye To Gravity
17:45 – 18:30 Boon
18:50 – 19:50 Rezident EX
20:10 – 21:10 Enslaved
21:30 – 22:45 Heaven Shall Burn
 Duminica, 28 iulie:

14:00 – Deschiderea porților
15:40 – 16:30 Psychogod
16:50 – 17:40 White Walls
18:10 – 19:00 Trivium
19:30 – 20:30 Bullet For My Valentine
21:15 – 22:50 Rammstein
In ambele seri, concertele se incheie inainte de orele 23.00.

Recomandari generale
Publicul roman are experienta concertelor mari si intelege ca exista un set de reguli internationale, a caror aplicare ajuta la garantarea sigurantei si a confortului tuturor participantilor.
Printre acestea se numara lista obiectelor interzise, pe care organizatorii roaga publicul sa NU le aduca la festival: sticle, bidoane de plastic, conserve, artificii, bannere sustinute de bete, spray-uri, parfumuri, umbrele, scaune, arme, lanturi, obiecte periculoase, bauturi sau mancare, bagaje sau genți voluminoase, aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil), aparate de inregistrare audio-video.
 
Accesul in spațiul festivalului va fi permis pe baza biletului valid, unei singure persoane, o singura data. Biletul in baza caruia se va face accesul va trebui pastrat pe toata durata concertului, spectatorii fiind rugati sa aiba asupra lor si un act de identitate valid.
 
Pentru confortul participantilor la festival si bunul mers al evenimentului, organizatorii recomanda publicului sa vina din timp la spectacol, pentru a evita aglomeratia in jurul punctelor de intrare.
 Punctul de acces in zona de concert este situat la intrarea in complexul Romexpo dinspre Piața Presei Libere.
 
Datorita zgomotului foarte puternic produs in cadrul evenimentelor de acest tip, organizatorii nu recomanda prezența la festival a copiilor sub 12 ani. Din același motiv, prezența copiilor sub 7 ani este strict interzisa. Organizatorii avertizeaza participanții ca spectacolele includ puternice efecte de lumina, care ar putea dauna copiilor sau persoanelor epileptice. In situația in care parintele alege sa vina insotit de copil, accesul acestuia se va putea face doar pe baza unui bilet valid, fara gratuitate sau reducere la achizitionarea acestuia.

Este strict interzisa vanzarea sau cumpararea invitatiilor si vanzarea sau cumpararea biletelor la suprapret. Organizatorii isi rezerva dreptul de a interzice intrarea la festival a persoanelor care vor fi depistate ca desfasoara astfel de activitati si de a confisca invitatiile, respectiv biletele, aflate in posesia acestora. De asemenea, organizatorii roaga publicul sa se adreseze echipei de securitate sau reprezentantilor organizatorilor in cazul in care sesizeaza nereguli. Se recomanda cu fermitate achizitionarea biletelor doar din punctele autorizate.

Biletele pentru Rock The City se gasesc la vanzare prin reteaua Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, librariile Humanitas si Carturesti si pe eventim.ro.
Rock The City 2013 este organizat de Marcel Avram și East European Events, in colaborare cu D&D East Entertainment.

0 comentarii: