Harap-Alb si Luke Skywalker impart aceeasi poveste de 1 iunie

Vineri, 1 iunie, de la ora 18:30, în librăria Cărtureşti din AFI Palace Cotroceni, editura Vellant şi scriitoarea Victoria Pătraşcu îi aşteaptă pe micii şi marii cititori la o poveste care îi aduce împreună pe Harap-Alb, eroul poveştii lui Ion Creangă, şi pe Luke Skywalker, protagonistul seriei Războiul stelelor. Puse în paralel, aventurile celor doi nu sunt atât de diferite pe cât ne-am aştepta, ba chiar spun o poveste comună, despre curaj, iniţiere şi consecinţele acţiunilor unor băieţi pe cale să devină oameni mari.
Prin exemple şi jocuri de rol, povestea lui Creangă este adusă mai aproape de cititorii ei contemporani cu jocurile video şi supereroii din filmele de acţiune. Flămânzilă, Păsări-Laţi-Lungilă, Gerilă, Setilă sau Ochilă sunt aduşi în epoca noastră şi puşi în situaţii de zi cu zi: oare unde lucrează fiecare dintre ei? Şi ce fac în timpul lor liber? Răspunsurile pot veni şi sub formă de desene, în cadrul atelierului deschis toată seara celor ce vor să-şi încerce talentul în mânuirea creioanelor colorate.

Seara se va încheia cu premii în cărţi din partea editurii Vellant.
Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creangă, a apărut în colecţia Pasărea măiastră a editurii Vellant în ilustraţiile Cristianei Radu

Parteneri: Librăriile Cărtureşti, Revista Baby

Colecţia „Pasărea măiastră” şi seria de felicitări şi cărţi poştale „Vellant iubeşte ilustraţia românească” fac parte dintr-un proiect mai amplu al Editurii Vellant de descoperire, susţinere şi promovare a talentului în materie de design, ilustraţie de carte şi arte vizuale româneşti.

0 comentarii: