NexT IFF: Proiectii in spatii neconventionale si lungmetraje indie

La cea de-a șasea ediție NexT (28 martie-1 aprilie), programul de suflet al festivalului - Cristi & Otto (filme realizate de Cristian Nemescu și Andrei Toncu) - se va desfășura atât în sala de cinema cât și în locații neconvenționale din București și Târgu Mureș. Filmele vor putea fi vizionate în cadrul a patru proiecții care vor avea loc vineri, 30 martie și sâmbătă, 31 martie.

În București, filmele semnate de Cristian Nemescu și Andrei Toncu în calitate de regizor, respectiv sound-designer, vor putea fi văzute la Turbohalle și la Cinema Studio. Turbohalle, o nouă uzină deschisă în plină criză pe Platforma Industrială Militari - uzina de frumos - este mai mult decat un club, este un loc care va gazdui, pe langa live performance-uri ale unor DJ cunoscuti, si expozitii de arta contemporana, targuri de fashion si proiectii de filme.
Vineri 30 martie de la ora 20.00, Turbohalle va gazdui proiecția scurtmetrajelor realizate de Cristian Nemescu și Andrei Toncu. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
În București, filmele semnate de Cristian Nemescu și Andrei Toncu în calitate de regizor, respectiv sound-designer, vor putea fi văzute la Turbohalle și la Cinema Studio. Turbohalle, o nouă uzină deschisă în plină criză pe Platforma Industrială Militari - uzina de frumos - este mai mult decat un club, este un loc care va găzdui, pe langa concerte și live performance-uri ale unor DJ cunoscuți, și expoziții de artă contemporană, targuri de fashion și proiecții de filme. Vineri 30 martie de la ora 20.00, Turbohalle va găzdui proiecția scurtmetrajelor realizate de Cristian Nemescu și Andrei Toncu. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

În ziua următoare, sâmbătă 31 martie, de la ora 16:45, la Cinema Studio va fi proiectat lungmetrajul “California Dreamin’ (nesfârșit)”. Filmul a câștigat o serie de premii importante, printre care Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes și a fost prezentat în numeroase festivaluri. 

Pentru prima dată anul acesta, Festivalul NexT ajunge la Târgu Mureș. Scurtmetrajele din proiecția specială Cristi & Otto vor putea fi vizionate vineri, 30 martie de la ora 19.00 și sâmbătă, 31 martie de la ora 18:00, în cafeneaua J’ai Bistrot. Accesul este liber.
Cei care au lucrat cu Cristian Nemescu și Andrei Toncu și care i-au îndrăgit își amintesc despre cei doi în spotul următor:
Cristi si Otto @ NexT 2012
    
  Vezi  mai multe  video    din   evenimente
   

Pentru că unul dintre pariurile Festivalului NexT este acela că foștii săi concurenți vor deveni nume importante în industria filmului, programul Și ei au fost NexT Generation aduce și anul acesta la București două lungmetraje foarte bine primite de critici și festivaluri: "Hesher" (regia Spencer Susser) și "Littlerock" (regia Mike Ott).
Spencer Susser a făcut parte din competiția Festivalului NexT în 2008 cu scurtmetrajul “I Love Sarah Jane” iar anul acesta revine cu lungmetrajul său de debut “Hesher”, un film veridic, curajos și mai ales rock (cele mai multe melodii de pe coloana sonoră sunt cântate de Metallica sau Motorhead). Producția a avut premiera în competiția Festivalul de Film de la Sundance, iar în rolurile principale se regăsesc Joseph Gordon-Levitt (“3rd Rock from the Sun”, „500 Days of Summer”, „Inception”), tânărul actor Devin Brochu și Natalie Portman, care este de altfel și unul dintre producătorii filmului. “Hesher” va putea fi vizionat chiar în prima zi de festival, pe 28 martie, de la ora 18:30, la Cinema Studio.

Cel de-al doilea film din programul Și ei au fost NexT Generation este “Littlerock”, în regia lui Mike Ott, al cărui scurtmetraj “A.EFFECT” a fost în competiția NexT 2009. Mike Ott este considerat unul dintre cei mai promițători tineri regizori independenți americani, câștigând “Someone to Watch Award” la Independent Spirit Awards. Lungmetrajul “Littlerock” a fost prezentat în peste 20 de festivaluri internaţionale și a fost distins cu multiple premii, printre care şi Premiul Publicului la AFI Fest în 2010. Filmul va fi proiectat la NexT joi, 29 martie de la ora 18:00 la Cinema Studio. Publicul îl va putea întâlni pe Mike Ott anul acesta la NexT, atât la proiecția filmului său, cât și la seminarul de regie de film pe care îl va susține pe data de 30 martie, de la ora 12.00, la Café Verona Cărturești - “Pasul de la scurt la lungmetraj pentru regizorii independenți”. Seminariile NexT sunt prezentate de JTI iar accesul este liber.

Biletele la programul “Și ei au fost NexT Generation” costă 10 lei (7 lei pentru studenți).

Festivalul Internațional de Film NexT va avea loc între 28 martie și 1 aprilie la Cinema Scala și Cinema Studio, iar seminariile, prezentate de JTI, se vor desfășura la Café Verona Cărturești.
Spotul oficial NexT IFF 2012 :
Spot oficial NexT IFF 2012
    
  Vezi  mai multe  video    din   evenimente


Abonamentele sunt disponibile pe site-ul ticketfan.ro și în rețeaua Ticket Fan (în magazinele Flanco și la Librăria Engleză Anthony Frost). Spectatorii pot opta între diferite tipuri de abonamente și bilete iar studenții beneficiază de preț redus: Festival Pass (100 Lei)/Festival Pass pentru studenți (90 Lei), abonament 10 proiecții (80 Lei)/abonament 10 proiecții student (60 Lei), abonament 5 proiecții (40 Lei)/abonament 5 proiecții studenți (30 Lei). O proiecție cuprinde un calup de scurtmetraje, cu o durată totală de aproximativ 120 de minute. Singura excepție este programul NexT Generation, care prezintă filme de lungmetraj.

Festivalul Internaţional de Film NexT se desfăşoară și în 2012 sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României. Activităţile Societăţii Culturale NexT se încadrează în “Viziunea pe 30 de ani pentru România” a Casei Regale.
Festivalul Internațional de Film NexT beneficiază de sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

Un eveniment organizat de Societatea Culturală NexT.
Cu sprijinul: CNC, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național
NexT Kids este un program prezentat de Cartoon Network, susținut de Itsy Bitsy și Gazeta Sporturilor și promovat de urbankid.ro și prokid.ro.
Clubul festivalului: Coyote Cafe
Bilete disponibile prin Ticket Fan.

0 comentarii: