Mai sunt 3 zile pana la RO-IFF


Au mai rămas trei zile până la debutul celei de-a opta ediţii a Romania International Film Festival (Ro-IFF), festivalul de film cu buget mic şi filme mari. Anul acesta evenimentul are loc, între 27 septembrie şi 7 octombrie, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Sala Horia Bernea a Muzeului Naţional al Ţăranului Român şi clubul Fabrica. Pe lângă cele trei competiţii tradiţionale, prezentate în comunicatele anterioare (CineBlackSea, Woman in Cinema şi Docs & Shorts), festivalul mai include diverse secţiuni necompetiţionale atractive.


Filme de succes recente, selecţionate şi premiate în cadrul unor festivaluri importante, vor putea fi vizionate de către cinefili în secţiunea Panorama, iar producţii independente, neconvenţionale şi experimentale, realizate de regizori aflaţi la început de drum, vor fi prezentate în cadrul secţiunii Underground.

Printre filmele incluse în secţiunea Panorama se regăsesc două dintre cele mai cunoscute filme recente din Europa. Este de vorba de Răpirea lui Heineken (De Heineken ontvoering / The Heineken Kidnapping, Olanda, 2011) şi Moartea unui supererou (Death of a Superhero, Germania-Irlanda, 2011). În primul (trailer: http://youtu.be/uLi8k-W1B9Y), inspirat de un caz real, Alfred Heineken (interpretat de marele actor olandez Rutger Hauer), unul dintre cei mai bogaţi producători de bere ai lumii, este luat împotriva voinţei sale de către o bandă de răpitori. Regizorul Maarten Treurniet, absolvent al Academiei de Film Olandeze, a realizat mai multe filme premiate, precum şi popularul serial de televiziune Pleidooi. Moartea unui supererou este un film emoţionant, care demonstrează, prin povestea lui Donald, un băiat de 15 ani cu un talent extraordinar, că mai important decât cum pleci din această viaţă este cum o trăieşti. Regizorul Ian Fitzgibbon are o impresionantă carieră actoricească, mai ales în televiziune, unde a jucat roluri în producţii apreciate, precum Prime Suspect sau Father Ted. S-a apucat de regie în urmă cu zece ani, iar Between Dreams, unul dintre primele sale scurtmetraje, a fost selecţionat la Festivalul de la Veneţia. Moartea unui supererou (trailer: http://youtu.be/tO2Ja6X09Sg) este al treilea lungmetraj al său.

Tot în această secţiune descoperim trei dintre cele mai recente şi cunoscute producţii franceze: L'Apollonide, casa plăcerilor (L’Apollonide, Souvenirs de la maison close / House of Tolerance, 2011) Zăpezile de pe Kilimanjaro (Les Neiges du Kilimandjaro / The Snows of Kilimanjaro, 2011) şi Nannerl, sora lui Mozart (Nannerl, la soeur de Mozart / Mozart’s Sister, 2010). L'Apollonide (trailer : http://youtu.be/a-INP1g3lao) este o casă de toleranţă care îşi trăieşte ultimele zile. Povestea din film demonstrează că la belle époque a fost mai puţin belle pentru „fete” decât pentru clienţii lor bogaţi. Filmul lui Bertrand Bonello a fost selecţionat în competiţia principală de la Cannes şi nominalizat în numeroase categorii ale Premiilor César, câştigând distincţia pentru cele mai bune costume. Zăpezile de pe Kilimanjaro (trailer: http://www.youtube.com/watch?v=5e_uWzuMYEQ&feature=youtu.be) spune povestea lui Michel, care, în ciuda faptului că şi-a pierdut slujba, trăieşte fericit alături de Marie-Claire. Această fericire va fi spulberată de către doi tineri, mascaţi şi înarmaţi, ce îi bat, îi leagă, le fură verighetele şi card-urile de credit... Filmul lui Robert Guédiguian a câştigat premiul Étoile d'Or şi a avut premiera în cadrul secţiunii canneze „Un Certain Regard”. Nannerl, sora lui Mozart (trailer: http://www.youtube.com/watch?v=DAEBxbgL_dE&feature=youtu.be) este o reinterpretare a poveştii copilei Maria Anna „Nannerl” Mozart, cu cinci ani mai în vârstă decât Wolfgang Amadeus, un geniu al muzicii ea însăşi. O poveste emoţionantă despre pasiune pentru muzică şi perseverenţă, pelicula a primit numeroase distincţii atât în Franţa, cât şi în străinătate, printre care Las Palmas şi Satellite Awards. René Féret, regizorul filmului, are la activ peste 15 lungmetraje regizate şi produse. Filmul va fi proiectat în premieră în România în cadrul Ro-IFF.

Trei filme româneşti, purtând marca Adrian Popovici, vor mai face parte din secţiunea Panorama a festivalului: Un acoperiş deasupra capului, Eva şi Liceenii, în 53 de ore şi ceva. Intriga din Un acoperiş deasupra capului (trailer: http://www.cinemarx.ro/trailere/Un-acoperis-deasupra-capului-Un-acoperis-deasupra-capului-139872,1600.html) ne prezintă două femei „date afară” dintr-un spital psihiatric, care se stabilesc într-un cătun din Delta Dunării, într-o casă veche fără acoperiş, iar comunitatea le pune beţe-n roate. Eva (trailer: http://www.youtube.com/watch?v=7LIpSrWQPQo&feature=youtu.be) este o poveste epică despre iubire în vremuri tulburi, despre o dragoste sfâşiată de secrete, o viaţă sfâşiată de pasiune. Liceenii, în 53 de ore şi ceva (trailer: http://www.youtube.com/watch?v=IDShZizAoGg&feature=youtu.be) este un film cu şi despre liceeni, ce poartă amprenta problemelor cu care se confruntă tinerii ultimelor generaţii: dragoste, bani, influenţă, droguri. Nu lipsesc momentele dramatice, suspansul, umorul, concluziile moralizatoare şi, evident, finalul complet neaşteptat. Un film ce creionează un portret intim al generaţiei tinere. Producător, regizor, scenarist, membru în formaţii de muzică rock, Adrian Popovici este o personalitate cunoscută a culturii româneşti. În cadrul Ro-IFF, anul acesta el este membru al jurului internaţional ce evaluează filmele din competiţiile CineBlackSea şi Woman in Cinema. A mai semnat regia filmului Toţi copiii Domnului / All God’s Children, care va închide ediţia de anul acesta a Ro-IFF, cu o proiecţie în avanpremieră, în prezenţa regizorului şi a echipei. De curând, Adrian Popovici a încheiat şi postproducţia filmului Brâncuşi.

Pictând în spaţiu (Yervand Kochar / Painting in Space), ultimul film din secţiunea Panorama, este un documentar recent despre o inovaţie în artă, introdusă de reputatul pictor şi sculptor armean Yervand Kochar. Documentarul (trailer: http://youtu.be/grGN-wynD-U) este o sinteză a picturii, artei şi sculpturii lui Yervand Kochar, fiind semnat de fiul acestuia, cineastul Ruben Kochar (membru în juriul Docs & Shorts la Ro-IFF). Yervand Kochar arată cum, în timp, elementele spaţiale separate se unesc, ignorând graniţele spaţiului şi timpului. Nu se realizează o sculptură, ci o pictură în mişcare. Artistul propune extinderea posibilităţilor gândirii vizuale, prin introducerea mişcării în forme nemişcate, îmbinând pictura cu plasticitatea formelor tridimensionale.

Printre cele cinci scurtmetraje incluse în secţiunea Underground se numără Decapoda Shock, un film spaniol antrenant, în regia lui Javier Chillon, despre un astronaut care se întoarce pe Pământ dupa un accident fatal pe o planetă îndepărtată. Haikus for Karaoke, un al film al secţiunii, este un fascinant film experimental în care, din clipuri karaoke găsite, regizorul Roberto Santaguido montează haik-uri. Latrodectus Mactans este un scurt film metaforic ce explorează gândurile unui misterios bărbat referitoare la o femeie ce pare a-şi fi pierdut emoţiile şi speranţele pentru această lume. Iar The Magic Rabbit 2 este o scurtă producţie japoneză ce detaliază realitatea şi miracolul unei fete cu dizabilităţi din oraşul New York. Un film interesant din această secţiune este Falling Leaf, regizat de Vlad-Cristian Pau, care are 16 ani şi este elev la Colegiul Naţional Gheorghe Şincai. El a început să facă filme din 2010, iar în prezent lucrează, împreună cu colegii săi, la ecranizarea nuvelei La Ţigănci de Mircea Eliade.

Festivalurile partenere Ro-IFF de anul acesta sunt Alter-Native, festival internaţional de scurtmetraj din Târgu-Mureş, şi ÉCU, Festivalul European de Film Independent.

Festivalul internaţional Alter-Native este unul din cele mai vechi festivaluri de film din Transilvania şi din România. Evenimentul anual are ca scop promovarea si susţinerea cinematografiei locale şi a noilor talente. Filmele proiectate la Ro-IFF în cadrul programului Alter-Native sunt: Draft 7 (România, 2011) de Luiza Pârvu, Matei, Matei (România-Ungaria, 2011) de Cecilia Felméri, Marea cursă (Spania, 2011) de Kote Camacho, Ceva albastru (Ungaria, 2011) de Zomborácz Virág, Excursia (Israel, 2010) de Oded Graziani şi Unde câinii mor (Franţa, 2011) de Svetlana Filippova.

ÉCU – The European Independent Film Festival este dedicat descoperirii realizatorilor de film independenţi din toată lumea, cărora le oferă o platformă unică. prin care filmele pot ajunge la o audienţă foarte mare. Festivalul, reprezentat în cadrul Ro-IFF de către directoarea sa, Kadi Lokk (membru al juriului competiţiilor CineBlackSea şi Woman in Cinema), aduce anual în prim-plan filme care demonstrează inovaţie, calitate şi creativitate, atât în ​​formă, cât şi în conţinut. Filmele proiectate la Ro-IFF din cadrul ÉCU sunt: Berlinoises, (Franţa, 2011) de Rocco Labbé, Between the Devil and the Deep Blue Sea (Australia, 2011) de David Schmidt (premiul ECÚ pentru Cel mai bun documentar din afara Europei), Zoltan: The Hungarian Gangster of Love (SUA, 2010) de Justin Reardon şi The Game (Polonia, 2011) de Marcin Janiec.

Până miercuri, 26 septembrie, jurnaliştii se mai pot acredita la Ro-IFF, pentru a avea acces liber la toate proiecţiile şi evenimentele din cadrul festivalului, completând formularul de acreditare ataşat şi trimiţându-l pe adresa press@ro-iff.ro. Cum numărul acreditărilor este limitat, vor avea prioritate jurnaliştii care dovedesc că au mai scris despre Ro-IFF.

Mai puteţi găsi ataşat programul Ro-IFF pentru cele trei locaţii ale festivalului, în format DOC şi PDF.

Romania International Film Festival se află sub înaltul patronaj al Preşedintelui României, iar cei care fac posibilă această ediţie a Ro-IFF sunt Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Centrul Naţional al Cinematografiei, Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român (parteneri instituţionali). Alţi parteneri şi sponsori: Angelli, Silva, Beautik Haute Parfumerie, Lavazza – în România prin Blue Coffee Service, Kandia, Zizin, Lufthansa, Active Rent a Car, Howard Johnson Grand Plaza Hotel, DHL. Parteneri media: UTV, DIGI 24, TVH 2.0, Radio ZU, Tabu, Zile şi nopţi, Cinematique, Sunete, Port.ro, Calendarevenimente.ro, Urban Things – Chestii urbane.

0 comentarii: