Emigrantii de S.Mrozek, la Bucuresti

Una dintre cele mai cunoscute piese semnate de celebrul dramaturg polonez rămâne pentru al treilea sezon în repertoriul Teatrului Arca (Clubul La Scena, Calea Călărașilor nr. 55). Interpretarea celor doi tineri actori, Lari Giorgescu și Silvian Vâlcu, și scenografia lui Vladimir Turturică se bucură în continuare de aprecierea criticilor și publicului.
Sławomir Mrożek, autor al multor nuvele și opere satirice s-a născut în 1930, în Polonia. În 1963 el emigrează în Franța și mai târziu în Mexic. În dramele sale Mrożek prezintă situații simple, iar tipologia personajelor pieselor lui se caracterizează prin comic și absurd. Cea mai renumită piesă a sa, „Tango”, este o critică la adresa sistemelor totalitare. Următoarea piesă ca importanță este „Emigranții”, care a fost scrisă în perioada în care el însuși a trăit ca emigrant, prelucrând astfel propria-i experiență a marginalizării, punând față în față imaginea refugiatului din motive economice și a celui din motive politice. Mrożek e un dramaturg ce își concentrează atenția asupra psihologiei personajelor sale în contextul mecanismelor istorice și politice contemporane.
„Emigranții”, un portret incisiv al polonezilor stabiliți în alte țări și un studiu universal al condiției de exilat. Într-un subsol obscur, doi colegi de apartament, emigrantul politic AA și migrantul economic XX, discută între ei. Primul visează la o zi în care va scrie despre opera vieții sale, în timp ce al doilea agonisește bani, visând că într-o bună zi se va întoarce în satul natal, învăluit de nimbul succesului, pentru a construi o casă. Dialogul lor începe să ia forma unui duel, în care, pas cu pas, AA și XX se demască reciproc. Inteligentul AA dezavuează iluziile naive ale bădăranului XX, revelându-i prostia, în timp ce, celălalt descoperă secretul inteligentului AA: ipocrizia și pseudo-intelectualismul care-i mascau singurătatea.
Aceste două roluri par să contrasteze puternic. În realitate, AA cel inteligent și educat și bădăranul de XX, ambii înfometați după simpla bunăstare nu sunt decât una și aceeași persoană. Comunicarea între ei pare imposibilă, dar, de fapt, unul nu poate exista fără celălalt. Ei sunt întruparea contradicțiilor, dar sensul existenței lor zace în complementare, nu în acord reciproc. Nici unul nu este complet bun sau complet rău. Împreună ei alcătuiesc cea mai penetrantă metaforă pentru esența polonezului pe care l-am cunoscut în toată literatura poloneză contemporană, cu atât mai mult cu cât aceasta este dublată în mod dramatic.
  • București, Teatrul Arca (Club La Scena), ora 20.00 2013-01-23
  • 25 lei, rezervări la numărul de tel. 0727795380 sau online

0 comentarii: