Noi confirmari la Metal Crush Party

Metal Crush Party prezinta noile formatii confirmate pentru evenimentul de la Amfiteatrul Mihai Eminescu, din zilele de 5, 6 si 7 octombrie.

ABIGAIL – Încă de la înregistrarea primului material, These Are The Ruins Of Mine 1994, Abigail au fost cosiderați o speranță a scenei româneşti de metal. Trupa se bucura de recunoaştere deplină odată cu materialul “Together And More”, editat in 1996, atunci când piesele lor erau frecvent auzite la cel mai popular post de radio local de pe-atunci, Radio 21.  Anii au trecut şi după mai multe materiale discografice, nenumărate concerte pe scene mari de festival open air sau pe scene indoor de club, Abigail revin in forță cu o componență nouă şi cu un material nou intitulat “It Is The Night I Fear”, ce conține 5 piese. Dintre acestea 5, piesa Sweet Cruelty beneficiază de un promo video si se bucură de un real succes în rândurile ascultătorilor de doom metal din România. Abigail este una dintre cele mai vechi trupe de metal româneşti, trupa ce a bifat în indelungata sa existență majoritatea evenimentelor importante, sau emisiunile la radio si tv realizate de oameni pasionați de scena de metal. Cu alte cuvinte, Abigail, o trupa cu o experiență vastă va incânta cu siguranță publicul prezent la Amfiteatrul Mihai Eminescu, in cadrul Metal Crush Party.
SYN ZE SASE TRI – Trupa s-a înființat în 2007 cu intenția de a aduce pe scena autohtonă un symphonic black metal concentrat pe misticismul crescut pe pământul românesc. După ce Corb şi Spin au abandonat Negură Bunget cei doi şi-au concentrat ideile în proiectul Syn Ze Sase Tri care şi-a stabilit formula de echilibru, odată cu venirea în trupă a solistului Lycan. Aflându-se sub aria unui label italian important pentru sfera metalului - Code 666 Records, timişorenii de la Syn Ze Sase Tri au susținut numeroase concerte atât la noi, cât şi în țări mari din Europa. Creându-şi muzica cu o mulțime de influențe din folk, sau viking, împătimiții mitologiilor româneşti au scos două albume în parcursul a doi ani consecutivi.

KISTVAEN – Este prima apariție românească îndreptată sprea partea depressive black metal, inspirată din sunetul conceput în jurul controversatelor nume ca Silencer, sau Shining. Albumul lor de debut, Unbekannte a apărut în 2010, iar recent, formația bucureşteană a anunțat o schimbare în componență prin înlocuirea vocalistului. Kistvaen au bifat o spectaculoasă colaborare cu solistul din Shining, Niklas Kvarforth, pe o piesă inclusă pe singurul lor material de până-n prezent, un featuring care a fost auzit şi live în cadrul unui show de deschidere oferit de Kistvaen pentru Shining, în Bucureşti.

ALLEY SIN – Susținătorii eterni din Sofia ai rock’n’roll-ului au început la nivelul unui proiect format de Nikki Riot şi Vicious Bastard, executând o atitudine întâlnită în teritoriile dominate de Motley Crue, The Ramones, Dead Boys, Allice Cooper şi Misfits. Alley Sin au susținut numeroase concerte în țara de origine, primul material fiind EP-ul intulitat Rock’n’Roll Sluts.

Metal Crush Party este realizat cu sprijinul Primariei Sectorului 2 si sustinut de Ageless Club si Cavalleria Events, iar biletele se pot achizitiona de-aici: http://www.metalhead.ro/bilete/metal-crush-party-la-amfiteatrul-eminescu-16473.htmll. Reamintim ca la Amfiteatrul Mihai Eminescu, din Parcul National Lia Manoliu, vor mai participa formatii ca: E-FORCE, NIGHT IN GALES, TAINE, PROTEST URBAN, WHITE WALLS, KHORS, INFECTED RAIN, GRIMEGOD, AKRAL NECROSIS, NEGATIVE CORE PROJECT si multi altii.

0 comentarii: