New Pop Order - Vondelpark in Control Club

Vineri, 4 noiembrie, de la ora 22:00, seria live New Pop Order continuă în Club Control cu un concert al trupei britanice Vondelpark.

Cei trei tineri din Surrey sunt autorii unui indie pop melancolic, descris de The Guardian ca "Sade remixată de The xx". De la înfiinţare, anul trecut, trupa a lansat deja două EP-uri, dintre care cel mai recent, "NYC Stuff And NYC Bags", a captat atenţia publicului european şi nu numai, mai ales datorită videoclipului piesei Camels, disponibil online.

"Vondelpark este sunetul disperării suburbane" - VICE

"Camels sună ca o piesă Portishead cu vino-ncoace pop" - The Guardian

Biletele la concertul Vondelpark, în valoare de 15 lei, se găsesc în seara evenimentului, la intrarea în club.

Sub genericul New Pop Order, în Club Control vor mai concerta favoriţii scenei electro-pop americane – Starfucker (18 noiembrie) şi revelaţia scandinavă When Saints Go Machine (2 decembrie).

Începută în 2009, ca răspuns la peisajul muzical în continuă schimbare, seria New Pop Order i-a adus în Club Control pe americanii Thieves Like Us şi formaţia synthpop suedeză Lowe. În 2011, noua ordine pop vine cu un sound proaspăt, din zona electro indie, debutând pe 14 octombrie cu un concert al tinerelor speranţe britanice Discopolis.

0 comentarii: