Make a Point: Never Gonna Be The Same Again

Never Gonna Be The Same Again. Siria, o nouă față, o nouă artă.  
“Eu sunt artist, iar viziunea mea despre un razboi într-atât de urât ca ăsta (din Siria) este prezentă în lucrările mele. Iar asta este forma mea de luptă, și e o luptă importantă, este mărturia care îi rămane viitorului despre prostia și murdăria acestui razboi”. (Samir Sroi)
 
Conflictul care devastează Siria de mai bine de doi ani și care a produs până acum peste 97 000 de morți (conform UN), a schimbat pentru totdeauna chipul unora dintre cele mai vechi orase ale lumii. A schimbat radical și felul în care artiștii sirieni văd această lume.
 
Make a Point propune o privire digitală asupra acestei agonii. 
Ce se întamplă în lumea înregistrării și difuzării digitale a imaginii, când oricine fotografiază și este fotografiat, iar imaginea este arătată lumii aproape în timp real?
Selecția de fotografii implică o dialectică între normalitatea Siriei de la începutul lui 2011, cu bazarele și turistii ei, și aceleași locuri și oameni imortalizați doar doi ani mai târziu. Doi ani în care, în teorie, totul a fost înregistrat, fotografiat, transmis lumii, fiecare explozie, fiecare rană, fiecare victimă își are undeva mărturia ei vizuală. Doi ani în care lumea a fost suprasaturată cu mărturii vizuale din Siria. 
De ce, atunci, mai este nevoie de o expoziție? 
Participativă și interactivă, expoziția de la Make a Point propune o selecție de fotografii prin care își trimite vizitatorii într-o călătorie în timp, și îi aduce foarte aproape de o parte nevăzută a conflictului: cum își duce existența mai departe o familie obisnuita din Siria? Dincolo de un conflict politic și armat care a angrenat forțe politice mondiale, dincolo de segregări religioase, genocid și cifre, dincolo de zidurile Damascului, cât de aproape de normalitate mai este viața sirianului, dincolo de toate acestea?
Fotografiile provin, în majoritate, din arhivele personale ale câtorva artiști Sirieni (graficieni, pictori, ilustratori), a căror artă și fel de a vedea lumea s-au schimbat și ele radical în ultimii doi ani. În paralel cu expoziția de fotografie, Turnul de Artă din curtea Make a Point oferă un inside în această schimbare brutală de mijloace, mediu și tematică.
Din aceleași rațiuni pentru care este anonimă majoritatea artei (inclusiv fotografice) care se produce în acest moment în Siria, îi protejam prin anonimat și pe cei mai multi dintre artiștii participanți în "Never Gonna Be The Same Again. Siria, o nouă față, o nouă artă".
Excepție face pictorul Samir Sroi (n. Siria 1950), ale cărui lucrări vor fi expuse în Turnul de Artă de la Make a Point.
 
Expoziție realizată de Alma Cazacu, Mădălina Roșca, Miruna Stoicescu și Reem (Siria)
 
Acesta este al doilea proiect realizat de Make a Point cu și pentru creatorii vizuali sirieni, după "Ajută artiștii sirieni să lucreze mai departe! Design your Graphics in Syria" (http://makeapoint.ro/point/Design_in_Syria_ro.html) - proiect încă în desfășurare.
 
###
Expoziția poate fi vizitată în weekend-uri cu programare până pe 11 iulie.
point@makeapoint.ro
Mai multe informații despre proiect găsiti pe:
http://www.makeapoint.ro/point/Siria_NAF.html
Mai multe informații despre Noaptea Albă a Galeriilor gasiți pe:
http://www.pixelpedia.ro/noapteafotografiei/

0 comentarii: