Club A: Cafeneaua Critica cu Nicolae Manolescu

Nicolae Manolescu, din nou la Cafeneaua critică:
La trei ani de la Istoria critică a literaturii române; Proiectele unui parizian - joi 1 martie, ora 19:00
După sesiunea de iarnă din universităţi şi odată cu debutul semestrului al II-lea, Cafeneaua critică îşi reia întîlnirile cu o seară al cărei invitat este criticul literar Nicolae Manolescu, ambasador, din 2006, al României pe lîngă UNESCO, la Paris. Către finele lui noiembrie 2008, proiectul Cafenelei critice, întrerupt timp de circa un deceniu, a repornit cu o seară de prezentare şi dezbatere asupra Istoriei critice a literaturii române, pe care Nicolae Manlescu o încheiase de curînd şi care avea să fie lansată două zile mai tîrziu, în cadrul Tîrgului de carte Gaudeamus. „Navetist" între Paris şi Bucureşti, unde revine periodic pentru a ţine cursuri la Universitate şi pentru a-şi exercita rolurile de conducere a Uniunii Scriitorilor şi a revistei România literară, Nicolae Manolescu vine din nou la Cafeneaua critică pentru o discuţie despre Istoria critică..., la trei ani şi cîteva luni de la apariţie, şi despre proiectele sale de viitor.

Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. De la reluarea sa în noiembrie 2008, Cafeneaua critică a fost găzduită de cluburile bucureştene The Silver Church, Club A şi Club Control. De la debutul „stagiunii" 2011-2012, Cafeneaua critică a revenit la Club A şi se desfăşoară joia seara*.
*
Cafeneaua critică
Joi 1 martie 2012, orele 19-21.30
Club A
Bucureşti, Str. Blănari Nr. 14 (între Universitate şi Piaţa Unirii, vizavi de Sfîntul Gheorghe)
Contact: 0721-280.259 (Paul Radu)
www.cluba.ro

0 comentarii: