Lacul Lebedelor pe Gheata la Bucuresti



Luni seara au ajuns la Bucuresti patinatorii de la The Imperial Ice Stars, urmand ca miercuri sa ii incante pe romani cu doua reprezentatii din spectacolul „LACUL LEBEDELOR” pe gheata. Cele doua reprezentatii vor avea loc la Bucuresti de la ora 16.00 repectiv 20.00. Patinatorii mai au programata o intalnire cu pasionatii baletului pe gheata si joi, de la ora 20.00, la Casa de Cultura a Sindicatelor din Constanta!

De ce este atat de faimoasa trupa The Imperial Ice Stars?
Fondata in 2004, a reusit ca doar in cativa ani sa devina una dintre cele mai celebre din lume. The Imperial Ice Stars a urcat pe cele mai mari scene ale lumii, de la Royal Albert Hall din Londra până la Esplanade Theatre din Singapore. Spectacolele balerinilor patinatori tin publicul cu rasuflarea taiata peste tot in lume datorita complexitatii elementelor incluse in coregrafie si datorita gradului de dificultate al acestora. Patinatorii de la Imperial Ice Stars sunt cunoscuti in toata lumea datorita numarului record de medalii obtinute: peste 250! Din trupa fac parte zeci de campioni olimpici, mondiali si europeni. Fiecare dintre cei care vor performa in fata romanilor, a inceput sa patineze la varsta de 3-4 ani si repeta 9 ore pe zi, 6 zile pe saptamana. Printre zecile de campioni se numara si Evgheni Platov - detinator a 2 titluri olimpice, Oksana Grishuk - de 4 ori campioana mondiala si de 3 ori campioana europeana, Albena Denkova, Maxim Stavisk si nu in ultimul rand Alexei Nemov - cel care a strans de-a lungul anilor nu mai putin de 12 titluri olimpice si un numar considerabil de fani Acestea sunt doar cateva din numele ce vor da o nota contemporana celebrului balet pus in scena de peste o suta de ani.

Ce vor vedea spectatorii?
Pe muzica lui Ceaikovsky, echipa formata din zeci de patinatori profesionisti va prezenta figuri speciale extrase din competitiile de patinaj precum triplu lutz, dublu toe-loop sau salturi quadruple si promite sa uimeasca audienta prin modul in care va da viata unei povesti de dragoste intre un print si o fecioara lebada. Sursa de inspiratie a capodoperei “Lacul Lebedelor” este o veche legenda ruseasca, in care se povesteste despre transformarea unor printese in lebede de catre un vrajitor rau, al carui blestem poate fi spulberat doar de iubirea unui print. Patinatorii au inventat pentru acest balet figuri care nu au mai fost executate niciodata, atat de complexe incat nu au nici macar o denumire. Pentru acest spectacol, patinatorii vor imbraca peste 110 costume, toate create de designeri rusi coordonati de Albina Gabueva, cea care creeaza costumele si pentru celebrul Balsoi Theatre. Aceasta productie unica combina la fel de bine patinajul cu baletul si dansul precum efectele speciale ce includ zborul si diferite proiectii vizuale cu ninsoarea, ploaia si chiar focul!

Scena Salii Palatului, transformata in patinoar!
In 24 de ore, scena Salii Palatului va fi transformata intr-un adevarat patinoar pe care campionii ghetii vor exersa figurile de patinaj atat de complexe care i-au facut celebri! Fiecare scena pe care performeaza celebrii patinatori contine peste 10 tone de gheata si kilometri intregi de tevi care sa mentina temperatura scazuta. Aceasta atinge de fiecare data aproximativ -15 grade Celsius.

Bilete
Biletele pentru reprezentatia de la Bucuresti de la ora 20.00 au fost epuizate insa cei care nu au reusit sa prinda un bilet trebuie sa stie ca pentru reprezentatia de la ora 16.00 inca se mai gasesc bilete si ca sunt mai ieftine cu 25 de procente! Acestea se gasesc la Magazinul BILETOO din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de langa McDonald’s), Magazinul BILETOO din incinta Cinema Patria (bd Magheru nr 12-14), Magazinele Flanco, Librariile Adevarul si Eminescu, Magazinele Diverta, Muzica, Sala Palatului, Palatul National al Copiilor, Statia de Metrou Unirii 1 si reteaua Eventim. Vanzarea online este incheiata.

Pentru spectacolul de la ora 16.00 preturile biletelor sunt urmatoarele:
-   300 lei (categoria VIP) – pret redus 225 lei
-   250 lei (categoria 1) – pret redus 190 lei
-   200 lei (categoria 2) – pret redus 150 lei
-   150 lei (categoria 3) – pret redus 110 lei
-   100 lei (categoria 4) – pret redus 75 lei
-   50 lei (categoria 5) – pret redus 37 lei

~~Spectacolul „LACUL LEBEDELOR” in interpretarea The Imperial Ice Stars va avea loc pe 20 februarie 2013 la Sala Palatului din Bucuresti (de la ora 16.00 si de la ora 20.00) si pe 21 Februarie la Casa de Cultura a Sindicatelor din Constanta. Evenimente organizate de Project Events in colaborare cu European Event Service.~~

www.ProjectEvents.ro *** www.facebook.com/ProjectEvents.ro

0 comentarii: