Vaya con Dios - sold-out - inca un concert pe 16 martie

Concertul de adio pe care belgienii de la Vaya con Dios îl susţin pe 15 martie la Sala Palatului din Capitală se va desfăşura cu casa închisă. Peste 4000 de nostalgici au ocupat până la ultimul loc din sală. La cererea publicului, trupa anunţă un nou spectacol la Bucureşti, în ziua imediat următoare, pe 16 martie. Concertele sunt organizate de Events.
Spectatorii din România sunt chemaţi în continuare să voteze pe site-ul oficial al formaţiei piesele pe care vor să le audă în concertele de adio. Momentan, pe locul 1 în preferinţele bucureştenilor se situează Don't Cry For Louie, urmată de Puerto Rico (ambele piese de pe albumul Vaya Con Dios, 1987) şi Pauvre Diable (The Ultimate Collection, 2006). Hitul Puerto Rico tronează în topurile şi inimile fanilor la nivel modial, fiind votat drept cea mai aşteptată piesă a belgienilor în toate cele 13 metropole incluse până acum în Farewell Tour.

Atât pe 15 martie, cât şi pe 16 martie, accesul în sală va fi permis începând cu ora 19.00, iar spectacolul va începe la ora 20.00. Biletele pentru spectacolul din 16 martie intră în vânzare de mâine, 15 februarie, şi sunt disponibile la preţurile de 120 lei, 150 lei, 190 lei, 250 lei sau 300 de lei, în funcţie de distanţa faţă de scenă. Tichetele se pot cumpăra online pe www.eventim.ro, sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librariile Cărtureşti). Biletele pot fi achiziţionate şi în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polonă nr. 15.
Un eveniment recomandat de Magic FM şi susţinut de Prima TV.

0 comentarii: