Caravana filmului romanesc face al doilea popas, la Ploiesti



Sincer să fiu, în cinematografie n-am avut mari şanse. Am şi o faţă, pesemne, care nu se îngăduie a fi
distribuită oricând şi oricum...” declara Toma Caragiu, cu modestia perfecţionistului, într-unul dintre ultimele sale interviuri.
 
Şi totuşi, prezenţa actorului Toma Caragiu pe marele ecran este de neuitat pentru toţi cei care l-au văzut interpretând rolul maestrului Costică Caratase din Actorul şi sălbaticii (regia: Titus Popovici), de exemplu. Sau pe cel al Căpitanului Panait în celebra serie poliţistă Brigada diverse – BD (regia: Mircea Drăgan). Sau l-au însoţit la partida de pescuit din comedia Operaţiunea Monstrul (regia: Manole Marcus). Iar pentru cei care au ocazia să îl vadă pentru prima oară, întâlnirea va însemna, cu siguranţă, o revelaţie artistică şi o încântare.  
 
Şansa de a putea fi revăzut sau de a putea fi descoperit de către tineri, alături de alţi remarcabili artişti ca: Marin Moraru, Jean Constantin, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Draga Olteanu Matei, Mircea Diaconu, George Mihăiţă, Sebastian Papaiani, o oferă acum CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC – Capodopere ale cinematografiei naţionale.
 
Apelând la o filmotecă recent refăcută, atât din punctul de vedere al imaginii, cât şi al sunetului,  CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC – Capodopere ale cinematografiei naţionale îşi propune să păstreze vie, în memoria publicului iubitor de film, imaginea marilor creaţii cinematografice româneşti şi a rolurilor remarcabile realizate de actorii români, înainte şi după 1989.
 
Totodată, îşi doreşte să arate, cu precădere noilor generaţii, care au avut prea puţin acces la patrimoniul cinematografic românesc, faptul că filmul românesc are continuitate şi că actualele succese ale nolului val de regizori, multipremiaţi la festivalurile internaţionale, nu trebuiesc scoase dintr-un context mai larg.
 
Pornită din Constanţa, CARVANA va avea, acum, al doilea popas la Ploieşti, în perioada 26-28 iulie.
Şi, pentru că din punct de vedere cultural, dar şi afectiv, oraşul este legat de numele lui Toma Caragiu, programul din cele trei seri de film clasic românesc se va centra pe filmografia acestuia, gest de reverenţă în faţa unui mare creator. 
 
O altă intenţie a organizatorilor CARAVANEI FILMULUI ROMÂNESC – Capodopere ale cinematografiei naţionale este să valorifice, la nivel local, spaţiile în aer liber (pieţe centrale, zone de promenadă sau parcuri). De aceea, la Ploieşti, proiecţiile filmelor vor avea loc în zona adiacentă Palatului Culturii, pe un ecran gonflabil, cu o suprafaţă de proiecţie de 7,45 x 4,45 m.
 
Intrarea la acest eveniment este liberă!
 
PROGRAMUL Caravanei Filmului Românesc la Ploieşti
 
 
VINERI, 26 iulie
 
Ora 21.00: Actorul şi sălbaticii
Scenariu: Titus Popovici; Regie: Manole Marcus;  Cu: Toma Caragiu, Margareta Pogonat, Maria Chira, Mircea Albulescu, Ion Besoiu, Mircea Diaconu, Carmen Petrescu, Jana Gorea, George Paul Avram, Marin Moraru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Florin Zamfirescu, Carmen Berbecaru, Zephi Alşec, Lucia Boga, Tricy Abramovici, Gheorghe Şimonca, Lia Şahighian, Rudi Rosenfeld
 
SÂMBĂTĂ, 27 iulie
 
Ora 21.00: Brigada Diverse intră în acţiune
Scenariu: Nicolae Ţic, Mircea Drăgan; Regie: Mircea Drăgan;  Cu: Toma Caragiu,  Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Dem Rădulescu,  Jean Constantin, Iurie Darie, George Mihăiţă, Ioana Drăgan, Ştefan Bănică, Dumitru Furdui, Cella Dima, Boris Ciornei, Constantin Rauţchi, Gina Petrini, Valeria Marian
 
Ora 22.30: Haiducii
Scenariul: Eugen Barbu, Nicolae Paul Mihail, Mihai Opriş; Regia: Dinu Cocea; Cu: Ion Besoiu, Marga Barbu, Amza Pellea, Florin Scărlătescu, Elisabeta Jar-Rozorea, Toma Caragiu, Fory Etterle, Alexandru Giugaru, Ion Finteşteanu, Mircea Sîntimbreanu, Constantin Guriţă, Ileana Buhoci-Gurgulescu, Marin Moraru, Jean Constantin, Colea Răutu
 
DUMINICĂ, 28 iulie
 
Ora 21.00: Operaţiunea Monstrul

Scenariu: Titus Popovici;

Regie: Manole Marcus;

Cu: Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Marin Moraru, Ovidiu Schumacher, Ada D’Albon, Alexandru Manolescu, Cristina Hofman, Nineta Gusti, Elena Sereda, Lia Sahighian, Vera Varzopov

 
***
CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC – Capodopere ale cinematografiei naţionale este organizată de MDV AUDIO STUDIO şi Fundaţia „Filmul Românesc”, cu sprijinul Consiliului Naţional al Cinematografiei şi al Uniunii Cineaştilor din România, în parteneriat cu Asociaţia Municipiilor din România, Abbis Studio, Consiliul Judeţean Constanţa şi Fundaţia Fantasio, Primăria Municipiului Ploieşti, Primăria Municipiului Oneşti, Primăria Municipiului Fălticeni şi Primăria Municipiului Botoşani.
Parteneri media: Cinefan, CinemaRx, Gratuitor

0 comentarii: