Institutul Francez: Holocaustul in Romania

Cu ocazia zilei internaţionale de comemorare a memoriei victimelor Holocaustului,
Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez din Bucureşti, în colaborare cu Institutul Elie Wiesel,
au plăcerea de a vă invita la dezbaterea:
Holocaustul în România: între uitare şi negare
 
Vor participa: Adrian Cioroianu, Profesor al Universităţii Bucureşti şi fost Ministru al Afacerilor externe / Cristian Pîrvulescu, Decanul Facultăţii de ştiinţe politice a Şcolii naţionale de studii politice şi administrative / Jonas Mercier şi Mehdi Chebana, jurnalişti, autorii lucrării Mémoire des Juifs de Roumanie / Alexandru Florian, Directorul Institutului naţional pentru studierea Holocaustului din România
 
Moderator: Luca Niculescu, Redactor şef al RFI România
 
24 ianuarie ora 19:00 - Librăria-cafenea Cărtureşti (Institutul Francez, Bd. Dacia 77)
În prezenţa: Dlui Henri PAUL, Ambasadorul Franţei în România
 
Dezbaterea va fi precedată de o prezentare a cărții Mémoires des Juifs de Roumanie
şi a revistei L’horreur oubliée – La Shoah roumaine.
www.institut-francais.ro
Cu ocazia zilei internaţionale de comemorare a memoriei victimelor Holocaustului, Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez din Bucureşti, în colaborare cu Institutul Elie Wiesel, propun publicului dezbaterea Holocaustul în România: între uitare şi negare, joi, 24 ianuarie, începând cu ora 19, în Librăria-cafenea Cărturești din cadrul Institutului Francez. La dezbaterea moderată de Luca Niculescu, redactor şef al RFI România, vor participa: Adrian Cioroianu, profesor al Universităţii Bucureşti şi fost Ministru al Afacerilor Externe, Cristian Pîrvulescu, decanul Facultăţii de Știinţe Politice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Jonas Mercier şi Mehdi Chebana, jurnalişti, autorii lucrării Mémoire des Juifs de Roumanie și Alexandru Florian, directorul Institutului Naţional pentru studierea Holocaustului din România. La dezbatere vor fi prezentate cartea Mémoires des Juifs de Roumanie şi revista L’horreur oubliée – La Shoah roumaine, în prezența Ambasadorului Franței în România, Henri Paul.
 
Mehdi Chebana şi Jonas Mercier au cuprins în lucrarea Mémoires des juifs de Roumanie, mărturiile a nouă evrei români, culese din România și din Israel. Lucrarea reprezintă o încercare de conturare a portretului unei comunităţi, de la emanciparea sa laborioasă la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până la emigrarea masivă în Israel, dar mai ales o încercare de a aduce la lumină realitatea Holocaustului în România, a carui existenţă şi amploare este încă puţin cunoscută în Occident.
 
Mehdi Chebana este jurnalist independent, specialist pe România şi Moldova.
Jonas Mercier lucrează la Bucureşti ca jurnalist şi documentarist.

0 comentarii: