Trofeul Club A - 22 noiembrie

Central Warehouse este un power-trio care abordează, pur și simplu, genul "Rock" într-o manieră 'N' Roll". Membrii ei, sau angajații depozitului cum ar fi mai corect, și-au început activitatea în liceu,
în anul 2006, și-au ales numele într-un mod inedit (de pe un gard) și au început să cânte mai serios la sfârșitul anului 2009. Formația a susținut concerte în cluburile din București, iar la apariții notabile menționăm: Festivalul Club A 2011, Tonomatul DP2, Concert în Otopeni în deschiderea Compact și Iris. Acestea toate au fost susținute în formula de 4 membri, însă apariția la concurs va fi prima în format trio.
În Central Warehouse lucrează: Paul "Panti" Drăgușin - bas, voce,
Rareș "Reez" Brânzoi - tobe, Tibi Ionescu - chitară, voce

Fără Vise a fost înființată în anul 2011, abordând genul alternative rock.
Componenții trupei sunt: Levi Hamar, chitară și voce; Adrian Popa, chitară; Daniel Socheri, tobe; Andrei Popescu, clape; Mihail Ghighi Eftimie, bass.
Trupa interpretează piese compoziție proprie (muzica Levi Hamar, text Levi Hamar). Până în prezent au un portofoliu de 12 piese originale, cu texte în română și engleză.

NU & APA NEAGRĂ este un grup muzical al cărui rădăcini se regăsesc în 2001, în Timișoara.
Sunetul NU & APA NEAGRĂ este rezultatul alăturării a diverse instrumente: baglama-saz -instrument tradiţional turcesc - cobză, fluiere, dar şi generatoare de sunet electrice şi electronice, sintetizatoare, diverse efecte. Grupul își construiește concertele prin improvizație, alăturînd pasajelor electronice linii melodice care poartă ecoul folclorului - românesc, turcesc sau balcanic. Bazîndu-se pe deja binecunoscutele cura şi baglama-saz, drîmbă, caval şi cobză, instrumentarul tradiţional al grupului se lărgeşte prin prezenţa arhaicei gusle, instrument întîlnit în cea mai mare parte a Balcanilor. Noise, psihedelic, folk post-industrial - sunt doar câteva dintre atributele muzicii generate de NU & APA NEAGRĂ.

0 comentarii: