Dupa dealuri, proiectie de 1 si 2 decembrie


Filmul lui Cristian Mungiu, „După dealuri”, rulează la Noul Cinematograf al Regizorului Român, din cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, pe 1 şi 2 decembrie. Sâmbătă, 1 decembrie, spectatorii pot viziona cel mai premiat film românesc al anului de la ora 16.30, iar duminică, 2 decembrie, de la 21.00. Ambele proiecţii vor avea subtitrare în limba franceză.

În weekend-ul Zilei Naţionale a României, pe 1 şi 2 decembrie, „După dealuri” va rula şi la Cinema Elvira Popescu, de la ora 13.30. În ţară, filmul va avea proiecţii speciale la Focşani (Cinema Balada, 1 şi 2 decembrie, de la 19.00) şi Sinaia (1 decembrie, Centrul Internaţional de Conferinţe „Casino”, 18.00). Mii de oameni au asistat la proiecţiile organizate până acum în ţară, cererea de bilete depăşind capacitatea sălilor. Zilele trecute, la Suceava, pe 27 şi 28 noiembrie, în jur de o mie de spectatori au vizionat filmul, în prezenţa regizorului Cristian Mungiu.

În acest sfârşit de săptămână, „După dealuri” poate fi văzut şi de spectatorii din Baia Mare, la Cinema Dacia, precum şi de cei din Vaslui, la EuroCinema Silver Mall.

În perioada 30 noiembrie – 6 decembrie, „După dealuri” rulează la Cinema City AFI Cotroceni, Cinema City Sun Plaza şi Cinemateca Union din Bucureşti, Hollywood Multiplex Lotus Oradea şi Cinema Central din Baia Mare.

Recent, „După dealuri”a câştigat trofeul celei de-a 27-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Mar del Plata (Argentina), cel mai important eveniment de gen din America de Sud, şi Premiul Special al Juriului, la gala de închidere a celei de-a 50-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Gijon (Spania). Cele două trofee se adaugă şirului de distincţii obţinute de film de la Cannes încoace, unul dintre cele mai recente fiind Premiul publicului în secțiunea Balcan Survey a Festivalului Internațional de Film de la Salonic.

Însoţit de cronici elogioase, „După dealuri” rulează deja în cinematografele din Franța, Olanda, Belgia și Luxemburg, patru dintre cele aproximativ 40 de ţări în care filmul are distribuitor.

Filmul premiat la Cannes pentru scenariu și interpretare – dublu trofeu care premiază prestațiile actrițelor Cosmina Stratan și Cristina Flutur – este scris și regizat de Cristian Mungiu, inspirat de romanele non-ficționale ale Tatianei Niculescu Bran.

Informaţiile despre traseul filmului sunt permanent updatate pe site-ul www.dupadealuri.ro.

Distribuitorul român este Voodoo Films (contact: pr@voodoofilms.ro, telefon 0720 722 107).
Proiecțiile filmului în țară sunt sprijinite de Provident.

Cobzality - un proiect pur romanesc

Cunoscuti datorita trupei Sistem, dar si datorita proiectelor individuale, Florin Romascu si Robert Magheti au demarat un nou proiect muzical, Cobzality, pe care il lanseaza pe 1 Decembrie.

Folclorul romanesc autentic, datinile si traditiile sunt motorul principal al acestui proiect. La acestea se alătura o vasta gama de instrumente de percutie, trompeta, caval, nai si sunete de sintetizator. Vocile si liniile melodice sunt inregistrari vechi, unele dintre ele depasind jumatate de secol.

Prin noua trupa percuționistii isi doresc sa declare in fata lumii intregi ca sunt mandri ca sunt romani. De aceea, ziua aleasa pentru lansarea oficiala a trupei este 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei. Primul videoclip va fi lansat pe 1 Decembrie pe pagina de Facebook a trupei: www.facebook.com/Cobzality. Muzicienii isi doresc sa asocieze noua trupa cu Ziua Nationala a Romaniei, deoarece Cobzality este un proiect romanesc, inspirat de traditie, datini si cantece de la noi. Cobzality deschide muzicii traditionale autohtone o noua poarta spre universalitate, avand potentialul de a pune Romania pe harta world music.

Alaturi de Florin Romascu si Robert Magheti, din Cobzality fac parte Sebastian Burneci, Victor Mihailescu, Bianca Purcarea si Cristian Moroianu. In concerte, li se vor alatura si alti muzicieni, virtuozi ai instrumentelor si ai cantecului traditional romanesc. Astfel, nu trebuie sa surprinda pe nimeni daca la un eveniment, elementul care domina scena este un instrument muzical. Poate fi un bucium sau naiul, poate fi cavalul sau chiar cobza, cea care a inspirat si denumirea proiectului muzical.

Numele Cobzality nu a fost ales la intamplare. La unison, istoricii muzicali si etnologii au cazut de acord ca daca un instrument traditional ar putea capata rangul de brand de tara, cobza ar fi primul care poate aspira la acest statut. Provenita din milenara lira traca, cobza face parte din cultura noastra nationala, din identitatea muzicala a poporului roman.

Cobzality incearca sa aduca o bucata din sufletul si spiritul romanesc, asa cum il percep semnatarii proiectului. "Ca sa stii incotro te îndrepti, trebuie sa afli de unde vii. Romania nu inseamna doar azi. Prea prinsi sa traim in actualitate, uitam cine suntem, uitam lucruri valoroase, ne contrazicem personalitatea si ne infirmam identitatea" – declara semnatarii proiectului, care cred ca au găsit o cale de a aduce in prezent vestigiile valoroase ale culturii romanești.
               
Cobzality este un proiect necesar, care reuseste sa iasa la iveala intr-un moment cum nu se poate mai bun. Momentul este cel in care lipsa acuta de valori nationale autentice risca sa transforme insasi societatea in care traim intr-o copie palida si ieftina a unei societati consumeriste in care, cu mici exceptii, toata lumea se complace. Aici intervine si proiectul muzical Cobzality, care isi propune sa scoata la lumina valorile traditionale si sa le aseze in contextul actual, corespunzator anilor pe care ii traim.

Cobzality se dezvaluie publicului cu videoclipul "Paparuda Ruda" pe 1 Decembrie 2012.

The Light Cinema: Pushing the Limits

The Light Cinema & Cinema Stage
Prezinta Un nou film de la “Nuit de la Glisee”:  Pushing The Limits
Un eveniment unic difuzat live de la GRAND PARIS REX la The Light Cinema - 7 decembrie 2012, ora 21:30
 
Pe 7 decembrie, de la ora 21:30, mii de spectatori europeni vor impartasi emotia de a urmari premiera mondiala a noului film de la Nuit de la Glisse "Pushing The Limits".  Premiera are loc la Paris la GRAND REX, iar filmul va fi difuzat simultan in 500 de cinematografe din intreaga lume.

Tema propusa pentru ediția din 2012 se numeste Pushing the limits (trad: "depasind limitele”) si este un tribut adus incredibilelor progrese realizate in domeniul sporturilor de actiune, de-a lungul ultimilor ani. Acest eveniment va fi, de asemenea, o ocazie unica de a recompensa unele dintre cele mai bune filme independente scurte de pe internet.

Seara va fi dedicata unei legende moderne a sportului, invitatul special si maestru de ceremonii: Robby Naish (campion mondial la windsurf 1983 - 1987 si campion PWA in 1988, 1989 si 1991).

Robby Naish este unanim recunoscut drept cel mai mare windsurfer din toate timpurile. El a socat lumea windsurfingului castigand primul sau Campionat Mondial la varsta de doar 13 ani in 1976 si apoi castigand inca 22 de titluri in urmatorii 16 ani. Cel mai cunoscut nume in windsurfing , Naish este supranumit si “Legenda Windsurfing.”

Regizorul si producatorul filmului este Thierry Donard, un nume binecunoscut in lumea "extremistilor" si a filmelor de acest gen.

Seara va incepe cu difuzarea in direct a galei de la Grand Rex Paris unde vor fi prezenti Thierry Donard, Robby Naish si Martyn Ashton, iar incepand cu ora 22:15 va incepe difuzarea filmului “Pushing The Limits”.

 



Spectacolul va fi difuzat la The Light Cinema in 7 decembrie incepand cu ora 21:30

Tarif bilet:45 RON
Biletele au fost puse in vanzare online pe www.lightcinemas.ro si la casele de bilete The Light Cinema din Liberty Center.
 
Cinema Stage este un proiect The Light Cinema care a impus un nou concept pe piata de cinema din Romania. Cinema Stage este ghidul timpului liber de calitate si promotorul evenimentelor extraordinare transpuse in format digital pe ecranul de cinema .

The Light Cinema va ofera posibilitatea sa va bucurati de o experienta unica urmarind spectacole live redate la o fidelitate extraordinara.

Pentru a fi la curent cu ultimele noutati puteti urmari pagina: www.facebook.com/CinemaStage

Oferind spectatorilor cele mai noi tehnologii de proiectie digitala, spatii de asteptare primitoare si un bar elegant, The Light Cinema va invita sa urmariti atat premiere cinematografice cat si transmisiuni live prin satelit ale unor spectacole de exceptie.


The Light Cinema - Liberty Center

Liberty Center, Soseaua Progresului 151-171   LA 10 MINUTE DE PIATA UNIRII
(Tramvaie: 8,11,23,25,32/Autobuze: 117,173, 220) PARCARE GRATUITA


PENTRU REZERVARI SI INFO:
021 3699740/ 021 3699797 / 0737026226 / 0737 026 227
info@lightcinemas.ro
www.lightcinemas.rowww.facebook.com/CinemaStage

MNAR: Goya - cronicarul tuturor razboaielor

Durata expoziției: 2 decembrie 2012 – 27 ianuarie 2013
Locul: Muzeul Naţional de Artă al României, Rotonda sălii Auditorium, str. Ştirbei Vodă nr. 1

Muzeul Naţional de Artă al României şi Institutul Cervantes din Bucureşti vă invită în perioada 2 decembrie 2012 – 27 ianuarie 2013 la expoziţia „Goya, cronicarul tuturor războaielor: Dezastrele şi fotografia de război” (curator Juan Bordes).

Expoziţia prezintă cele 82 de gravuri din celebra serie "Dezastrele războiului" realizată de pictorul spaniol Francisco de Goya în perioada 1810-1820, care ilustrează scene din timpul războiului împotriva trupelor napoleoniene (Războiul de independenţă spaniol, 1808-1814).

Prin intermediul acestor gravuri, Goya denunţă ororile războiului: cruzimea, fanatismul, teroarea, nedreptatea, suferinţa şi moartea. Atitudinea sa imparţială, prin ilustrarea atrocităţilor comise de ambele tabere implicate în conflict, transformă actul creativ într-unul de protest, de condamnare a războiului, fără precedent în istoria artei.

În paralel cu gravurile lui Goya sunt expuse fotografii din timpul Războiului civil spaniol (1936-1939), eveniment care s-a aflat în atenţia presei internaţionale, beneficiind de prezenţa unor fotografi renumiţi precum Robert Capa, David Seymour, Gerda Taro, Augustí Centelles sau Alfonso Sánchez, cărora li se adaugă nenumăraţi fotografi locali sau anonimi.

Această alăturare este menită să extindă denunţul lui Goya până în zilele noastre, să identifice în discursul fotoreporterilor de război ecoul atitudinii lui Goya faţă de conflictele armate.

Dincolo de valoarea artistică şi calităţile tehnice incontestabile, gravurile din seria „Dezastrelor” au rol de mărturie (Am văzut, Aşa s-a întâmplat – sunt titlurile unor planşe), de cronică a unor evenimente reale. De un mare impact vizual, în aceste gravuri pot fi identificate caracteristici care anticipează estetica fotografiei de presă: evitarea compoziţiilor complexe, surprinderea spontanului, a insolitului, prezenţa zonelor parazitare de negru sau a zonelor goale care au rolul de a concentra atenţia asupra porţiunii din imagine care conţine informaţia principală.

În expoziţie gravurile sunt grupate pe şapte teme majore: frontul, victimele, execuţiile, exodul şi jafurile, foametea, ipostaze ale femeii în război şi perioada de după război – o critică la adresa regimului absolutist instaurat de regele Ferdinand al VII-lea.

Din vasta arhivă fotografică spaniolă a Războiului civil au fost selectate fotografii care corespund grupărilor tematice ale gravurilor lui Goya, tocmai pentru a pune în evidenţă forţa universală a imaginilor din seria "Dezastrele războiului" - precursoare a cronicilor fotografice ale viitoarelor războaie.

* * *
Goya a început seria „Dezastrelor” în 1810, dar ultimele plăci vor fi terminate spre 1820, timp în care a realizat mai multe planşe de probă şi a imprimat doar 3 exemplare complete ale seriei, sub titlul Fatalele consecinţe ale sângerosului război cu Bonaparte în Spania.
În 1862 Academia de Arte Frumoase San Fernando a achiziţionat 80 de plăci gravate din cadrul seriei, celelalte două fiind donate în 1870. Titlul "Dezastrele războiului" apare în prima ediţie publicată de Calcografia Naţională în 1863.
Până în prezent au fost imprimate şase tiraje ale seriei, iar primul tiraj complet, cu 82 de gravuri, a fost realizat în 1963.

Trei zile pana la Craciun de Radu Gabrea - din 14 decembrie in cinema

ÎN DATA DE 14 DECEMBRIE 2012, LA CINEMA STUDIO DIN BUCUREȘTI, va avea loc premiera națională a celui mai recent film în regia domnului Radu Gabrea, docu-drama TREI ZILE PÂNĂ LA CRĂCIUN, o cronică detaliată, bazată pe mărturii, documente, reconstituiri şi imagini de arhivă, a ultimelor trei zile ale cuplului Elena şi Nicolae Ceauşescu înainte de executarea lor în ziua de Crăciun a anului 1989: în ultima sa noapte ca stăpân absolut al ţării, Nicolae Ceauşescu rămâne în sediul Partidului Comunist, pentru a coordona represiunea. Nu doarme mai mult de trei ore. Dimineaţa, pe 22 decembrie, de teamă să nu fie linşat de mulţimea care forţează intrarea în clădire, Ceauşescu acceptă să fie evacuat cu elicopterul. Odată ridicat în aer, devine însă prizonier al celui pe care tocmai îl numise la comanda Armatei, generalul Stănculescu... Fuga în necunoscut se termină pe 25 Decembrie la orele 14, într-o cazarmă din Târgoviște.


Cele două roluri principale sunt interpretate de Constantin Cojocaru și Victoria Cociaș (totodată și producătoarea filmului). Alături de ei, din distribuție mai fac parte Costel Caşcaval, Mircea Rusu, Ion Grosu și Daniel Popa. Scenariul îi aparține lui Grigore Cartianu, imaginea e semnată de Alexandru Macarie și George Dăscălescu iar montajul a fost realizat de Melania Oproiu.

Până acum, filmul a fost prezentat, în avanpremieră în România, în cadrul secțiunii Zilele Filmului Românesc a celei de-a 11-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania – unde cei doi protagoniști, Victora Cociaș și Constantin Cojocaru, au primit, ex-aequo, o mențiune specială pentru interpretare, și în cadrul celei de-a doua ediții a MECEFF – Mediaș Central European Film Festival.

 TREI ZILE PÂNĂ LA CRĂCIUN este o producție TOTAL TV realizată în parteneriat cu Atlantis Studio și UJ Budapest Film Studio, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

Legends Tribute in Concert - Hard Rock Cafe

Doua nume legendare din istoria muzicii, trei spectacole tribut de calibru ajung la Bucuresti: Elvis Presley si Freddie Mercury sunt starurile care vor  incinge atmosfera din Hard Rock Cafe la inceputul anului viitor.


Pe 8 februarie, la exact o luna de la ziua de nastere a regelui rock’n’rollului, scena din Hard Rock Cafe ii va aparţine lui Rob Kingsley, protagonistul spectacolului A Vision Of Elvis. Rob Kingsley este un entertainer innascut, pasionat din copilarie de cariera si showurile inegalabilului Elvis Presley. In anul 2007 Rob Kingsley a dobandit locul 1 la Best UK Vegas Elvis, una din cele mai ample competiţii destinate artistilor tribut Elvis, iar in 2008 si-a adjudecat titlul de Campion European in cadrul Largest Official Elvis Competition. Showul sau inseamna o incursiune printre cele mai iubite piese ale regelui rock’n’roll-ului: „Suspicious Minds”, „Love Me Tender”, „Can’t Help Falling in Love”, „Blue Suede Shoes”, „It’s Now Or Never”, „Are You Lonesome Tonight.”


1 martie este data intalnirii cu Joseph Lee Jackson, protagonistul showului, A Vision Of Mercury, care va reveni in Romania, la cererea publicului, dupa succesul inregistrat in aceasta toamna. Joseph Lee Jackson, a cantat in sali de spectacole ce au gazduit showuri de inalta ţinuta in Marea Britanie si in restul Europei, dar a urcat pe scena si in faţa a zeci de mii de spectatori, showul de pe Millennium Stadium din Cardiff fiind unul de referinţa. Pe scena din Hard Rock Cafe Joseph Lee a oferit publicului un regal de hituri Queen, desfasurat cu casa inchisa.


Pentru seria de spectacole Legends Tribute In Concert @ Hard Rock Cafe se pun in vanzare atat bilete individuale cat si abonamente valabile pentru ambele reprezentaţii.

Bilete pentru o zi:
VIP - 120 RON – poster, intalnire & poza* cu artistul
Categoria I - 80 RON – loc in faţa scenei
Categoria II - 60 Ron – loc in sala

Abonomanente valabile pentru cele doua spectacole:
Categoria VIP - 220 RON - poster, intalnire & poza* cu artistul
Categoria I  - 140 RON - loc in faţa scenei
Categoria II  - 100 RON - loc in sala

Biletele sunt disponibile in toata reţeaua BILETOO. Punctele de vanzare se gasesc la Unirea Shopping Center (parter, intrarea de langa McDonald’s), Librariile Adevarul si Eminescu, magazinele Diverta, Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Palatul Naţional al Copiilor si in Hard Rock Cafe. Cei ce doresc sa comande online, o pot face de pwww.Biletoo.ro,www.bilet.rowww.blt.rowww.bilete.ro si www.myticket.ro.

Pentru toate categoriile de bilete si abonamente rezervarea mesei se face prin telefon, direct la Hard Rock Cafe.

* Pentru pozele din cadrul sesiunii de meet & greet fiecare persoana este rugata sa aiba propriul aparat foto.

Concert poetic - 30 noiembrie - Serendipity

Din subteranele de jad ale extazului
Concert poetic. Maxim Belciug şi poetul Liviu Uleia cântând poeme…
Vineri, 30 noiembrie 2012, ora 20.30 @ Serendipity Tea.


Iluminări descoperiri firimituri de muzică şi poezie.

Sunetul limpede şi rafinat al chitarei în zarea imaginaţiei poetului:
“De aceea când eu spun
underground mă gândesc la subsolul de jad
La nivelul o sută de dedesubt dincolo de comodul nostru mormânt
Unde o lume de jad se împlântă ca o scenă rotundă în gol aparent şi
cântă tăcut.”
..................................................................................................

Informaţii şi rezervări: Serendipity Tea, Str. Dumbrava Roşie nr. 12
Telefon: 0743 283 342; 021 211 31 00, Email: events@serendipity-tea.ro

BIEFF 2012: Scurt-metrajul Meteor, castigator al Marelui Premiu al Juriului

Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti creşte de la an la an, dovadă fiind numărul record de peste 10.000 de spectatori ai celei de-a treia ediții BIEFF, care au umplut Cinema Scala şi Cinema Elvira Popescu de-a lungul celor șase zile de festival, între 20 și 25 noiembrie.

Noua ediție a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti (BIEFF) a luat sfârșit duminică, 25 noiembrie, la Cinema Scala, unde a avut loc ceremonia de premiere. Juriul BIEFF 2012, format din profesionişti de prestigiu din domeniul cinema-ului contemporan - Christophe Leparc (Quinzaine des Réalisateurs Cannes), Jonathan Pouthier (Centre Pompidou Paris), François Bonenfant (Le Fresnoy), Laurențiu Damian (Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică București), Anna Abrahams (EYE Film Institute Netherlands), Brigitta Burger-Utzer (SixpackFilm Austria) - a decis:

Marele Premiu al Juriului, oferit de Universitatea Națională de Arte București, a plecat în Germania, către filmul METEOR, regizat de Matthias Müller și Christoph Girardet. METEOR este un coming-of-age simbolic realizat din fragmente din filme clasice, in care eroul generic al băiatului este decupat la propriu din pelicule alb-negru precum Les quatre cents coups, Le ballon rouge sau Zéro de conduite, în vreme ce imaginile spațiului cosmic provin din SF-uri vintage. O demonstrație de creativitate în reîntrebuințarea materialului de arhiva, „filmul explorează teritoriul imaginar al copilăriei, acompaniind un baiețel în trecerea lui prin stadiile de dezvoltare către individualizare și autonomie”, spun cei doi autori. Juriul BIEFF și-a motivat astfel alegerea: „Cei doi regizori prezinta înca o bijuterie cinematografica realizată din found footage, ce transpune forţa expresivă a materialului de arhivă într-un limbaj cinematografic profund poetic. Cerul întunecat devine un ecran pe care se proiectează visele şi imaginatia câtorva baieti aflați la pragul dintre copilărie și adolescență, imagini simbolizând așteptările lor, aflate între spaimă şi dorinţa de libertate. Într-o atmosferă melancolică, pornim într-o călătorie magică spre lună, în care senzațiile vizuale întrerup pentru o vreme sentimentul de profundă singurătate."


Premiul pentru imagine, oferit de Kodak Cinelabs Romania, a fost acordat filmului portughez THE WAVES, în regia lui Miguel Fonseca. „Cu un fel de melancolie care se regăseşte în acordurile tulburătoare ale fado-ului, THE WAVES e un film contemplativ, aproape ezoteric, ce leagă omul şi natura, viaţa şi moartea, ca două faţete ale aceleiaşi realităţi.” (Formatcourt) Folosind o naraţiune eliptică, povestea urmareste două surori prinse într-o stranie relaţie de dependenţă reciprocă si se desfăşoară în decorul dramatic şi impresionant filmat al coastei portugheze - un „paradis pierdut", devenit şi mai fermecător datorită senzaţiei de fragilitate şi absenţă pe care o emană. Juriul BIEFF și-a motivat astfel alegerea: „Ciclul vieţii şi al morţii apare pe ecran în imagini superbe ale mării şi ale peisajului marin. Valuri atemporale se rostogolesc pe plajă, parte a ciclului naturii. Ritmul lor influențează atmosfera filmului şi subtila reprezentare a relaţiei dintre două surori.

Menţiunea specială a juriului a revenit unor regizoare din România, Paula Oneţ şi Manuela Borza, pentru filmul CONNECTION LOST. La graniţa dintre documentar și ficţiune, CONNECTION LOST înregistrează conversațiile de pe Skype dintre cele două autoare aflate la studii în străinătate și rudele rămase acasă, realizând astfel un interesant studiu despre legăturile de familie, despre (non)comunicare și prejudecăți. Juriul BIEFF și-a motivat astfel alegerea: „Un concept inteligent - în cazul de faţă două studente din cadrul unui program de schimburi culturale, care le spun rudelor din România că doresc să rămână în Turcia - poate genera un film profund şi în acelaşi timp plin de umor. Conversaţii spontane şi absurde ne dezvăluie că legăturile de familie nu sunt de ajuns pentru a traversa prăpastia dintre generaţii. În cazul celor vârstnici, ies la iveală neîncrederea în culturile necunoscute, și dorinţa de a proteja tinerele vlăstare ale familiei. Pe de altă parte, tânăra generaţie e în căutarea unor noi aventuri - în studii, în viaţă şi în modul de a face cinema. Un film realizat cu mijloace simple, dar cu un puternic impact.


Ceremonia de premiere a fost urmată de proiecția noului film al lui Peter Greenaway - GOLTZIUS AND THE PELICAN COMPANY. Preşedinte Onorific al festivalului și invitat special al galei de închidere, Maestrul Greenaway şi-a prezentat cel mai recent film, care a fost proiectat în premieră în România, la numai câteva zile după premiera internaţională în cadrul Festivalului de Film de la Roma.

În cadrul celei de-a treia ediții BIEFF publicul s-a bucurat de 40 de filme din competiția internațională, precum si de proiecții realizate în cadrul unor parteneriate unice în România, cu festivaluri de film și instituții de referință din sfera cinema-ului experimental și a artelor vizuale, dintre care amintim: Quinzaine des Réalisateurs - secțiune paralelă a Festivalului de la Cannes; IDFA Amsterdam - cel mai important festival european de film documentar; Centre Pompidou - Muzeul Național de Artă Modernă din Paris; Festivalul Internațional de Scurt Metraj Oberhausen; Studioul Național de Artă Contemporană Le Fresnoy și altele.

Pentru o retrospectivă completă asupra evenimentelor BIEFF 2012, vă invităm să vizitați galeriile foto ale festivalului, pe Website-ul nostru: www.bieff.ro și pe pagina noastră de Facebook. Aici puteți viziona și making of-ul festivalului: www.youtube.com/watch?v=DhVIStCw4po
Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF este organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine şi susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, Universitatea Naţională de Arte, Le Fresnoy Studio National des Arts Contemporains, MNAC Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Ambasada Regatului Țărilor de Jos, Romania Film, Fundaţia Konrad Adenauer, Forumul Cultural Austriac, Goethe Institut, UNIFRANCE, Institutul Francez, Ambasada Republicii Koreea, 360 Revolution, Jameson, JTI, Samsung, Kodak, Noumax, Abis Studio, Dacia, ALLTUR, Libraria Bastilia, Gens du Bien, Stage Expert, Lente, Hotel Moxa, La Mama, UPS, Today Advertising, Carter Films, Tipografia Everest, Kraftmark, Scala Pub.

The Ocean si Lo! canta alaturi de Cult of Luna in Romania

Mighty Owl Productions are placerea si onoarea de a anunta, in premiera pentru Romania si Europa De Est, doua concerte eveniment: Cult Of Luna, The Ocean si Lo!. Cele trei formatii vor concerta dupa cum urmeaza:

29 aprilie, Bucuresti - Silver Church
30 aprilie, Timisoara - Club Daos


Biletele au fost puse in vanzare exclusiv on-line via www.metalhead.ro/bilete si Iabilet.ro si pot fi gasite la urmatoarele linkuri:  Bilete Cult Of Luna Bucuresti - Silver Church

Bilete Cult Of Luna Timisoara - Daos Club Platesti cu cardul, primesti pe mail biletul, indiferent ca ai luat un bilet sau 20, vii cu biletul sau codul la intrare si te bucuri de concert !
Biletele sunt disponibile la urmatoarele preturi:
45 lei - pana pe 31 decembrie
55 lei - pana pe 30 aprilie
65 lei - in ziua concertului

80 lei - bilete speciale ce asigura intrarea la ambele concerte.


CULT OF LUNA este un grup suedez de post-metal format in orasul Umea. Grupul a luat nastere in 1998 din ramasitele formatiei Eclipse si a dobandit rapid aprecieri si respect in scena underground internationala, lansand doua materiale de exceptie, Cult of Luna (2001) si The Beyond (2003).

Totusi, adevaratul succes l-au obtinut in 2004 odata cu lansarea lui Salvation, o reala capodopera a muzicii metal, notata la acea vreme cu 10/10 de revista Metal Hammer. A fost singurul album dupa Metallica - Black Album care a reusit sa obtina un punctaj maxim in topul celebrei reviste britanice.

2006 a insemnat lansarea unui nou album intitulat Somewhere Along The Highway, un disc conceptual despre singuratatea masculina. Discul a fost extraordinar de bine primit in presa si scena mainstream, Decibel declarand ca 'acesta este albumul care depaseste orice standard american al genului post-metal'. Albumul a primit titlul pentru 'Best rock'metal album of the year' in cadrul premiilor G3 Awards.

Doi ani mai tarziu apare albumul Eternal Kingdom, un alt material conceptual bazat pe jurnalul lui Holger Nillson ale carui scrieri au fost descoperite chiar de membrii trupei sub ramasitele unui azil de nebuni.

CULT OF LUNA vin in Romania pentru a-si promova noul album intitulat Vertikal, primul dupa o pauza de cinci ani. CD-ul este influentat de filmul Metropolis, o calatorie halucinanta in lumea masinariilor si a repetitiei.

http://youtu.be/sPhl1vGRyXQ

The Ocean - Peste 500 de concerte in toata lumea, support band pentru Opeth, Anathema, The Dillinger Escape Plan, The Black Dahlia Murder, Cult Of Luna, Isis, 8 ani de existenta, un colectiv transformat intr-o trupa: The Ocean.

'Oamenii cu care lucrez acum sunt exact acei indivizi pe care i-am cautat. Este o evolutie naturala in care ne implicam mai mult ca niciodata.' declara Robin Straps, chitaristul formatiei. 5 siluete, corpuri ce completeaza un show de lumini creat de la zero, alaturi de o experienta video conceptuala ce insoteste o discografie ce lasa mereu loc pentru a redescoperi muzica odata cu fiecare auditie.

E inutil sa numeri cati oameni au trecut prin The Ocean. Straps sustine ca este vorba de peste 40 de muzicieni insa nimeni nu-si aminteste cu prezicie. Unii au murit, altii au cazut in patima bauturii in timp ce restul au disparut...

Cea mai noua creatie The Ocean este un dublu CD conceptual intitulat Helliocentric/Antropocentric, cele mai bine primite materiale discografice din istoria trupei. Acest dublu CD a avut nevoie de doi ani pentru a fi compus si inregistrat. Din punct de vedere artistic si liric, albumele reprezinta o critica fundamentala si filozofica a crestinismului.



Lo! - Una din cele mai promitatoare formatii australiene, debutul Lo! a aparut in 2010, o muzica inspirata din sonoritatile sludge, post-metal si hardcore fapt ce i-a asigurat acestei tinere formatii un turneu alaturi de Doomriders si Russian Circle. Potentialul formatiei a ajuns pana in Germania, in mainile lui Robin Straps, chitaristul The Ocean si propietarul Pelagic Records. Sludge, hardcore, noise sau doom, Lo! vor impresiona in mod cert publicul prezent la cele doua concerte din Romania.