Farfarello - 2 mai - Vama Veche - Papa la Soni

Mani Neumann supranumit "violonistul diavolului" si Ulli Brand unul dintre cei mai buni chitaristi ai Europei (re)vin in Romania in cadrul turneului aniversar Farfarello!

Pe 2 mai, Farfarello se reintalnesc cu maestrul Ovidiu Lipan Tandarica la mare in Vama Veche, pentru concertul de la Papa la Soni, unde vor sa involbureze valurile si mai mult cu “Felix”, “Jovano” si acorduri din “Ciocarlia”.

Mani Neumann si Ulli Brand au revenit in Romania, aducand cu ei vioara “draceasca” si chitara manuita dumnezeieste, de care fanii din Romania s-au indragostit la "primul auz". In aceasta formula, Farfarello pornesc prin Romania, pentru a continua turneul care aniverseaza 30 de ani de activitate si pentru a se bucura impreuna cu prietenii lor romani de finetea acordurilor de vioara si chitara.

Mani Neumann, supranumit si violonistul diavolului este unul dintre cei mai mari maestri ai viorii si ai block flute-ului. Activitatea sa in trupa Phoenix i-a adus un premiu MTV- Lifetime Award, fiind decorat de presedintele Romaniei cu ordinul “Merit cultural”.

Ulli Brand este unul dintre cei mai buni chitaristi din Europa, recunoscut fiind pentru modul inedit in care interpreteaza muzica la chitara acustica cu 6 si 12 corzi.

Infiintata in 1982 de Mani Neumann si Ulli Brand, trupa Farfarello a reusit ca in 30 de ani de activitate sa obtina recunoastere europeana si internationala, ajungand una dintre cele mai bune trupe de folclor est european, condimentat cu influente rock si muzica clasica. Din 1982 si pana acum, Farfarello au scos 18 albume, 2 dvd-uri si au participat la peste 3.500 de concerte in toata lumea.




0 comentarii: